Înainte de a demara negocierile cu PSD și USR pentru formarea unui Guvern majoritar, liberalii au făcut terapie de grup. Președintele PNL, Florin Cîțu care se opune dorinței lui Klaus Iohannis de a aduce PSD la guvernare, a încercat să încurajeze organizațiile PNL de a susține refacerea Coaliției cu USR. Ședința care a durat aproape trei ore a fost una destul de tensionată, iar liderii liberali și-au spus fiecare punctul de vedere. Florin Cîțu nu a scăpat de critici, Dan Motreanu spunându-i că este sursa tuturor problemelor. Ciprian Ciucu a spus că nu vrea o colaborare cu PSD, iar liderii filialelor din Ardeal nu au vrut să audă de USR.

HotNews.roFoto: Hotnews

Astfel opt organizații - Satu Mare, Teleorman, Tulcea, București, Giurgiu, Timiș, Gorj și Dolj au pledat pentru refacerea Coaliției cu USR în timp ce liderii celor mai mari filiale s-au abținut să pledeze pentru aducerea PSD la guvernare.

Organizațiile Alba, Sibiu, Cluj, Mehedinți s-au abținut de pleda pentru intrarea PSD la guvernare dar au spus că nu susține revenirea USR. astea sunt pentru alianță cu USR.

Liberalii nu vor face o propunere de premier, urmând să-i prezinte lui Klaus Iohannis rezultatul negocierilor.

„Mandatul e foarte clar, de a negocia cu forțele democratice și cu USR, și cu PSD”, a declarat la finalul discuțiilor Florin Cîțu, precizând că va merge la discuții cu mesajul clar că premierul trebuie să fie liberal.

Întrebat dacă PSD este altul decât cel al lui Liviu Dragnea, Cîțu a evitat un răspuns tranșant, precizând că nu va renunța la ce a promis până acum.

El a precizat că va contacta liderii USR și PSD miercuri, pentru a începe negocierile.

Contre între liberali

Discuțiile din interiorul partidului au fost destul de tensionate. Președintele PNL București, Ciprian Ciucu, s-a declarat împotriva unei coaliții cu PSD. „Dacă ne aliem cu PSD, ne vom trezi cu mișcări de stradă ale USR și AUR împotriva noastră în doi ani. Eu nu deschid ușa unui ministru PSD”, a spus el.

La rândul său, Dan Motreanu i-a reproșat lui Flori Cîțu că el a generat toate problemele. "Dragă Florin tu ești cauza problemelor", i-a spus el premierului demis, pledând pentru o alianță cu USR .

„Lăsați echipa de negociere sa meargă, să negocieze și să vedem ce rezultat vor avea. Nu strică această psihoterapie colectivă pe care o facem. Lipsa de fermitate față de cei care ne fac albie de porci de la tribuna Parlamentului. Eu cred că greșim foarte mult. Trebuie înțeleasă democrația de partid”, a spus Emil Boc, după ce Alina Gorghiu s-a arătat revoltată că partidul își „devorează liderii”.

HotNews.ro a transmis LIVE cele mai importante informații din ședința liberalilor:

UPDATE 20.46 Florin Cîțu:

  • Mandatul e foarte clar, de a negocia cu forțele democratice și cu USR, și cu PSD
  • E important să depășim această criză.
  • Nu avem o discuție despre premier. La negocieri vom merge cu propunerea ca premierul să fie al PNL.
  • PNL nu se ferește, mergem la aceste negocieri si vom spune clar că premierul trebuie să fie liberal.
  • Întrebat dacă PSD e altul decât cel de la OUG13 - Nu vom modifica nimic din ce am susținut tot timpul, o guvernare liberală. Reformele sunt toate în PNRR. Îi asigur pe români că orice guvernare vom face nu vom abandona de la obiectivele noastre.
  • Președintele este cel care desemnează premierul. PNL poate să meargă cu o propunere, dar desemnarea vine de la președintele României.
  • Mâine voi contacta liderii politici pentru negocieri.

UPDATE 20.35 Ședința s-a încheiat. Întrebat la ieșirea din ședință dacă Florin Cîțu este vinovat pentru ce se întâmplă în PNL, liderul PNL, Giurgiu, Dan Motreanu a răspuns: Da, este vinovat.

UPDATE 20.30 Liberalii au votat pentru flexibilizarea mandatului și echipa de negociere.

UPDATE 20.01 Emil Boc: Lăsați echipa de negociere sa meargă, să negocieze și să vedem ce rezultat vor avea. Nu strică această psihoterapie colectivă pe care o facem. Lipsa de fermitate față de cei care ne fac albie de porci de la tribuna Parlamentului. Eu cred că greșim foarte mult. Trebuie înțeleasă democrația de partid.

UPDATE 20.05 Florin Cîțu: PSD a împânzit țara cu pliante împotriva președintelui. PSD mi-a făcut mie plângere penală acum două săptămâni și noi vorbim despre aducerea PSD la guvernare.

UPDATE 19.46 Gheorghe Flutur: Trebuie să mergem cu mesaj unitar, apelul meu e să fim uniți. Înțeleg că vrem să rămânem la guvernare, vrem și premierul. Trebuie să vedem care e răul cel mai mic

UPDATE ora 19.40 Alina Gorghiu: Avem un stil fantastic să ne devorăm liderii. Vorbim de parlamentarii care au plecat cu Orban, dar ei au fost puși nominal de Orban pe listă.

UPDATE 19.19 PNL Alba, PNL Sibiu și PNL Mehedinți nu susțin varianta intrării USR la guvernare. Virgil Popescu: În momentul în care Ludovic Orban anunță că face orice pentru suspendarea președintelui este trecută o linie roșie. Suntem la guvernare datorită lui Iohannis. Trebuie să luăm măsuri ferme.

UPDATE 19.15 Președintele PNL București, Ciprian Ciucu: „Dacă ne aliem cu PSD, ne vom trezi cu mișcări de stradă ale USR și AUR împotriva noastră în doi ani. Eu nu deschid ușa unui ministru PSD”.

UPDATE 19.07 Liderul PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a cerut o altă echipă de negociere. Motreanu le-a spus colegiilor că actuala echipă de negociere a eșuat. Motreanu către Cîțu: "Dragă Florin tu ești cauza problemelor", susțin surse participante la ședință. De asemenea, liderul PNL Giurgiu a pledat pentru o alianță cu USR .

UPDATE 18.55 Florin Cîțu a propus anularea rezoluțiilor prin care se interzicea negocierea PNL cu USR și PSD. PNL nu va merge cu un nume de premier, ci va propune majoritatea pe care o identifică președintelui Klaus Iohannis.

UPDATE 18.25 Conducerea PNL a anunțat în ședință componența echipei de negociere cu celelalte formațiuni politice pentru identificarea unui majorități parlamentare. Astfel din echipa de negociere vor face parte președintele PNL, cei patru prim-vicepreședinți și secretarul general al PNL - Florin Citu, Rareș Bogdan, Lucian Bode, Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu și Dan Vâlceanu.

UPDATE 18.10 Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu a declarat în debutul şedinţei că scopul întâlnirii este stabilirea mandatului de negociere al partidului cu toate formaţiunile politice democratice. El a reiterat faptul că opţiunea sa personală şi singura este USR.

UPDATE ora 18.00 Ședința Biroului Național a început. La ședință Nicolae Ciucă a venit însoțit de Lucian Bode, Gheorghe Flutur, Alina Gorghiu și Rareș Bogdan în timp ce președintele PNL, Florin Cîțu a venit singur.

În ședința BN, toți liderii de organizații urmează să fie consultați. Reamintim că președintele Klaus Iohannis le-a cerut liderilor PNL să demareze negocierile cu PSD pentru creearea unei majorități stabile. Intrarea la guvernare a PSD este susținută de lideri PNL ca Emil Boc, Gheorghe Flutur, Rareș Bogdan și Virgil Popescu.

De partea cealaltă, Florin Cîțu și Dan Vîlceanu pledează pentru cooptarea USR la guvernare și refacerea Coaliției.