PNL, o nouă contră la USR-PLUS. Orban: Proiectul noilor legi ale justiției nu a fost discutat în Coaliție

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 2 aprilie 2021, 11:14 Actualitate | Politic


Orban, Citu, Kelemen, Barna
Foto: AGERPRES
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că proiectul privind modificarea legilor justiţiei pe care ministrul Stelian Ion l-a trimis către CSM nu a fost discutat în coaliţia de guvernare şi nici nu a fost supus unor dezbateri publice ample.

Ministerul Justiției a transmis în urmă cu o săptămână Consiliului Superior al Magistraturii propunerile de modificare și completare a celor trei legi ale justiției. Una dintre modificările importante aduse legii privind statutul magistraților vizează procedura de numire a procurorului general și procurorilor șefi ai DNA și DIICOT.

"Obiectivul fundamental al PNL, atât în perioada în care am fost în opoziţie, cât şi, mai ales acum, că suntem la putere, a fost acela de a asigura independenţa justiţiei, de a asigura un cadru legislativ la nivelul reglementărilor şi standardelor europene care să asigure liberul acces al cetăţeanului la justiţie, să asigure independenţa justiţiei şi care să permită sistemului de justiţie să facă dreptate cetăţeanului. Proiectele de modificare ale legilor justiţiei vor trebui să facă obiectul unor ample dezbateri în societate. Proiectul care a fost trimis de ministrul Justiţiei către CSM nu este un proiect care să fi fost discutat în coaliţie şi care să fie supus unei dezbateri publice ample, aşa cum de altfel solicita şi Comisia de la Veneţia atât în privinţa legilor justiţiei cât şi în privinţa codurilor penal şi de procedură penală. Acestea trebuie să se adopte printr-o amplă dezbatere în societate şi să reprezinte cu adevărat modificări ale legii care să pună bazele unui sistem de justiţie modern, la standarde europene", a spus Orban, după o vizită la sediul Monitorului Oficial.


El a adăugat că proiectul de modificare a legilor justiţiei va fi supus dezbaterii în coaliţie, în societate, în organizaţiile profesionale din domeniu.

Întrebat dacă la nivelul coaliţiei există o problemă de comunicare cu ministrul Justiţiei, Orban a spus: "Nu. Am vrut să transmit un mesaj pozitiv - că PNL este profund preocupat de reforma justiţiei. Am făcut paşi concreţi respingând definitiv proiectele de modificare iniţiate de PSD-ul condus de Dragnea, de asemenea am trecut de Camera Deputaţilor legea de desfiinţare a Secţiei speciale şi avem ca prioritate să asigurăm un cadru legislativ modern care să permită cu adevărat funcţionarea în cele mai bune condiţii ale sistemului de justiţie şi vom fi implicaţi direct în procesul de dezbatere şi de îmbunătăţire şi considerăm că e necesară o largă consultare a societăţii, astfel încât rezultatul să fie nişte legi bune. (...) De regulă, aşa e firesc, să existe o consultare mai întâi în coaliţie pentru fiecare proiect important şi mai ales o decizie comună a coaliţiei. Dacă nu există o decizie comună, nu se poate construi o majoritate parlamentară care să permită adoptarea acestor legi", a afirmat Orban. (AGERPRES)








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2072 vizualizari

  • +7 (19 voturi)    
    PSD si PNL lucreaza impreuna impotriva USR (Vineri, 2 aprilie 2021, 11:45)

    Gryphus [utilizator]

    in acelasi timp PNL vrea sa fie singur la guvernare.

    desi nu are majoritatea fara USR, PNL vrea sa decida si la ministerele unde sunt ministrii USR: Justitie, Sanatate, Transporturi etc
  • +11 (19 voturi)    
    Daca raman la mana..... (Vineri, 2 aprilie 2021, 11:51)

    gigiN [utilizator]

    .... pnl-ului, iar se alege praful de ele!!!
  • +7 (11 voturi)    
    Felicitari! (Vineri, 2 aprilie 2021, 12:01)

    Jegul Cristian Ioan [utilizator]

    Excelent!

    Exact asta trebuia, ne certam intre noi, ca sa revina pedesereul mai repede la guvernare!
  • +5 (13 voturi)    
    PREDOIU (Vineri, 2 aprilie 2021, 12:19)

    ioanbucsa751467216962915 [utilizator]

    ale lui sunt proiectele astea, Stelian le-a mai ajustat un pic, pe ici pe colo
    se trage de timp ca să nu intre în vigoare
    apoi în PARLAMENT poate depune amendamente coaliţia câte vrea...ce tot să discuţi înainte...ai timp atunci, după ce vezi ce zice şi CSM
  • 0 (8 voturi)    
    incompetenta (Vineri, 2 aprilie 2021, 12:23)

    traiang [utilizator]

    Toate organizatiile magistratilor reclama totala brambureala a legilor lui Stelian Ion si ce era pana acum in marea majoritate erau facute dupa lungi dezbateri ale judecatorilor si procurorilor Mai trebuiau ajustate necostitutionalitatileIn esenta toate demersurile politice indiferent cine le-a facut nu au urmarit decat sa subordoneze justitia Asta este miza restul sunt vorbe
    • +4 (6 voturi)    
      Toader, fmm (Vineri, 2 aprilie 2021, 12:53)

      rusul.viclean [utilizator] i-a raspuns lui traiang

      Tudorele, tu esti bre ievaluatorule iecspert?
    • +2 (6 voturi)    
      mai cercetează (Vineri, 2 aprilie 2021, 12:54)

      ioanbucsa751467216962915 [utilizator] i-a raspuns lui traiang

      proiectele astea sunt de pe timpul lui predoiu, doar au mai fost ajustate
      nu a venit Stelian cu ele de acasă...tot în minister au fost concepute
    • 0 (2 voturi)    
      raspuns pt negativi (Vineri, 2 aprilie 2021, 15:16)

      traiang [utilizator] i-a raspuns lui traiang

      Cititi presedintii;
      -Asociatia Magistratilor
      -Uniunea Nationala a Judecatorilor
      -Asociatia Judecatorilor pentru Apararea Drepurilor Omului
  • +5 (7 voturi)    
    ERA de AŞTEPTAT (Vineri, 2 aprilie 2021, 12:44)

    ioanbucsa751467216962915 [utilizator]

    ca PNL să aibă ceva de reproşat
    au fost date multe decizii de neconstitutionalitate privind aceste legi
    se fac acuşi 2 ani de când INM nu a mai organizat concurs
    nu se pot face transferuri în sistem, se merge pe delegări...şi multe alte probleme
    se iese la pensie pe capete din sistem...cum naiba când pensia e mai mare
    PNL şi PSD vor să tărăgăne modificările
  • +1 (3 voturi)    
    Ministrul Justitiei a gresit, solicitand avizul (Vineri, 2 aprilie 2021, 13:48)

    Dilematic [utilizator]

    CSM pe proiecte de legi nediscutate si neaprobate in Guvernul de coalitie PNL - USR - UDMR.

    Trebuie lamurite limitele competentelor institutionale ale ministrului Justitiei in colaborarea cu Consliul Superior al Magistraturii !
    Constitutional, ministrul justitiei in dubla sa calitate de membru al Guvernului si de membru al CSM, trebuie sa asigure echilibrul institutional si buna cooperare intre cele doua puteri, ceea ce nu-i permite insa, prezentarea spre avizarea CSM a unor proiecte de acte normative neaprobate in guvern !
  • +4 (6 voturi)    
    pnl (Vineri, 2 aprilie 2021, 14:09)

    liviu_ [utilizator]

    a fost la guvernare 1 an si NU a schiombat legile justitie.
    acum sunt altii si se oftica?!
    hai sictir orbane!
    • 0 (4 voturi)    
      pnl a guvernat fara sustinere parlamentara (Vineri, 2 aprilie 2021, 14:31)

      Dilematic [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      ,,,
      • +3 (5 voturi)    
        Si? (Vineri, 2 aprilie 2021, 14:51)

        JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui Dilematic

        Și cine i-a oprit să le pregătească în tot acest timp?
        • +1 (1 vot)    
          Actualele proiecte sunt ale lui Predoiu (Vineri, 2 aprilie 2021, 15:10)

          Dilematic [utilizator] i-a raspuns lui JustinCase

          ...
    • 0 (0 voturi)    
      Ce prostii scrii neamule? (Vineri, 2 aprilie 2021, 21:35)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

      Pemtru "schiombat legile justitie" este nevoie de votul din parlament. In anul in care PNL a fost singur la guvernare majoritatea in parlament o avea PSD.
  • +2 (4 voturi)    
    USL trăiește (Vineri, 2 aprilie 2021, 14:50)

    JustinCase [utilizator]

    Niște pensii speciale pentru domnii, vă rugăm.
  • -1 (1 vot)    
    deci, (Vineri, 2 aprilie 2021, 17:56)

    nahir [utilizator]

    după mintea lui Șică, legile justiției sunt treaba coaliției de guvernare, doar conducerea ministerului fiind a USR+. Șemecher afonul ăsta. Dacă ies prost e vina ălora, chiar dacă ei vor neapărat să-și bage coada.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by