Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, într-un interviu la Mediafax, că liberalii vor guverna, pentru că „n-au încotro”, deși „abia așteaptă să fie dați jos de la guvernare”. El a mai apreciat că nici PSD nu își dorește să guverneze.

Kelemen HunorFoto: Agerpres

„Nu s-au gândit să guverneze până în decembrie 2020. (...) Vor guverna, că n-au încotro. Nu ne-am gândit, nici măcar n-am discutat cu colegii din Parlament (despre o moțiune de cenzură - n.r.). Nu ne-au căutat. În acest moment nu am impresia că PSD își dorește să guverneze”, a declarat Kelemen Hunor.

El a mai spus că PSD, ALDE și ProRomânia pot forma o majoritate, dar nu își doresc să preia guvernarea.

”De moțiune de cenzură vorbesc mai mult cei de la PNL. Ei abia așteaptă să fie dați jos de la guvernare și abia așteaptă să nu mai meargă până la alegeri. În acest moment, PSD, ALDE, ProRomânia au majoritate. Matematic, ei pot guverna dacă vor. Pot forma majoritate. Dar nu cred că doresc acest lucru. Nici măcar USR-ul nu a vrut să intre la guvernare, fiindcă știau că vor pierde dacă vor guverna în această perioadă. Eventual, dacă lucrurile se complică, vom putea vota o moțiune în septembrie și rămâne un guvern cu puteri limitate”, a adăugat liderul UDMR.

Citește și: Kelemen Hunor, la RFI: Acest Guvern ar merita să fie schimbat, dar mai sunt în jur de șase luni până la alegeri