„PSD e decis să depună moțiune de cenzură, indiferent că va fi ori nu stare de alertă, după ce CCR a respins tentativa liberalilor de a bloca aplicarea legii”, este prima temă de atac la PNL pe care liderii PSD din teritoriu trebuie să o expună în conferințele de presă din weekend.

Sondaj localeFoto: Hotnews

Potrivit punctajului consultat de HotNews.ro, liderii PSD trebuie, de asemenea, să insiste pe faptul că social-democrații au mai rezolvat o problemă gravă pe care Guvernul PNL ar fi provocat-o, respectiv legea carantinei și izolării.

Ce mesaj trebuie să transmită: „PSD a înlăturat abuzurile din legea trimisă, cu mare întârziere de către Guvernul PNL. Dintr-o lege proastă, cu instrumente opresive puse la dispoziția autorităților, PSD a realizat o lege care pune accentul pe protejarea drepturilor cetățenești, în egală măsură cu protejarea sănătății publice. În timp ce guvernul a vrut să sporească puterea statului, PSD a urmărit apărarea drepturilor cetățenești, pentru prevenirea abuzurilor unei puteri discreționare. În acest sens parlamentarii PSD au introdus în lege garanțiile corespunzătoare”.

Alte teme de atac ale social-democraților se referă la banii pentru asistența socială, indicația fiind să se invoce „hoțiile PNL”.

Premierul Ludovic Orban a declarat că nu există resursele financiare pentru dublarea alocaţiilor copiilor, dar va fi căutată o soluţie pentru ca alocaţiile să crească în acest an. Aceasta a fost prima reacție a lui Orban după ce Curtea Constituțională a respins miercuri contestația Guvernului și a dat undă verde dublării alocațiilor pentru copii, așa cum prevede legea votată de PSD.

"Vom găsi o soluţie împeună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Finanţelor. Analizăm variantele pe care le avem la dispoziţie şi vom adopta o variantă care să ducă la creşterea alocaţiilor, dar, sigur, nu la dublarea imediată, pentru că nu există resursele financiare necesare pentru a dubla acum alocaţiile", a declarat Ludovic Orban, joi, răspunzând unei întrebări a unei jurnalist.