Doi deputați unul de la AUR și unul de la PSD au fost la un pas să se ia la bătaie, marți, pe holurile Parlamentului. Este vorba de Dumitru Viorel Focșa de la AUR și liderul grupului PSD de la Camera Deputaților, Alfred Simonis.

Scandal în Parlament, deputat AUR Dumitru Fucsa Foto: Hotnews

Discuţiile au pornit după ce propunerea legislativă „Legea suveranităţii - Legea pentru protejarea interesului superior şi suveran al poporului şi al cetăţeanului român", iniţiată de AUR, a fost respinsă de plenul Camerei Deputaților.

La ieşirea din sala de plen, Dumitru Focşa l-a ameninţat pe Alfred Simonis cu bătaia, acuzându-l că vorbeşte urât.„Băi, nesimţitule, valutistule, cum vorbeşti cu noi".

În replică Alfred Simonis: „Valutistă e mă-ta, porcule!”

Focșa a continuat: „Băi valutistule, nesimțitule! Vezi să nu te pocnesc acum!”.

Alfred Simonis: „Dispari de aici!".

Vezi replicile dintre cei doi deputați de la min 1.38.01

Ulterior, Focşa a explicat presei că Simonis a ţipat la el. "Nu ştiţi discuţia din interior. A ţipat la mine. (...) Da, i-am spus: te calc în picioare. Nu o aduci pe mama în discuţie. Eşti om politic. Mama e decedată de doi ani de zile", a precizat Focşa.

Nu este prima altercație de acest gen în Parlamentul României. În urmă cu un an deputatul AUR Dan Tănasă şi un deputat USR-PLUS au fost la un pas să se ia la bătaie pe holurile Parlamentului după ședința de plen în care s-a votat desființarea secției speciale. Tănasă a devenit agresiv și l-a îmbrâncit pe un deputat USR după un schimb de replici care a degenerat în insulte.