„Într-o postare publică, un lider al tineretului liberal amenință o femeie cu bătaia. O face mârlănește, cu o nesimțire incalificabilă”, acuză primarul USR al municipiului Brașov, Allen Coliban. „La postarea domniei sale răspunde, de data asta pe șleau, un dezvoltator imobiliar dintre cei mai dubioși, îndemnând la repetarea a ceea ce au făcut, la Mogoșoaia, alți golani din politică”, spune Coliban.

Captura distribuita de Allen Coliban cu postarea unui lider liberalFoto: captura facebook

„Corupție, violență și inacceptabil de multă nesimțire. Acestea sunt “calificările” clasei politice vechi, împotriva cărora mă așteptam să lupte toată clasa politică actuală. E îngrozitor să vezi tineri liberali cu metehne potrivite mai degrabă unui clan mafiot”, spune primarul Brașovului, care prezintă pe Facebook capturi ale postării incriminate.

În imaginea postată de liberal pe Facebook apare chipul viceprimarului USR al Brașovului Flavia Boghiu. „O prinde bine rozul peste tot”, a scris liberalul, făcând aluzie la imaginea în care Flavia Boghiu apare cu părul vopsit în roz și cu un ochi vânăt.

„Există niște limite. Sau măcar ar trebui să existe. Sper ca PNL-ul să îl demită urgent pe liderul tineretului liberal din Brașov. Noi vom face o plângere penală”, a spus Coliban.

„Nu, nu trebuie să vă placă felul cum noi, USR-ul, conducem orașul. Sunt sigur că putem face lucrurile mai bine, iar criticile ne ajută să progresăm. Dar acest tip de agresivitate mârlănească nu are ce căuta nici în societate, cu atât mai puțin în politică. Nici aici, la Brașov, și nici nicăieri altundeva”, mai spune edilul din Brașov.

UPDATE: TNL anunță că se „delimitează în totalitate” de comportamentul liberalului acuzat de instigare la violență: Solicităm PNL Brașov să ia măsurile care se cuvin împotriva lui

Citește și: