Preşedintele PNL, Florin Cîţu, afirmă că nu va tolera nicio formă de instigare la violenţă şi anunţă că organizaţia din Braşov se va ocupa de excluderea reprezentantului TNL care a avut un astfel de „derapaj”.

Florin CituFoto: Agerpres

„Nu voi tolera acţiuni, gesturi sau cuvinte care instigă la violenţă! Orice e legat de acest subiect va fi sancţionat ferm de către Partidul Naţional Liberal. Organizaţia PNL Braşov se va ocupa să excludă din PNL persoana care a avut acest derapaj”, se arată într-un mesaj al lui Cîţu postat pe contul de Facebook al PNL, scrie Agerpres.

Reacția vine după ce primarul municipiului Braşov, Allen Coliban (USR), l-a acuzat duminică pe un lider local al Tineretului Naţional Liberal (TNL) că i-a adus ameninţări viceprimarului Flavia Boghiu, într-o postare pe Facebook.

Postarea de pe contul liberalului Bogdan Pintilie, la care face referire edilul, include şi o fotografie trucată, în care viceprimarul Flavia Boghiu are un ochi învineţit.

Liberalul Bogdan Pintilie a explicat, pe contul său de Facebook, că a folosit o fotografie preluată „de la un/unii jurnalişti din Braşov”, însă textul care o însoţeşte îi aparţine, a fost o glumă şi „nu are nicio legătură cu violenţa domestică, agresiunile fizice”.

Citește și: