PSD pierde majoritatea pentru moțiune. Doi parlamentari s-au îmbolnăvit, unul a demisionat, altul absentează

de L.P.     HotNews.ro
Luni, 31 august 2020, 13:04 Actualitate | Politic


Ciolacu, în Parlament
Foto: AGERPRES
Socotelile făcute pe hârtie de PSD sunt date peste cap în ziua votului moțiunii de cenzură. Dacă cu 24 de ore înainte social-democrații numărau 234 de voturi, luni, patru dintre acestea nu mai sunt sigure. Pentru a fi adoptată moțiunea de cenzură are nevoie de 233 de voturi.

Cătălin Rădulescu și Adrian Todor sunt bolnavi, Valeriu Steriu și-a dat demisia pentru a merge la ANRE, iar Carmen Dan va absenta, potrivit surselor HotNews.ro.

Carmen Dan a confirmat, pe Facebook, că nu va fi prezentă la moțiunea de cenzură, fiind în autoizolare după ce mama sa a fost confirmată cu COVID-19.

„Confirm astfel zvonurile conform cărora eu astăzi nu voi fi prezentă în Parlamentul României pentru a vota alături de colegii mei pentru moțiunea de cenzură împotriva guvernului Orban. În oricare alte condiții, nu cred că e nevoie să asigur pe nimeni că aș fi fost acolo. O fractură de mână sau de picior, o răceală mai mult sau mai puțin banală sau orice altă problemă de acest gen nu m-ar fi oprit să ajung în Parlament. Altfel spus, în aceeași zi în care mama a fost confirmată eu am fost testată, iar rezultatul este negativ. Nu am simptome de niciun fel, doar că legea îmi impune să stau în autoizolare, lucru pe care îl voi respecta!”, a scris Carmen Dan pe Facebook.

Parlamentul se reuneşte, luni, de la ora 14,00, în ultima zi a sesiunii extraordinare, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată "Guvernul PNL, de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor".

În afară de PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că votează ”pentru”, iar USR şi PNL nu participă la vot. UDMR a precizat că decide până la ora şedinţei cum se va poziţiona.

​Cu câteva ore înaintea votului moțiunii de cenzură, președintele Klaus Iohannis face apel la parlamentari să nu devină „complici la astfel de act iresponsabil” și acuză PSD că „vrea să arunce țara în haos”.

„​În cea mai dificilă perioadă pentru România din ultimii 30 de ani, PSD se luptă nu pentru binele și sănătatea cetățenilor, ci pentru a pune mâna pe putere cu orice preț. Cinismul cu care acest partid rupt total de interesele românilor își urmărește unicul scop de a ajunge din nou la resursele publice demonstrează clar că PSD este fundamental corupt de dorința de putere și nu se poate reforma, indiferent cine îl conduce. Depunerea unei moțiuni de cenzură în această perioadă critică pentru viitorul României reprezintă un nou demers toxic, care riscă să pună în pericol combaterea eficientă a epidemiei de COVID-19”, se arată în mesajul șefului statului.

Iohannis acuză PSD că „s-a remarcat doar prin acțiuni de permanentă sabotare a acestui efort național”, iar depunerea moțiunii de cenzură „într-un moment în care numai de instabilitate politică nu avem nevoie, cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor parlamentare, este complet neavenită”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















22729 vizualizari

  • +3 (11 voturi)    
    Irelevant (Luni, 31 august 2020, 13:12)

    Cataleya [utilizator]

    Din moment ce inca nu stie nimeni cum vor vota cei 17 ai lui Pambuccian si cei 30 ai lui Kelemen, niciun calcul nu-si are rostul.
    • +4 (8 voturi)    
      hehe (Luni, 31 august 2020, 14:40)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Cataleya

      Doar un roman pesedist sau un rus iliterat poate ctede ca "cei 17" sunt ai lui Pambuccian. Exista si oameni intre ei, minoritarii etnici din Romania sunt deseori mai patrioti decat teleormanenii si restul oltenasilor fanarizati.
  • +7 (7 voturi)    
    udmr (Luni, 31 august 2020, 13:12)

    Captain Obvious [utilizator]

    nu o sa voteze ca ar pierde dupa alegeri barca cu pnl-ul
  • +15 (17 voturi)    
    Această moțiune (Luni, 31 august 2020, 13:16)

    gebica [utilizator]

    Este dela început concepută să nu treacă, doar un joc de glezen pentru șicanarea guvernului.
    PSD este prea ticăloșit dar nu idiot ca să preia guvernarea în condițiile actuale. Cîștigă însă imagine pentru proști, adică ăia mulți din țara asta care îi vor vota în toamnă ca să le creaască pensiile și inflațiia.
  • +9 (9 voturi)    
    E clar: MOTIUNEA PICA (Luni, 31 august 2020, 13:27)

    bancher [utilizator]

    ieri PSD avea doar 1vot peste minimul necesar (adica minmul era de 233 voturi, iar ei aveau 234). Insa acum 2 sunt bolnavi, unul a plecat, asa ca nu au sanse cu 231 voturi (daca se strang si astea, ca tare imi e teama ca se mai razgandesc si altii).
    Ciolacu, du-te acasa, te-ai facut de ras.
  • +5 (5 voturi)    
    UDMR (Luni, 31 august 2020, 13:36)

    bcsb [utilizator]

    Abia acum intra UDMR la negocieri :)) ...
  • -4 (10 voturi)    
    Motiunea trece. Exista inlocuitori pt. tradatori. (Luni, 31 august 2020, 13:49)

    Argon [utilizator]

    PSD-ul se aștepta la absente așa ca a aranjat dinainte voturi de sustinere de la UDMR și alții. Nu se baza doar pe 234 voturi, adică cu unul mai mult decat era necesar. Ar fi fost prea riscant.

    Guvernul Orban cade.

    Citat:
    "Socotelile făcute pe hârtie de PSD sunt date peste cap în ziua votului moțiunii de cenzură. Dacă cu 24 de ore înainte social-democrații numărau 234 de voturi, luni, patru dintre acestea nu mai sunt sigure. Pentru a fi adoptată moțiunea de cenzură are nevoie de 233 de voturi."
    • +2 (4 voturi)    
      UDMR nu va vota (Luni, 31 august 2020, 14:22)

      galeo [utilizator] i-a raspuns lui Argon

      Si-au primit tainul de la PNL.
  • -2 (6 voturi)    
    Esecul aventurii iresponsabile a PSD ... (Luni, 31 august 2020, 13:50)

    Ratio [utilizator]

    .. se va produce datorita unor imprejurari obiective, precum starea de sanatate a parlamentarilor, usor previzibile in conditiile crizei sanitare in care ne gasim.
  • -3 (13 voturi)    
    Cata nemernicie la PNL, se folosesc (Luni, 31 august 2020, 14:13)

    xrogo [utilizator]

    de pandemie si DSP pentru a musca din majoritatea PSD!
    • +4 (6 voturi)    
      Jeguri imorale (Luni, 31 august 2020, 14:21)

      galeo [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      De fapt sa ceri moralitate in Romania, e chiar absurd.
    • +7 (9 voturi)    
      hehe (Luni, 31 august 2020, 14:43)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      NU-MI SPUNE, amice! Au incercat si astia ca analfabeta veorika da opreasca decolarea avioanelor si plecarea trenurilor catre motiune?
      Rad si bielorusii de voi, baaaaaa!!!
  • -3 (5 voturi)    
    UDMR nu voteaza motiunea (Luni, 31 august 2020, 14:18)

    galeo [utilizator]

    Ia sa vedeti cum fanii lui Werner, dupa ce si-au batut joc de maghiari dupa celebrul "jó napot kívánok PSD", vor reevalua UDMR-ul dupa ce UDMR salveqza guvernul Orban astazi.
  • +2 (4 voturi)    
    Aceaata motiune scoate la suprafata (Luni, 31 august 2020, 14:20)

    galeo [utilizator]

    Jegul moral al liderilor acestei tari.
    Veti vedea cum unii dupa ce s-au porcait, astazi se vor avea ca fratii.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by