Liderul PNL București, Ciprian Ciucu, "reflectează" la o demisie din PNL, după ce partidul a bătut palma cu PSD pentru guvernare

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 10 noiembrie 2021, 12:20 Actualitate | Politic


Ciprian Ciucu
Foto: Arhiva personala
Liderul PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, primar al Sectorului 6, spune că "reflectează" la o eventuală demisie din partid, după ce PNL a decis să negocieze cu PSD guvernarea.

Ciprian Ciucu a comentat la o postare pe Facebook care făcea referire la opţiunile pe care le are după ce PNL a decis să negocieze guvernarea cu PSD, scrie News.ro. Postarea vorbea despre demisia din partid - care ar duce la pierderea mandatului - sau opoziţie pe faţă la deciziile pe care le iau liberalii, care ar duce, însă, la pierderea finanţării de la bugetul de stat.
  • ”M-am gândit. Şi mă gândesc. Ceea ce mă ţine este că fără mine, şi ştiu ce vorbesc, alianţa pe Bucureşti s-ar destrăma în câteva zile. Nicuşor Dan ar fi pe nicăieri în acest context şi 3 ani ar trece degeaba. Reflectez”, a scris Ciucu.

Potrivit unor surse din PNL, printre filialele care au votat pentru începerea negocierilor cu PSD se află:
  • Alba, Arad, Bacău, Buzău, Călăraşi, Cluj,Constanţa, Hunedoara,
  • Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ,
  • Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Sectorul 4 – singura filială de sector a PNL care a votat în favoare, Timiş, Vaslui.
Emil Boc nu a participat la ședința conducerii PNL de luni seară, dar a transmis o scrisoare în care a prezentat opţiunea pro-PSD, citită în şedinţă de deputatul Sorin Moldovan. Momentul a fost însoţit de huiduieli din partea contestatarilor înţelegerii cu PSD.

S-au opus unei negocieri cu PSD:
  • Organizaţia Bucureşti, prin vocea lui Ciprian Ciucu, filiala Sector 1, prin Sebastian Burduja, Sectorul 6,
  • filialele Tulcea, Vrancea, Dâmboviţa, Giurgiu,
  • Covasna, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Brăila.
Au fost şi lideri care nu au dorit să se exprime, precum Marcel Vela de la Caraş-Severin, Gigel Ştirbu, de la Olt, Eugen Pîrvulescu, de la Teleorman, sau Doljul, Harghita şi Galaţiul.

Dan Vîlceanu, secretarul general al PNL, deşi nu a dorit să îşi exprime votul, a făcut numărătoarea voturilor.

Nici preşedintele PNL, Florin Cîţu nu şi-a exprimat votul, dar a fost cel care a propus conducerii să se supună la vot începerea negocierilor cu cei de la PSD.

Liderul PNL Oradea, Florin Birta, ales în echipa de conducere a lui Florin Cîţu, la Congresul din septembrie, a propus ca votul din BPN să fie dat uninominal, pentru ca toţi să ştie cine e responsabil pentru o viitoare guvernare cu PSD. Propunerea sa nu a fost supusă la vot.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















6025 vizualizari

  • -7 (13 voturi)    
    Auzi coane (Miercuri, 10 noiembrie 2021, 12:34)

    Zummm [utilizator]

    Ce se mai aude cu anveloparea blocurilor ? Nu sunt bani ? De ce nu sunt coane ? Ia mancat psd-ul nu ? Nu ca sunt pe fonduri europene si noi nu putem fura
    • +6 (6 voturi)    
      da de ce mocca doar pentru blocuri ??? (Miercuri, 10 noiembrie 2021, 13:19)

      viziru [utilizator] i-a raspuns lui Zummm

      da de ce mocca doar pentru blocuri ??? si doar in Bucuresti ???
    • +5 (5 voturi)    
      mie cine imi anvelopeaza casa? (Miercuri, 10 noiembrie 2021, 13:55)

      Neam Prostit [utilizator] i-a raspuns lui Zummm

      Eu stau la casa in sectorul 6. De ce trebuie sa platesc impozite locale la sectorul 6 ca sa iti anvelopeze tie blocul?

      De unde pomanageala asta ca pe banii unora sa se anvelopeze si consolideze casele altora?
  • +5 (7 voturi)    
    atentie ca pierdeti banii promisi (Miercuri, 10 noiembrie 2021, 12:47)

    Barbaneagra [utilizator]

    Daca va dati demisia nu mai pupati bani, si asa subtiati ca acum primarii PSD E mai multi decat ai dvs.
  • +2 (2 voturi)    
    Scary movie... (Miercuri, 10 noiembrie 2021, 12:48)

    Ben-Zen [utilizator]

    isn't it ?
  • +5 (11 voturi)    
    Domnul Ciucu (Miercuri, 10 noiembrie 2021, 12:52)

    Harald2 [utilizator]

    este un om relativ tanar si inteligent si isi da seama ca banda domnului Citu se indreapta spre o fundatura, iar PSD-ul va ajunge si el in declin la un moment dat, dupa obtinerea unor rezultate "exceptionale" la guvernare, deci isi vede cumva viitorul politic amenintat.

    Dar nu tot domnul Ciucu s-a alaturat liber si nesilit de nimeni echipei tristei figuri? Ce spera sa obtina alaturi de domnul Citu? Sa o duca si dansul mai bine, precum o duc toti romanii in prezent!
  • +4 (6 voturi)    
    aoleu .. toata alianta sta intr-un singur om ?? (Miercuri, 10 noiembrie 2021, 12:53)

    inmono [utilizator]

    pai nu prea suna a alianta in Bucuresti daca aliatii nu sunt convinsi :)

    Probabil unora le e dor de Firea. Pe care PNL-ul a propulsat-o la primarie prin nominalizarea unui non-candidat ca Marian Munteanu si apoi sacrificarea de forma a lui Predoiu, sa nu uitam :)
  • +3 (7 voturi)    
    Mai Ciprian, (Miercuri, 10 noiembrie 2021, 13:00)

    Mesteacan [utilizator]

    Daca tot te-ai batut cu caraminda-n piept ca tu faci si dregi si etc., ce te mai preocupa jocurile astea ieftine...?!

    Fa-ti tu treaba la S6 si fii tu un primar ca lumea, ca o sa te voteze pe tine si PNL-isti, si USR-isti si PSD-isti... oamenii vor fapte, nu vorbe / reflectii... ca de astea sunt satui...

    La treaba... daca tot ai ajuns acolo... Nu-ti bate joc de increderea oamenilor, ca pe ei nu prea ii intereseaza la ce partid esti tu si la ce reflectezi... vor doar sa vada ca se transforma ceva in bine fix in zona in care traiesc...
  • 0 (2 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 10 noiembrie 2021, 14:10)

    [anonim]

  • +1 (1 vot)    
    Așteptăm cu nerăbdare această abandonare ! (Joi, 11 noiembrie 2021, 9:40)

    Cremenarul [utilizator]

    Alături de mulți adevărați liberali aștept cu nerăbdare abandonarea partidului nostru de un asemenea nepriceput în probleme politice. Prin plecarea sa, partidul nostru se va consolida. Nu avem nevoie de liberali prefăcuți, adepți (și) ai celor proveniți din partidul dlui Traian BĂSESCU !


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by