Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că va propune Consiliului Politic Naţional al partidului excluderea celor trei parlamentari social-democrați care nu au venit la Parlament pentru votarea moţiunii de cenzură şi care au invocat probleme legate de coronavirus. Ciolacu a spus că niciunul din cei trei "îmbolnăviţi" nu este bolnav.

HotNews.roFoto: Hotnews

În ziua votului la moțiunea de cenzură, PSD a pierdut majoritatea pentru moțiune, după ce doi parlamentari au anunțat că s-au îmbolnăvit, unul a demisionat, iar altul - Carmen Dan - a anunțat că este izolată pentru că mama ei are COVID.

Întrebat dacă a luat legătura cu colegii săi care au invocat probleme legate de noul coronavirus, Ciolacu a răspus: "Care colegi? Cei trei îmbolnăviţi? Domnul Potor, domnul Rădulescu şi doamna Carmen Dan. Dacă tot forţăm aşa lucrurile, am să propun Comitetului Politic Naţional excluderea celor trei foşti colegi ai mei".

Întrebat dacă îi vizează inclusiv pe cei care sunt bolnavi, Ciolacu a răspuns: "Nu e niciunul bolnav".

Ciolacu a mai spus că în cazul în care nu este cvorum de şedinţă în urma apelului nominal, votul şi dezbaterea la moţiunea de cenzură vor fi reprogramate.