Membrii Guvernului PNL-PSD-UDMR au depus jurământul de învestitură la Cotroceni, după ce Executivul condus de generalul în rezervă Nicolae Ciucă a trecut lejer de Parlament, cu 318 voturi, cu peste 80 mai multe decît minimul necesar de 234 de voturi. Președintele Klaus Iohannis, care în ianuarie 2017 își punea geaca roșie și mergea în Piața Universității alături de mii de români ieșiți în stradă după adoptarea OUG 13 de către Guvernul PSD condus de Sorin Grindeanu, a susținut că pentru a rezolva crizele este nevoie de un guvern solid, care acum există. "Cred că nu-și imaginează nimeni că a fost simplu ca într-o coaliție să vină împreună partide care până mai ieri s-au luptat unul împotriva celuilalt. A fost nevoie să se treacă peste multe orgolii pentru a găsi punctele comune", a spus Iohannis.

Guvernul Nicolae Ciuca, juramant la CotroceniFoto: Presidency.ro

Membrii Cabinetului Ciucă au depus jurământul în fața președintelui Klaus Iohannis, iar la ceremonie au asistat și preşedinţii celor două Camere Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, şi preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu.

La finalul ceremoniei, Klaus Iohannis a susținut că acum există un guvern solid, cu majoritate solidă în Parlament, și că "nu a fost simplu". El a invocat și "punctele comune" pe care le-au găsit PNL și PSD, după ce "au trecut peste orgolii".

De la ora 18.00 va avea loc prima ședință a Cabinetului Ciucă.

Declarațiile președintelui Iohannis:

  • Vă felicit!
  • Criza politică s-a terminat, dar celelalte crize nu și nici problemele nu au dispărut. Pandemia nu s-a terminat. Criza energetică nu s-a terminat, capătă doar noi forme. Bugetul pe acest an va trebui rectificat, bugetul pentru anul viitor va trebui pregătit și votat. Oamenii așteaptă plata salariilor și a pensiilor la timp și multe alte lucruri se cer rezolvate urgent.
  • Pentru toate acestea este nevoie de un guvern solid, cu o majoritate consistentă în Parlament, și acum există acest guvern.
  • Dar nu numai probleme ne așteaptă și vă așteaptă. Sunt multe oportunități. Planul Național de Redresare și Reziliență se cere implementat, sunt foarte mulți bani aici care trebuie investiți în beneficiul românilor.
  • Toată lumea așteaptă măsuri consistente pentru a garanta o creștere economică, pentru a crește salariile, pentru a crește pensiile. Toată lumea se așteaptă la investiții, autostrăzi, drumuri, spitale, școli și multe altele.
  • Și pentru toate acestea, pentru a fructifica aceste oportunități, este nevoie de un guvern puternic, bine condus, care se sprijină pe o largă majoritate în Parlamentul României. Acum avem acest guvern.
  • Nu a fost simplu. Cred că nu își imaginează nimeni că a fost simplu ca, într-o coaliție, să vină împreună partide care până mai ieri s-au luptat unul împotriva celuilalt. A fost nevoie să se treacă peste multe orgolii, și mai mari, și mai mici, pentru a găsi punctele comune și pentru a ajunge la votul de încredere de astăzi.
  • Domnule prim-ministru, onorați membri ai Guvernului, așteptările sunt mari. Românii așteaptă să vă apucați și să rezolvați problemele pe care le-ați enunțat în programul de guvernare. Lumea s-a săturat de crize. Lumea s-a săturat de promisiuni. Oamenii vor să vadă fapte, oamenii vor să vadă rezultate. Vă invit să le livrați!

Componența noului guvern PNL-PSD-UDMR

  • Nicolae-Ionel Ciucă (PNL) - prim-ministru
  • Sorin Mihai Grindeanu (PSD) - viceprim-ministru, ministrul Transporturilor și Infrastructurii
  • Kelemen Hunor (UDMR) - viceprim-ministru
  • Adrian Câciu (PSD) - ministrul Finanțelor
  • Lucian Nicolae Bode (PNL) - ministrul Afacerilor Interne
  • Bogdan Lucian Aurescu (PNL) - ministrul Afacerilor Externe;
  • Marian-Cătălin Predoiu (PNL) - ministrul Justiției
  • Vasile Sebastian Dîncu (PSD) - ministrul Apărării naționale
  • Florin Marian Spătaru (PSD) - ministrul Economiei;
  • Virgil-Daniel Popescu (PNL) - ministrul Energiei
  • Adrian-Ionuț Chesnoiu (PSD) - ministrul Agriculturii și dezvoltării rurale
  • Tánczos Barna (UDMR) - ministrul Mediului, apelor și pădurilor
  • Cseke Attila-Zoltán (UDMR) - ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației;
  • Dan Vîlceanu (PNL) - ministrul Investițiilor și proiectelor europene
  • Marius-Constantin Budăi (PSD) - ministrul Muncii și solidarității sociale
  • Alexandru Rafila (PSD) - ministrul Sănătății
  • Sorin-Mihai Cîmpeanu (PNL) - ministrul Educației
  • Constantin-Daniel Cadariu (PNL) - ministrul Antreprenoriatului și Turismului
  • Florin-Claudiu Roman (PNL) - ministrul Cercetării, inovării și digitalizării
  • Gabriela Firea (PSD) - ministrul Familiei, tineretului și egalității de șanse
  • Lucian Romașcanu (PSD) - ministrul Culturii
  • Novák Carol-Eduard (UDMR) - ministrul Sportului

Guvernul Ciucă vine după o criză politică de aproape trei luni, care a început cu momentul în care Florin Cîțu l-a dat afară din guvern pe ministrul USR al Justiției Stelian Ion. Guvernul Cîțu a picat apoi după o moțiune de cenzură votată atât de USR, cât și de PSD.

Au urmat două propuneri de premier care nu aveau la acel moment susținerea politică necesară pentru a trece de votul parlamentului: Dacian Cioloș, care a obținut doar 88 de voturi din cele 234 necesare și Nicolae Ciucă, care și-a depus mandatul înainte să ajungă în Legislativ pentru că nu avea sprijin pentru un guvern minoritar.