Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat miercuri că, în prima şedinţă a Biroului Politic al PNL, se va lua act de suspendarea lui Costel Alexe şi Mihai Chirica din toate funcţiile deţinute în partid, relatează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Vom lua act în prima şedinţă în Biroul Politic de suspendarea din toate funcţiile din partid până la finalizarea procesului. PNL a fost întotdeauna un partid care a ţinut la criteriul integrităţii, a susţinut justiţia, sigur, respectând şi principiul nevinovăţiei, pentru că doar o instanţă poate să hotărască dacă cineva este vinovat. Trebuie să fac precizarea despre domnul Costel Alexe că abia astăzi s-a anunţat începerea efectivă a urmăririi penale şi statutul de inculpat. Până acum domnul Alexe a avut statutul de suspect, din cauza asta nu s-a luat nicio decizie legată de el", a afirmat Orban.

El a precizat că prevederile statutare sunt legate de funcţiile de conducere odată cu trimiterea în judecată.

"Domnul Chirica se suspendă din funcţia de conducere, din funcţia pe care o avea de preşedinte al organizaţiei municipale. Vom face alegeri în toate organizaţiile, odată cu demararea procedurilor de congres", a adăugat Orban.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a anunţat miercuri că a fost pus sub control judiciar şi a decis să se autosuspende de la conducerea PNL Iaşi, dar îşi va continua activitatea la CJ. El a fost pus sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare.

La rândul său, primarul Mihai Chirica a anunţat, miercuri, că se autosuspendă din funcţiile politice pe care le deţine în cadrul organizaţiei ieşene a PNL. Chirica a fost pus sub acuzare de procurorii DIICOT într-un caz de înşelăciune cu un teren al primăriei.

Citește și: