Poșta Română va pune la dispoziția Prefecturilor judeţene spaţiile de cazare de care dispune în reţeaua proprie, pentru găzduirea cetăţenilor refugiaţi din Ucraina, a anunțat vineri operatorul național de servicii poștale.

Posta RomanaFoto: Posta Romana
  • Compania dispune la nivelul rețelei oficiilor poştale de un total de 23 unităţi de cazare, care sunt dedicate circuitului intern al angajaţilor, în 18 județe. În cadrul acestor locaţii, numărul de paturi existent în acest circuit este de 203.

Autorităţile locale judeţene care vor fi implicate în operaţiunile umanitare dedicate populaţiei refugiate din calea războiului pot dispune de unităţile de cazare interne ale Poştei Române pe întreaga perioadă cât sprijinul umanitar va fi acordat populaţiei ţării vecine.

Câți refugiați ucraineni au ajuns până acum în România

10.624 de refugiați au intrat în ultimele 24 de ore în România dintre care 3.660 de persoane au tranzitat țara și 6.966 de ucrainieni au rămas în țara noastră, a anunțat vineri ministrul de Interne Lucian Bode.

  • "Din Ucraina au intrat în ţară 10.624 pe sensul de intrare, dintre care peste 4.000 înainte de izbucnirea conflictului. O parte dintre cei intraţi în ultimele 24 de ore au tranzitat doar, astfel că pe teritoriul României au rămas 6.696 persoane. Din 10.624 – 11 au solicitat azil în România şi se află în centrele noastre de azil, cele 6 centre, avem aproximativ 1.100 de locuri disponibile, gradul de ocupare de 50%”, a mai anunțat ministrul de Interne, Lucian Bode.

De asemenea, ucrainenii care nu cer azil pot staționa pe teritoriul României 90 de zile.

Ministrul de Interne a precizat că cei 3.660 de ucraineni care au tranzitat țara noastră au iesit pe la frontiera cu Bulgaria. Potrivit lui Bode, la frontieră fiecare cetățean este întrebat legat de destinația finală.

Ce se întâmplă cu restul de circa 7.000 de persoane care au rămas în România?

  • În acest moment din evidența noastră rezultă că majoritatea sunt cazați în locații de cazare din zona de nord a României, în județele de graniță Suceava, Botoșani, Maramureș, Galați.
  • Decizia le aparține dacă vor accesa statutul de refugiat în România sau vor continua călătoria în alte țări.

Ministrul de Interne a declarat, la finalul şedinţei task-force că România se pregătește pentru un aflux mai mare de refugiați dacă conflictul se prelungește pe mai multe săptămâni.

Urmărește aici evoluția LIVE TEXT a evenimentelor din Ucraina: