Camera Deputaților a adoptat miercuri, proiectele de lege care vor modifica din nou Codurile Penale. Prin votul dat în Parlament nu s-a institut un prag la abuzul în serviciu deși Curtea Constituțională solicita acest lucru. De asemenea, SRI revine în anchetarea dosarelor penale, mai exact pot fi folosite ca probe interceptările SRI făcute pe mandate de siguranță națională și în cazul dosarelor de corupție. Cele două proiecte de lege adoptate vor fi contestate la Curtea Constituțională de către opoziție.

Camera Deputatilor, sedinta de plenFoto: AGERPRES

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz iar proiectele de lege ar trebuie să meargă la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Totuși, ambele proiectele de lege adoptate de Parlament ar putea fi contestate la Curtea Constituțională după ce deputații AUR au anunțat în ședința de plen.

De asemenea, deputații Forța Dreptei intenționează să conteste la CCR proiectul de lege care modifică Codul de Procedură Penală. Este de văzut dacă opozița va colabora pentru a aduna voturile necesare pentru a depune contestația. Până acum USR nu și-a exprimat intenția de a ataca cele două proiecte la Curte.

De precizat este că proiectul Codului Penal a fost adoptat de Parlament fără instituirea unui prag pentru abuzul în serviciu, fapt care contravine recomandărilor făcute de Curtea Constituțională. Astfel, dacă vor fi contestate, apare riscul ca acesta să fie declarat neconstituțional de către CCR.

Desfășurarea ședinței Camerei Deputaților, livetext:

12:25 Marcel Ciolacu a fost întrebat de presă de ce a fost eliminat pragul pe abuz în serviciu: „Ca să nu fure nimeni sub un leu!”, a replicat ironic Ciolacu.

12:20Kelemen Hunor: „La Codul penal am votat 'pentru' şi ne-am abţinut la Codul de procedură fiindcă există multe argumente şi aceste argumente sunt legate în primul rând de statul de drept şi de separarea puterilor în stat. Puterea judecătorească şi bineînţeles partea de urmărire penală nu trebuie să fie amestecată cu nicio altă putere. Deci serviciile de intelligence nu au ce căuta în procesul penal. În forma votată de Parlament, pe care noi nu am votat-o, SRI-ul este introdus în procesul penal, ne întoarcem în timp, vreo 10 ani, chiar mai mult, ceea ce afectează independenţa şi funcţionarea justiţiei. Asta înseamnă că, din punctul nostru de vedere, este o problemă legată de statul de drept. În momentul în care justiţia nu este independentă şi dacă SRI-ul are un rol în procesul penal, nu mai putem vorbi despre justiţie independentă. Acesta era argumentul nostru şi este argumentul nostru în continuare, când vorbim de votul nostru pe procedură penală, unde noi ne-am abţinut”.

12:18Ionel Dancă, Forța Dreptei: „Azi încearcă să se reintroducă serviciile în procedura penală. Serviciile secrete, de informaţii să se ocupe de siguranţa naţională, nu de evaziunea fiscală, nu de violuri. Justiţia să-şi dezvolte propriul organ de cercetare şi de interceptare penală. Nu trebuie să apeleze la servicii militare pentru a obţine probe materiale în justiţie. Această tentativă a serviciilor de a se introduce în actul de Justiţie va fi declarată din nou neconstituţională(...) Deputaţii partidului Forţa Dreptei vor contesta la CCR pentru că e un abuz la comanda serviciilor în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor români în Justiţie”.

12:15La explicarea votului, liderul USR Cătălin Drulă l-a criticat dur pe ministrul Justiției.

  • „Capul sus. Ce ați făcut zilele astea e de noaptea minților. Ar trebui să vă întrebe poporul dacă sunteți sănătoși la cap. Predoiu spunea acum trei zile că pragul de 250.000 de lei este pragul pe care îl susține și și-l asumă. Azi susține că nu trebuie prag. Îl faceți pe Florin Iordache să pară un ministru al Justiției cu coloană vertebrală prin comparație. Ceea ce ați făcut din dezbaterea pe un subiect extrem de important, al codurilor penale, felul cum ați ratat orice fel de discuție serioasă în Parlament, cu telefoane date la cabinetul scurt, arată exact de ce nu mai trebuie să conduceți țara, pentru că una e șpaga de la dutty-free de la aeroport și alta e guvernarea unui stat”.

12:04Cu 168 de voturi pentru, 75 contra și 20 de abțineri proiectul de lege care modifică Codul de Procedură Penală a fost adoptat de deputați. Deputații UDMR s-au abținut la vot dar PSD și PNL au reușit să adune voturile necesare. Astfel, interceptările SRI vor putea fi folosite ca probe și în cazul infracțiunilor de corupție.

12:01După votul care elimina pragul pentru abuz, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut o ieșire nervoasă de la tribuna plenului și a acuzat opoziția că nu face decât să critice: „Vă înfășurați în cabluri. Așa veți rămâne în istorie”.

  • ”Peste ani de zile, ceea ce va rămâne nu sunt declaraţiile, trotinetele, cablurile şi boxele dvs, ci sunt legile adoptate de această coaliţie. Această coaliţie a votat anul trecut desfiinţarea SIIJ, aţi fost incapabili să o faceţi, legile justiţiei, 12 luni v-aţi uitat la ele, ca pisica în calendar, incapabili să le treceţi, legea privind avertizorii de integritate, legea privind consolidarea ANABI, ca să recuperăm produsele infracţiunii despre care dvs vorbiţi şi nu faceţi nimic şi în fine Codurile penale.
  • Deci noi suntem de vină că adoptăm, într-un an de zile, şapte legi pentru consolidarea agendei justiţiei şi voi, care nu faceţi nimic, trebuie să ne daţi lecţii. Păi cred că şi lipsa bun simţ politic şi de altă natură are o limită, fiindcă tot vorbim de drept şi de justiţie, unde e vorba de limită. Aveţi o limită şi în critică şi în jigniri şi în aberaţii. Nu faceţi decât să vorbiţi şi să vă înfăşuraţi în cabluri în care o să rămâneţi în istorie fără să lăsaţi nimic în urmă. De bine de rău, această coaliţie a făcut ce voi nu aţi făcut un an de zile. Asta este explicarea votului meu”, a spus Predoiu.

11:57Proiectul privind Codul Penal a fost adoptat cu 191 de voturi pentru, 66 împotrivă și 12 abțineri. UDMR a votat alături de PSD și PNL.

11:54Cătălin Predoiu le spune parlamentarilor de la tribună că trebuie votate cele două proiecte de lege și „să se consemneze că le susține”.

11:43Ședința se reia. Parlamentarii UDMR participă la ședință dar se vor abține de la vot. În sală sunt 217 de deputați prezenți.

11:35După ce a lipsit de la toate dezbaterile pe proiectele care au creat contreverse, Cătălin Predoiu a venit la Camera Deputaților.

11:30Ședință la grupul UDMR. Deputații decid dacă votează codurile lui Predoiu. Fără voturile UDMR, majoritatea este la limită și proiectele ar putea fi respinse. Este nevoie de o majoritate organică, jumătate plus unu din numărul de mandate - 166 de voturi.

11:26Surse parlamentare au declarat pentru HotNews.ro că UDMR nu dorește să voteze codurile lui Predoiu, fără a stabili un prag pentru abuzul în serviciu. Potrivit surselor citate. UDMR este deranjat și de faptul că s-a menținut articolul care permite folosirea probelor din interceptările SRI în cazurile de corupție.

11:22Proiectul de lege a fost votat pe articole. Pauza 30 minute, urmează votul final.

11:16Ludovic Orban: „Ceea ce ați făcut în comisia juridică se cheamă infracțiune. Ați falsificat un proces verbal care nu corespunde cu realitatea. N-o văd pe președintele comisiei, Laura Vicol Ciorbă, e în sală? Doamna președinte a comisiei unde e, e obosită? A muncit prea mult, la câte telefoane a primit pe firul scurt ca să falsifice un proces verbal. Vă atrag atenția că ceea ce s-a întâmplat la codul penal este de Kafka, de Caragiale. (...) Să vă crape obrazul de rușine, că sunteți cârpele de șters praful pe băncile parlamentare, pe o conducere și un Guvern fără cap, fără coadă, care calcă în picioare tot ceea ce este normal și firesc într-o societate democratică.”

Procesul verbal al comisiei Juridice are caracter penal, este unul falsificat. Este o rușine pentru legislativ. Unde-i doamna Vicol? E obosită că a muncit mult? Sunteți cârpele de șters al unui Guvern și ale unor conduceri de partid incapabile. Ar trebui să va fie rușine și să vă crape obrazul”.

11:13George Simion: „E haos rău de tot în Coaliția voastră. Nu v-ați decis nici acum ce faceți, aveți voturi, nu aveți. Noi v-am cerut pauză să sunați la partenerii strategici, la Klaus Iohannis. El i-a sfătuit pe colegii lui să nu voteze proiectele, să se ducă acasă și să spună că și-au rupt picioarele sau altceva”.

11:07Deputatul USR, Stelian Ion: „Domnul Predoiu în continuare lipsește dar a jucat alb-neagra și nu se mai înțelege nimic de la aceste dezbateri iar domnul Iohannis nu mai vede acum elefanții din clădire

11:03Dezbaterile se desfășoară pe repede înainte. A fost citit și raportul privind proiectul de lege privind Codul Penal în varianta lui Cătălin Predoiu, fără a fi stabilit un prag pentru abuzul în serviciu.

11:02 A fost votat pe articole proiectul de lege privind modificarea Codului de Procedură Penală.

10:53George Simion: „Știți mulți dintre voi că nu trebuie introdus SRI-ul în anchetel penale. Vă anunț că o să contestăm la CCR acest proiect. Tot ce vă rog este să nu vă temeți. Știți și voi că SRI-ul nu are ce căuta în anchetele penale”.

10:51Dumitru Coarnă: „Introducem din nou SRI în interceptările. Legalizăm mijloacele de probă obținute din interceptările SRI în procese civile. Prevederile proiectului permit interceptarea convorbirilor dintre client şi avocat. În nicio ţară informaţia nu este mijloc de probă. Este un procedeu să le transforme în mijloace de probe. (...) Dacă informaţia este clasificată se primeşte un avocat numit de SRI. Introduceți în procedura penală ceea ce nici regimul comunist nu a făcut. CCR a scos SRI din Codurile Penale pentru că SRI este o instituție militară”.

10:47Stelian Ion (USR): ”Este absolut indamisibil ce s-a întâmplat în comisie. Raportul citit azi în plen este la limita legalității după ce s-a respins în bloc tot ce s-a discutat. Proiectul este jalon în PNRR, era un obiectiv important şi pentru ridicarea MCV. În proiectele acestea se regăsesc foarte multe vulnerabilităţi, elemente de neconstituţionalitate care nu fac altceva decât să pericliteze fondurile din PNRR. Raportul comisiei juridice depus astăzi este la limita infracţiunii de fals. Doamna preşedinte a supus la vot respingerea amendamentelor venite de la Senat, o aberaţie", a spus Stelian Ion.”

10:43 Au început dezbaterile pe proiectul de lege privind Codul de procedură Penală cel care a creat scandal în comisia Juridică de la amendamentul privind eliminarea probelor din interceptările serviciilor pentru infracțiunile de corupție și evaziune fiscală. În varianta dezbătută de deputați datele și informațiile obținute din interceptările făcute de servicii pe mandate de siguranță națională vor putea fi folosite ca probe în dosarele de corupție.

10:42 Deputat PSD Laura Vicol citește raportul comisiei Juridice pe proiectul de lege privind Codul de Procedură Penală.

Cum a făcut Coaliția ping-pong cu asumarea decizilor în cazul pragului la abuz

Senatul a adoptat săptămâna trecută un proiect de modificare a Codului Penal prin care se instituie un prag valoric pentru abuzul și neglijența în serviciu. Mai exact, dacă prejudiciul este mai mic de 250.000 de lei, adică 50.000 de euro, atunci nu mai vorbim de infracțiune. Este ceea ce prevedea OUG 13, care a scos sute de mii de oameni în stradă, numai că atunci pragul era de 200.000 de lei.

Amendamentul care introducea pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu a fost primit pe mail de senatorii puterii după o ședință în cerc restrâns a Coaliției: "Ni s-au pus la dispoziție amendamentele care trebuiau însușite", a explicat președintele Comisiei Juridice din Senat, Cristian Tăgârlaș care, a introdus amendamentul în proiectul de lege care modifică Codul Penal și care a fost adoptat miercuri de Senat.

Senatorul PNL a explicat că amendamentul însușit de către Comisia Juridică are la bază o decizie a Coaliției de duminică seară, care i-a fost comunicată pe mail. La ședința Coaliției de duminică seara au participat potrivit surselor HotNews.ro Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Cătălin Predoiu, Kelemen Hunor, Marian Neacșu și Robert Cazanciuc.

Ulterior, Coaliția a venit cu o altă decizie iar ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat că propune ca pragul valoric să fie de 9.000 lei. Liderii Coaliției Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au postat pe Facebook că susțin propunerea ministrului Justiției.

Înainte ca proiectul de lege să intre în dezbaterea Camerei Deputaților, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a venit în Parlament la grupurile parlamentare ale PSD și PNL, unde le-a explicat deputaților de ce este necesară introducerea unui sume pentru infracțiunile de abuz și neglijență în serviciu. Predoiu a anunțat la finalul întâlnirilor cu parlamentarii că susțin, așa cum s-a discutat în Coaliție, pragul de 9.000 de lei.

În schimb, deputații PNL l-au contrazis pe ministru și au anunțat că doresc să propună ca pragul să fie două salarii minime pe economie, mai exact 6.000 de lei.

În urmă cu o zi, în Comisia Juridică din Camera Deputaților, la propunerea PSD, PNL și UDMR, s-a renunțat la toate modificările făcute de Senat și a fost adoptată varianta Codurilor propusă de Ministerul Justiției.

Deputații PSD, PNL și UDMR au încercat să modifice din Codul de Procedură Penală un articol care reintroducea serviciile în dosarele penale. Mai exact era vorba de un articol care prevedea ca interceptările realizate de serviciile de informații pe baza mandatelor de siguranță națională pot fi folosite ca probe în cazul infracțiunilor de corupție.

De precizat este că într-o ședință a Coaliției, în spatele ușilor închise PSD, PNL și UDMR au decis să elimine articolul care permitea SRI să revină în procesele penale. La comisia juridică însă, o parte dintre deputații PNL s-au abținut să voteze amendamentul fapt care a creat nemulțumirea liderului PSD Marcel Ciolacu.

Ședința Comisiei Juridice a fost suspendată după ce Laura Vicol a fost sunată de liderul PSD și anunțată că trebuie să renunțe la toate modificările operate pe proiectele Codurilor Penale. În acest context a fost eliminat și pragul pentru abuzul în serviciu care pornea de la 250.000 de lei, varianta propusă de Senat.

Președintele Comisiei Juridice, Laura Vicol, a anunțat în ședința cu scandal a comisiei că vor fi retrase toate amendamentele controversate și vor fi eliminate și modificările făcute de Senat. Mai exact, s-a revenit la varianta inițială a proiectelor de lege propuse de Ministerul Justiției.