Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a părut încurcat când a fost întrebat, într-o emisiune la Prima Tv, cât costă ceasul pe care îl are la mână: „Ceasul meu?”. Ciucă a spus apoi că „era redus” și a costat 900 de lei.

Nicolae CiucăFoto: Inquam Photos / George Călin

„Ceasul meu? Dacă știu? L-am cumpărat, da. 900 de lei, era redus”, a răspuns Ciucă, încurcat când a fost întrebat cât costă ceasul pe care îl poartă.

La remarca moderatorului, că l-a „supărat pe Rareş Bogdan”, Ciucă a spus: „Nu l-am supărat, fiecare îşi cumpără ceasul pe care şi-l permite. Important e să avem la mână acel ceas care ne măsoară nu doar timpul, ci şi ceea ce facem. Este important să vedem că după trecerea timpului după noi rămân faptele şi nimic altceva”.

În luna noiembrie, europarlamentarul Rareș Bogdan a purtat un ceas Rolex de 30.000 de euro în baia de mulțime pe care a făcut-o în piața din Șimleu Silvaniei, unde a mers împreună cu liderii PNL.

Întrebat de o jurnalistă despre acest ceas, Rareș Bogdan a susținut că este „un om asumat”, astfel că îşi permite să poarte ce ceasuri și ce costume vrea: „Uite, acum am altul, mai ieftin e drept, nu-i aşa de scump, ăsta cred că este vreo 10.000”.

Întrebat dacă este moral acest gest, Rareş Bogdan a spus:

  • „Doamnă, e ceasul meu. Uite, acum am altul, mai ieftin, e drept, nu-i aşa de scump, ăsta cred că este vreo 10.000. Am ceasuri în declaraţia de avere de 200.000 de euro, am câştigat bani la Realitatea, din presă.
  • Iertaţi-mă, ce vreţi să fac? Vreţi să mă îmbrac ca Mao Zedong să-i placă lui Ciolacu, să mă îmbrac în ăla şi să-mi iau ceas Pobeda? Hai să fim serioşi, asta e problema românilor? Lor le place Pobeda, că ăla îl avea Stalin, nepoţii lui”.