Fostul Avocat al Poporului Renate Weber a acţionat în instanţă Camera Deputaţilor şi Senatul, după decizia de demitere din funcţie, anunță News.ro.

Renate WeberFoto: Agerpres

Renate Weber contestă în instanţă decizia Parlamentului de a o schimba din funcţie, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti.

Următorul termen în proces este stabilit pentru data de 2 iulie, de la ora 12.00.

Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului va fi discutată, marţi, şi de către Curtea Constituţională, la solicitarea PSD.

PSD a sesizat Curtea Constituțională cu privire la hotărârea Parlamentului nr. 36/2021 pentru revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului.

Pe 16 iunie, Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, într-un plen reunit, proiectul de hotărâre pentru revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului.

Totodată, Comisia de la Veneţia a cerut explicaţii preşedinţilor Camerelor, Anca Dragu şi Ludovic Orban, în legătură cu revocarea lui Renate Weber din postul de Avocat al Poporului, într-o scrisoare transmisă la o zi de la votul din Parlament pe această temă.

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au adoptat, cu majoritate de voturi, miercurea trecută, aviz favorabil pentru ca Fabian Gyula să fie în funcţia de Avocat al Poporului. Acesta este lector la Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi a fost propus pentru această poziţie de către UDMR şi este susţinut şi de PNL.

Citește pe acest subiect:

Parlamentul a revocat-o pe Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului / Coaliția întârzie numirea unei noi conduceri

DOCUMENT Comisia de la Veneția solicită Parlamentului „bazele și elementele juridice” care au dus la demiterea Avocatului Poporului

Ludovic Orban: Renate Weber nu a fost Avocatul Poporului român/ A fost avocatul diavolului

PSD a depus sesizarea la CCR privind revocarea Avocatului Poporului

CCR discută pe 29 iunie sesizarea PSD privind revocarea Avocatului Poporului

Ludovic Orban: Numirea Avocatului Poporului se amână până la decizia Curții Constituționale