​​Liberalii au pus pe masă, marți seară, toate scenariile posibile privind negocierile cu USR-PLUS și UDMR, convenind că o schimbare oficială a mandatului, în sensul în care Ludovic Orban să fie premier să fie validată abia după ce partenerii de discuții vor semna un acord scris în acest sens.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ludovic Orban le-a explicat colegilor de partid că o continuare a negocierilor în termenii de acum, fără flexibiliate din partea tuturor părților ar putea duce la tranșarea disputei pentru șefia Camerei Deputaților în plen. Or, în aceste condiții, liberalii nu vor avea garanția că cei de la USR-PLUS nu vor produce vreo „surpriză” cum ar fi să nu participe la vot, iar în aceste condiții PSD ar fi avantajat. Într-un astfel de scenariu, lucrurile s-ar complica extrem de mult,nefiind vreo soluție pentru ieșirea onorabilă din această situație.

Orban le-a spus liberalilor că o variantă enunțată explicit de Dan Barna în negocierile din weekend fost ca el să fie premier. Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a spus în acel moment că nu este cel mai fericit lucru ca Florin Cîțu să se retragă din nou, lucru cu care, potrivit unor surse participante la discuții, Orban a fost de acord.

Aceleași surse susțin că Florin Cîțu a spus că, dacă decizia partidului va fi de schimbare a nominalizării, el o va lua ca atare. Ludovic Orban i-a propus acestuia să preia șefia Senatului, însă Cîțu a spus că preferă continuarea mandatului de ministru al Finanțelor. Liderul PNL i-a transmis că acest lucru se va întâmpla.

Cu aceste variante pe masă, Raluca Turcan a propus ca înainte de a se vota în conducerea PNL schimbarea propunerii de premier, USR-PLUS și UDMR să facă un acord scris cu PNL în care să se precizeze explicit susținerea lui Ludovic Orban pentru funcția de prim-ministru.

Astfel, decizia convocării BPN a fost amânată până când conducerile USR-PLUS și UDMR vor lua o hotărâre.

Partidul condus de Dan Barna și Dacian Cioloș va decide miercuri mandatul exact pentru continuarea negocierilor.

Hotnews.ro a scris marți că Ludovic Orban le-a spus liberalilor că în discuțiile de sâmbătă și duminică liderii USR-PLUS au enunțat explicit varianta preluării de către el a funcției de premier, iar UDMR și-a exprimat acordul de principiu în acest sens. Șeful PNL a prezentat o variantă flexibilă pentru reluarea negocierilor, respectiv aplicarea sistemului D'Hondt de trageri, în care PNL este cel care face prima opțiune.

În urma deciziei Consiliului Național al PNL, propunerea de premier este de drept președintele PNL, iar în cadrul BPN doar președintele partidului putea propune o altă persoană pentru poziția de premier, ceea ce s-a întâmplat, fiind propus Florin Cîțu. „Varianta de premier în persoana lui Florin Cîțu nu a fost retrasă și nu s-a discutat ca Florin Cîțu să se retragă”, au precizat pentru HotNews.ro, surse din partid.