Reacție dură a două asociații de magistrați după ce deputații au introdus superimunitatea pentru procurori și judecători: „Reprezintă un privilegiu inadmisibil”

de C.D.     HotNews.ro
Joi, 18 martie 2021, 20:05 Actualitate | Politic


Sedinta Parlament
Foto: AGERPRES
​Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție consideră avizul CSM pentru trimiterea în judecată a procurorilor și judecătorilor, așa cum au decis deputații juriști, reprezintă „un privilegiu inadmisibil” și poate fi considerat „ o garanţie a impunităţii magistraţilor”.

„Încuviinţarea prealabilă din partea unui organ administrativ este incompatibilă cu valorile statului de drept, deoarece reprezintă un privilegiu inadmisibil şi un filtru pentru ca magistrații să nu poată fi anchetați penal, ceea ce va asigura impunitate, fapt de neconceput în societăți democratice stabile. De asemenea, această încuviinţare este contrară principiului independenţei justiţiei, deoarece justiţia este înfăptuită doar de instanţele de judecată, nu şi de Consiliul Superior al Magistraturii, care este un organ administrativ şi are rolul de instanţă de judecată doar în domeniul răspunderii disciplinare”, se arată într-un comunicat de presă al celor două asociații.

Acestea solicităpreşedintelui Camerei Deputaţilor să sesizeze urgent Comisia de la Veneţia și GRECO cu privire la acest proiect legislativ.

Poziția integrală a Asociației Forumul Judecătorilor din România și a Asociației Inițiativa pentru Justiție:

  • „Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție au luat act de adoptarea de Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a raportului privind Proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi atrag atenţia asupra faptului că introducerea obligaţiei ca judecătorii şi procurorii să poată fi trimiși în judecată, pentru anumite infracţiuni, în speciale cele de corupție, numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, constituie un „filtru” neconstituţional şi există toate premisele ca această încuviinţare să fie văzută de societate drept o „garanţie a impunităţii magistraţilor” sau ca o ”superimunitate”.Crearea unui corp de magistrați incoruptibili, onești și profesioniști exclude acordarea unor astfel de imunități de care niciun cetățean obișnuit nu se „bucură”, iar conform art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Nimeni nu este mai presus de lege.”, magistraţii neputând fi situaţi deasupra cetățenilor obișnuiți. Mai mult, în acest fel se deschide calea spre crearea de privilegii și pentru alte categorii sociale.
  • Încuviinţarea prealabilă din partea unui organ administrativ este incompatibilă cu valorile statului de drept, deoarece reprezintă un privilegiu inadmisibil şi un filtru pentru ca magistrații să nu poată fi anchetați penal, ceea ce va asigura impunitate, fapt de neconceput în societăți democratice stabile. De asemenea, această încuviinţare este contrară principiului independenţei justiţiei, deoarece justiţia este înfăptuită doar de instanţele de judecată, nu şi de Consiliul Superior al Magistraturii, care este un organ administrativ şi are rolul de instanţă de judecată doar în domeniul răspunderii disciplinare.
  • Nu se poate susține sub nicio formă necesitatea implicării directe, nemijlocite, a unor organe administrative, cu atribuții extrajudiciare, de tipul secției pentru judecători/procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în activitatea obișnuită a unui procuror, sub forma încuviințării trimiterii în judecată a judecătorilor, respectiv a procurorilor cercetați penal. Pentru verificarea legalității rechizitoriilor, Codul de procedură penală a prevăzut etapa camerei preliminare.
  • Încuviințând trimiterile în judecată, ambele secții ale CSM ar deveni un fel de superiori ierarhici ai procurorilor de caz, ceea ce ar contraveni art. 132 alin. (1) din Constituția României. Potrivit normei constituționale, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, dar acest control ierarhic se efectuează exclusiv în cadrul Ministerului Public, de către procurori ierarhic superiori, iar nu de organe administrative din afara Ministerului Public.
  • Mai mult, limitarea încuviinţării prealabile la infracțiunile contra înfăptuirii justiției, de corupție și de serviciu ori a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție este inexplicabilă şi se poate crede că scopul este acela de control al anchetelor privind corupţia din magistratură, fiind practic un filtru propus doar pentru magistraţii suspectați de corupţie, care trebuie protejaţi de un organ administrativ, înainte ca o instanţă de judecată independentă să pronunţe o soluţie prin care să constate vinovăţia sau nevinovăţia magistratului anchetat.
  • Solicităm Preşedintelui Camerei Deputaţilor să sesizeze urgent Comisia de la Veneţia și GRECO cu privire la acest proiect legislativ”








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5668 vizualizari

  • +17 (19 voturi)    
    Bravo (Joi, 18 martie 2021, 20:12)

    POMPIERUL [utilizator]

    Le "fata" mintea numai avantaje, parca sunt intr-un concurs de aprobat absurditati.
  • +4 (16 voturi)    
    pai (Joi, 18 martie 2021, 20:15)

    cucuveauamov [utilizator]

    ne mai vedem la girafa? sau e frig?
    • +2 (10 voturi)    
      ar merge! (Joi, 18 martie 2021, 23:18)

      jondo [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      100 de oameni daca ne strangem, ma bag!

      din pacate, daca mizeria nu e de la psd, majoritatea crede ca e bine. asta e...
      • +2 (2 voturi)    
        E mizerie sau nu e mizerie? (Vineri, 19 martie 2021, 14:35)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui jondo

        Ar fi interesant de aflat cum este pe la altii.
        Poate un procuror oricand sa-si aresteze superiorul in Franta sau Germania?
  • -1 (13 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 18 martie 2021, 21:34)

    [anonim]

    • +1 (3 voturi)    
      ministrul asta fara orizont? (Vineri, 19 martie 2021, 12:33)

      niciolae [utilizator] i-a raspuns lui

      Se pare ca tu nu ai "orizont".
      Niciun ministru nu a cerut așa ceva.
      E șopârla udemerizdilor...
  • -2 (2 voturi)    
    Ce sa mai intelegem...? (Joi, 18 martie 2021, 21:43)

    Azra [utilizator]

    Au despicat firul in patru sau, si-au dat cu stangul in dreptul; nu e bine nici asa , nici asa. La jocul de sah chestia asta se numeste pat.
  • +9 (15 voturi)    
    Pai UDMR a cerut (Joi, 18 martie 2021, 22:03)

    Idealistu [utilizator]

    Si daca UDMR nu voteaza nu trece nimic. Este inandmisibil asa ceva. Toti cetatenii sunt egali in fata legii, mai putin magistrati. Este curat neconstitutional.
    • 0 (4 voturi)    
      Pai proiectul asta cu raport favorabil (Joi, 18 martie 2021, 23:14)

      t4v1 [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

      E in linie cu ce vrea UDMR asa ca o sa il voteze.

      Dar nu-i introdus de ei si n-o sa aiba ocazia sa voteze impotriva lui in plen. I-au facut pe USRisti cu ou si cu otet.
      • +1 (1 vot)    
        Scop (Vineri, 19 martie 2021, 12:39)

        niciolae [utilizator] i-a raspuns lui t4v1

        @t4v1
        Scopul propunerii legislative este acela de desființa SS-ul.
        Din păcate, el nu va putea fi votat fără udmr. Așa că s-a ajuns la un compromis.
        Să-l vedem votat și pe urmă mai vedem noi. Orice lege poate fi modificată...
    • +1 (1 vot)    
      ... (Vineri, 19 martie 2021, 10:07)

      prio [utilizator] i-a raspuns lui Idealistu

      pai cum altfel sa aplice politica lui Victor Orban in Romania?/
  • +12 (14 voturi)    
    Asta e Romania (Joi, 18 martie 2021, 22:26)

    emil bobu [utilizator]

    Unii au numai privilegii (MAI, MApN, SRI etc.), altii au numai de munca. Nu va place? Votati sau plecati.
  • -6 (12 voturi)    
    Argumentul invocat de cele doua asociatii (Joi, 18 martie 2021, 22:44)

    Dilematic [utilizator]

    potrivit caruia incuviintarea prealabila a unui act procedural penal din partea unui organ administrativ precum CSM ar fi "incompatibila cu valorile statului de drept" din moment ce "justitia este infaptuita doar de instantele de judecata" este lipsit de logica.

    Potrivit art. 134 din Constitutie CSM indeplineste atributii stabilite prin lege organica in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei, iar potrivit art. 95 din legea 3O3/2OO4 "judecatorii si procurorii pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati numai cu INCUVIINTAREA sectiei penjtru judecatori sau procurori din CSM".

    Acum, aceasta atributie legala a CSM se largeste cu incuviintarea trimiterii in judecata a magistratilor. tocmai in realizarea rolului CSM de garant al independentei justitiei.
    • -2 (6 voturi)    
      da, dar... (Vineri, 19 martie 2021, 3:21)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui Dilematic

      cum vor mai putea fi obligati judecatorii sa dea sentinte "agreate" de ambasade si multinationale?
    • +1 (5 voturi)    
      Daaaa ... (Vineri, 19 martie 2021, 11:41)

      paulbutoi [utilizator] i-a raspuns lui Dilematic

      Mai trebuie explicat doar de ce este necesara aceasta verificare suplimentara din partea CSM...
      Perchezitionarea , retinerea , arestarea , trimiterea in judecata nu se fac doar cu aprobarea unui judecator , la cererea unui procuror ?
      Legea porneste de la premisa ca este probabila rea credinta din partea ambilor - succesiv / concomitent - pentru a infaptui un abuz ?
      Asta nu ar trebui sa ne ingrijoreze pe toti
      - inclusiv pe noi , nespecialii ?
      Daca specialii sunt protejati de CSM impotriva abuzurilor JUstitiei , noi - nespecialii - cum suntem protejati - suplimentar / echivalent - cand se desfasoara aceste proceduri judiciare ?
      Este cumva o diferenta de tratament in fata Legii ?
      Se respecta art 16 " cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice , fara privilegii si fara discriminari " ?
      Introducerea unei trepte suplimentare de verificare sigur nu este un privilegiu & discriminare pentru ceilalti - nespecialii ?
      • +2 (2 voturi)    
        Premisa.. (Vineri, 19 martie 2021, 14:33)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui paulbutoi

        Cred ca se porneste de la premisa ca in practica se poate ajunge la situatia in care magistratii de la o instanta inferioara iau decizii in privinta altor magistrati de la instante superioare. Data fiind pozitia CSM, avizul elimina orice suspiciune.

        Ai dreptate, legea nu trebuie sa porneasca de la o premisa de "rea credinta", dar asta nu inseamna ca trebuie ignorate scenariile practice in care procesul de justitie se poate bloca.
  • -2 (6 voturi)    
    aha (Vineri, 19 martie 2021, 3:19)

    srpc [utilizator]

    deci inscenarile impotriva magistrarilor facute de alde DNA Ploiesti erau OK? faina abordare
  • +3 (5 voturi)    
    Justitia din Ro (Vineri, 19 martie 2021, 7:12)

    FortApache [utilizator]

    Oricum, cu sau fara "imunitatea" asta justitia de la Dragnea incoace este "libera" :))))))

    :)))))
  • -1 (1 vot)    
    bine, dar (Vineri, 19 martie 2021, 8:22)

    codrean [utilizator]

    Ce nu inteleg eu : de ce dorim mereu "sa inventam roata"? In 1866, la instalarea Regelui Carol pe tronul Romaniei s-a impus ideea unei constitutii. Cum s-a procedat : s-au analizat constitutiile monarhiilor constitutionale si s-a ajuns la concluzia ca cea mai buna/potrivita pentru noi e cea a Belgiei. Si a fost copiata, votata, promulgata !
    "Legiuitorii" de azi chiar nu se uita prin ograzile vecine ? Cum o fi in alte tari cu "imunitatea" asta, cum e in Belgia, Franta, Germania, alte tari din UE ?
    Cand intr-o justitie atat de subreda si disfunctionala ca a noastra se starnesc si prelungesc atatea discutii ...
    Parere personala ""comisia" pe care avocatelul din Constanta ajuns ministru si-a propus din capul locului s-o desfiinteze putea fi imbunatatita, corectata, supravegheata...
  • 0 (2 voturi)    
    PS (Vineri, 19 martie 2021, 8:24)

    codrean [utilizator]

    Am votat USR+ dar titularii impusi de astia la Justitie si Sanatate .... Nu ca la alte ministere, liberale ...
  • -3 (5 voturi)    
    Dragnea.... (Vineri, 19 martie 2021, 8:43)

    UnchiulSam [utilizator]

    Si o sa va mai mire ca peste 4 ani o sa ne rugam toti de Dragnea sa revina si o sa il votam presedinte cu 80% din voturi?
    • +2 (4 voturi)    
      ... (Vineri, 19 martie 2021, 10:09)

      prio [utilizator] i-a raspuns lui UnchiulSam

      Daca atit te duce capul nu ai decit sa-l votezi.
  • 0 (4 voturi)    
    Iata... (Vineri, 19 martie 2021, 8:53)

    Nonidem [utilizator]

    Iata ca sunt si magistrati onesti, nu-s toti alde Savonea si compania!Asteptam pe madam Garbovan sa-si exprime admiratia si sustinerea pentru mizeria votata-unde altundeva decat la A3?Oare cat va mai suporta Romania eternul santaj al UDMR?Acum sa te vedem, domnule Orban cat de repede urmezi sfatul de bun simt al Asociatiei!
    • 0 (0 voturi)    
      ... (Vineri, 19 martie 2021, 10:11)

      prio [utilizator] i-a raspuns lui Nonidem

      Atita timp cit toti acesti latrai nu ies la vot. nu ies la vot
  • +1 (7 voturi)    
    Aceste asociatii au tot urlat jos SIIJ, (Vineri, 19 martie 2021, 9:45)

    xrogo [utilizator]

    si in tara si afara, acum, cand politicul a inceput aceasta actiune si au inceput negocieri potrivit propriilor interese, tot astia fac gargara, voi ati inceput stimabililor, asumati-va consecintele actiunilor voastre negandite!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by