Polonia, Cehia și Bulgaria au anunţat vineri seara închiderea spaţiului lor aerian pentru companiile aeriene ruseşti, în urma agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, informează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Interdicţia se va aplica de la miezul nopţii (de vineri spre sâmbătă)”, a anunțat pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller.

„Cu începere de la miezul nopţii, oprim traficul tuturor companiilor aeriene ruseşti în spaţiul aerian ceh”, a indicat la rândul său ministrul ceh al Transporturilor, Martin Kupka, de asemenea pe Twitter.

O interdicţie similară a intrat în vigoare şi în Bulgaria la miezul nopţii, ca răspuns la „agravarea conflictului militar şi în solidaritate cu Ucraina”.

Avioanele ruseşti „nu mai pot intra în spaţiul aerian suveran al Bulgariei, inclusiv deasupra apelor teritoriale”, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

Pe de altă parte, compania naţională poloneză LOT a anunţat suspendarea zborurilor către Moscova şi Sankt Petersburg cu începere de vineri după-amiază.

Aceste anunţuri urmează unei decizii similare, care a lovit compania naţională rusă Aeroflot, luată joi de Marea Britanie.

În plus, secretarul britanic al Transporturilor, Grant Shapps, a anunţat vineri seară o interdicţie cu efect imediat care vizează avioanele private ruseşti.

La rândul său, Rusia a reacţionat interzicând survolarea teritoriului său tuturor aeronavelor legate de Regatul Unit, inclusiv zborurilor în tranzit.

Republica Moldova și-a închis de joi spațiul aerian.

Urmărește aici evoluția LIVE TEXT a evenimentelor din Ucraina: