Una dintre temele de dispută în coaliția de guvernare este trecerea Poliției Judiciare la parchete, măsură prevăzută în programul de guvernare. PNL se opune, iar argumentul lui Ludovic Orban este că "Poliţia judiciară trebuie să acţioneze în cadrul instituţional ierarhic al Poliţiei", pentru că "orice altă formă care poate să genereze o percepţie de pierdere a lanţurilor de comandă poate să afecteze funcţionarea".

HotNews.roFoto: Hotnews

Liberalii i-au criticat din nou pe miniștrii USR-PLUS în ședința Biroului Executiv. De această dată, ministrul Justiției, Stelian Ion și pachetul de legi inițiat de acesta au fost ținta nemulțumirilor liderilor PNL. Surse liberale au declarat pentru HotNews.ro că ministrul de Interne Lucian Bode s-a plâns că Stelian Ion nu l-a consultat în privința transferului Poliției Judiciare către Ministerul Justiției.

Întrebat marți de un jurnalist dacă liberalii nu doresc transferul Poliţiei judiciare la Parchete pentru că le-ar fi frică de dosare penale, Orban a spus: "Eu nu am auzit aşa ceva, aveţi o imaginaţie bogată, sunt fabulaţii".

  • "Aici este vorba despre faptul că Poliţia judiciară, ca şi componentă a Poliţiei, trebuie să acţioneze în cadrul instituţional ierarhic, în cadrul Poliţiei. Orice altă formă care poate să genereze o percepţie că îşi pierd lanţurile de comandă poate să afecteze funcţionarea.
  • Nu are nicio legătură cu dosarele. Practic, dosarele sunt instrumentate de procurori, care, evident, se sprijină pe poliţiştii de la Poliţia judiciară, dar decizia de întocmire a unui dosar, toată conducerea instrumentării unui dosar o fac procurorii", a susținut liderul PNL, potrivit Agerpres.

Întrebat despre faptul că ministrul Justiţiei a afirmat că această trecere a Poliţiei judiciare la parchete este în programul de guvernare, Orban a menţionat: "Am spus că nu mă refer la fondul deciziei".

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat, marţi, că există discuţii în privinţa detaşării Poliţiei judiciare de la MAI la Parchete, menţionând că se va întâlni cu ministrul Lucian Bode pentru a lămuri situaţia, iar o soluţie de compromis ar fi ca acestea să nu se facă la toate unităţile de Parchet şi să fie excluse cele de pe lângă judecătorii.

  • "Eu am discutat foarte bine la telefon şi ne-am întâlnit de foarte multe ori cu domnul ministru Lucian Bode, purtăm această discuţie în continuare.
  • Am spus că este în programul de guvernare şi, de asemenea, în funcţie de ce informaţii şi puncte de vedere vom primi de la Parchetul General, vom găsi o cale de mijloc astfel încât programul de guvernare să fie pus în aplicare, adică să existe o astfel de detaşare a poliţiştilor din Poliţia judiciară la Parchete, mai largă decât ce e acum în lege, dar astfel încât să nu fie afectată activitatea Poliţiei. Deci, e o discuţie care are loc în continuare", a afirmat Stelian Ion, la Parlament.