Fostul președinte al Senatului, Anca Dragu (USR) ar fi folosit angajații și mașinile instituției, precum și salonul oficial, pentru a se îmbarca preferențial, cu familia și prietenii, în avionul care a dus-o într-o vacanță în Franța, potrivit unui document intern al Senatului Românei prezentat de G4 Media.

Anca DraguFoto: Agerpres

În document se vorbește de o „delegație” iar Anca Dragu solicită să poată folosi mașinile instituției, angajați de la Serviciul Protocol și Pașapoarte al Senatului, precum și Salonul Prezidențial de la Aeroportul Otopeni pentru a avea facilități la îmbarcarea în avionul care a transportat-o în vacanță în Franța.

Conform documentului, delegația era formată din Anca Dragu, soțul acesteia și cei doi copii, precum și alte două persoane.

Dragu a reacționat și a declarat pentru G4 Media că accesul la facilitățile Senatului a avut loc „la recomandarea serviciilor de securitate”.

Dragu a spus că deplasarea în Franța a avut caracter privat și a precizat, în mod repetat, că accesul la resursele instituției și la facilitățile de îmbarcare au avut loc „la recomandarea serviciilor de securitate, în calitate de președinte al Senatului”, arată sursa amintită.

CITEȘTE ȘI: