PSD va merge la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru și ”este dispus să îşi asume actul de guvernare”, a declarat miercuri liderul PSD, Marcel Ciolacu. El a spus că este dispus să discute atât cu PNL, cât și cu USR.

Marcel CiolacuFoto: PSD
  • "Ne afăm într-o criză majoră pandemică, într-o criză economică, într-o criză socială și într-o criză politică declanșată de fosta guvernare de dreapta. Toate crizele au fost gestionate și sunt efectul acestei alianțe de dreapta susținute de președintele Iohannis.
  • Am văzut abordarea celor două partide ieri în ședințele lor - este una în continuare și arogantă, și superficială", a afirmat Marcel Ciolacu.

El a spus că PSD a finalizat o listă cu 100 de priorități pe termen scurt și mediu, susținând că de la aceasta vor porni discuțiile, și nu de la împărțirea ministerelor, iar PSD va merge la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru.

Ciolacu a mai spus că PSD este dispus să discute atât cu PNL, cât și cu USR, până acum nefiind stabilită însă o întâlnire.

Despre mandatul anunţat de PNL, că la negocierile cu partidele va cere ca PNL să aibă premierul, Ciolacu a spus: ”Eu am crezut că ieri PNL votează o rezoluţie să îşi ceară scuze de la cei 4.000 de români care au murit în pandemie, în ultima săptămână, ca să nu mai vorbim de cei 40.000. Dacă nu mai au contact cu realitatea, măcar să se uite la CNN, să vadă realitatea din România”.

Noile negocieri ale PNL pentru găsirea unei susțineri parlamentare pentru guvern încep miercuri, când Florin Cîțu se va întâlni cu liderul USR-PLUS Dacian Cioloș, de la ora 13.00. Potrivit surselor HotNews.ro, premierul interimar l-a sunat luni seară, după ședința PNL, și pe Marcel Ciolacu pentru a stabili o întâlnire pentru negocieri cu PSD, însă acesta l-a refuzat, spunând că ”are agenda încărcată” și că-l va suna când se eliberează.

Liberalii s-au întâlnit marți seară în ședința Biroului național, unde liderii din țară și-au exprimat opțiunile pentru formula în care vor să revină la guvernare. Conducerea PNL a decis "flexibilizarea" mandatului de negociere, astfel încât partidul să discute atât cu cei de la PSD, cât şi cu cei de la USR.

Din echipa de negociere a PNL fac parte preşedintele Florin Cîţu, prim-vicepreşedinţii Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu, Lucian Bode şi Rareş Bogdan şi secretarul general Dan Vîlceanu. Nicolae Ciucă, premierul desemnat de Iohannis, care și-a depus mandatul luni seară, după ce nu a reușit să obțină susținere parlamentară pentru învestirea Guvernului, nu face parte din echipa care va discuta cu liderii USR şi PSD.