Alegerile pentru conducerea PNL Timiş fuseseră programate pentru data de 10 iulie 2021, însă, după scandalul de la Conferinţa municipală de alegeri, de sâmbătă, acestea au fost amânate pentru o dată care urmează să fie anunţată ulterior, scrie News.ro.

Alin NicaFoto: Facebook/ PNL Timis

„Întrucât nu vor putea fi îndeplinite condiţiile pentru organizarea CCJ în data de 10 iulie 2021, termenul de depunere a candidaturilor la alegerile pentru noul BPJ se va prelungi până la o dată pe care o vom stabili în cadrul BPJ”, a transmis duminică PNL Timiş, pe pagina de Facebook..

Deocamdată, pentru funcţia de preşedinte al PNL Timiş a fost anunţată o singură candidatură, cea a primarului oraşului Buziaş, Sorin Munteanu.

În prezent, PNL Timiş este condusă interimar de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica.

Alegerile pentru conducerea PNL Timişoara au fost programate sâmbătă, însă taberele celor doi candidaţi pentru funcţia de preşedinte, Raul Ambruş şi Cosmin Tabără, nu s-au înţeles din cauza numărului delegaţilor prezenţi. Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a anunţat că suspendă alegerile şi a părăsit sala alături de susţinătorii lui Cosmin Tabără. În sală au rămas, totuşi, susţinătorii lui Raul Ambruş care au format o nouă comisie de alegeri şi astfel l-au ales pe Ambruş lider al PNL Timişoara.

Alin Nica a declarat ulterior că vor urma măsuri de sancţionare în filială, chiar excluderi din partid, după scandalul de la conferinţa de alegeri a PNLTimişoara. Nica a mai anunţat că va face şi plângeri penale după ce a dispărut inclusiv ştampila partidului şi a anunţat excluderi din PNL.