Liderul AUR, George Simion, a organizat miercuri seară o conferință de presă în care a reluat mesajul că „trădătorii din majoritatea parlamentară PSD, PNL, UDMR, USR au votat astăzi împotriva familiilor de români”, el victimizându-se și susținând că protestul oganizat la Parlament ar fi fost autorizat, deși Jandarmeria spune că nu a avut autorizație.

George SimionFoto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia

Mai mult, George Simion a susținut că manifestația nu ar fi fost, de fapt, organizată de AUR, ci de partidul ARCA Naţiunii Române al deputatului Dumitru Coarnă (fost PSD), protest la care s-a alăturat şi AUR. Asta, deși a anunțat inclusiv pe Facebook, unde a transmis live toată ziua, „protestul AUR pentru oprirea legilor antinaționale”:

  • „Astăzi au fost mai proiecte de lege antinaţionale care au fost votate. Noi am organizat un protest autorizat sâmbăta trecută pe străzile din Bucureşti.
  • Astăzi a avut loc un alt protest autorizat în faţa Parlamentului, pe partea de la Izvor. Cei care au luat autorizaţia sunt un alt partid unde preşedinte este Dumitru Coarnă, partidul ARCA, protest la care noi am participat”.

Simion a mai susținut că la miting ar fi fost doar „incidente izolate”:

  • „Au avut loc violenţe izolate şi cer tragerea la răspundere a celor care au comis violenţe, însă credem că s-a comis o tentativă de compromitere a AUR, pentru că încă de dimineaţă pe posturile de televiziune rulează ştiri şi imagini cu nişte gloanţe. Când auzi gloanţe în Parlament, te sperii.
  • Este o altă zi şi un alt prilej al celor de la putere de a rostogoli ştiri false despre AUR. Nu au existat gloanţe, cel mult elemente de gloanţe şi vrem să explicăm aceste lucruri.
  • Nu a vrut nimeni să ia cu asalt Parlamentul, nu s-au forţat uşile din Parlament şi în niciun caz nicio substanţă explozibilă sau care să aducă spre armament nu a fost introdusă în Parlament”.

„Extremiştii sunt cei care conduc de 30 de ani”

Liderul AUR a reluat mesajul că „trădătorii din majoritatea parlamentară PSD, PNL, UDMR, USR au votat astăzi împotriva familiilor de români” și a susținut că în Parlamentul României a avut loc „un atac la adresa democraţiei, un atac la parlamentarism, la toate procedurile aflate în vigoare şi un semn de dispreţ al regimului Iohannis faţă de românii care au ieşit în stradă pentru a cere blocarea proiectului de lege 145”.

George Simion a mai spus că nu partidul său este ameninţarea la adresa României și că „extremiştii reali sunt partidele care conduc ţara de 30 de ani încoace”:

  • „Extremiştii reali sunt cei care ne-au băgat în case. Extremiştii sunt cei care conduc de 30 de ani.
  • Încercarea aceasta a sistemului similară cu încercările din perioada lui Ion Iliescu care găsea, prin anii ’90, maşini de scris, droguri şi arme la sediul PNL şi PNŢCD este jalnică. Nu avem nimic a ascunde şi tocmai de aceea suntem astăzi în faţa dumneavoastră (...)
  • Probabil că ne aşteptăm că urmează episodul minerilor la Universitate. Ne putem aştepta la orice.
  • Repet, nu noi suntem ameninţarea la adresa României, ci cei care o conduc timp de 30 de ani şi care oferă bani presei pentru a avea grijă selectiv ce distribuie şi ce ştiri nu distribuie”.

Jandarmeria Capitalei a anunţat că participanţii la protestul AUR, despre care a precizat că nu a fost autorizat, au fost amendaţi cu 50.700 lei.

Proiectul de lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie a fost adoptat miercuri de Camera Deputaților cu 222 de voturi pentru, 48 contra și două abțineri. Proiectul de lege a fost pretextul pentru care AUR a protestat miercuri atât în fața Palatului Parlamentului, unde George Simion s-a urcat pe gard, iar doi deputați au fost agresați. Aceasta, deși actul normativ a fost avizat favorabil de unul dintre deputații AUR, Dan Tănasă, în calitate de președinte al comisiei Egalitate de șanse.

CITEȘTE ȘI: