Liderul USR, Dan Barna, spune că nu regretă că a avut un limbaj dur la adresa Anei Ciceală, membru USR care ar vrea să candideze la Primăria Sectorului 3, fiind "normal să mai fie ridicat tonul în discuţii" pentru că un partid "nu e o pensiune de maici”. El a mai afirmat, luni, la Adevărul live, că este "pierzătoare" strategia colegilor săi din USR care au înregistrat acea discuție ajunsă apoi în spațiul public.

Ana CicealaFoto: Agerpres

"Colegii mei au considerat că înregistrând o bucată de şedinţă mai punctează în lupta internă. E o strategie pierzătoare. Vom schimba şi procedurile de lucru în Biroul Naţional. Nimic din ce am spus acolo nu regret. Sunt lucruri corecte, dintr-o discuţie matură. Se mai ridică tonul. Un partid politic nu e o pensiune de maici”, a declarat Dan Barna la Adevărul Live.

El a subliniat că opoziţia nu are nicio şansă să câştige Primăria Sectorului 3.

"Sunt două feluri de politică: politica pentru spectacol şi cea pentru rezultate. Eu întotdeauna voi alege o luptă unde ai şanse să câştigi. În politică nu avem nevoie de eroi, ci de rezultate. În seara de 27 (n.r.- 27 septembrie, data alegerilor locale) eu vreau să avem rezultate. Dacă le spunem oamenilor că nu am putut să găsim o înţelegere, nu merge. Noi, spre deosebire de alte partide, nu avem luxul să ne facem politică pentru noi înşine. Ideea că Bucureştiul se blochează pentru că s-a supărat un coleg e falsă. În Sectorul 3 sunt zero şanse să câştigi primăria. Negoiţă are peste 60% în toate sondajele”, a mai spus Barna.

În spațiul public a apărut zilele trecute o înregistrare audio de la o ședință a USR în care Ana Ciceală i-a reproșat lui Dan Barna că a negociat cu Ludovic Orban pentru a fi pus în locul ei un alt candidat la Primăria Sectorului 3, fără să anunțe partidul. Barna a țipat apoi la Ciceală, cerându-i să înceteze cu ipocrizia.

CITEȘTE ȘI: Înainte de finalul negocierilor cu Orban, Ciceală i-a pus o piuneză pe scaun lui Barna