Preşedintele Klaus Iohannis îl primește vineri, la Palatul Cotroceni, pe premierul Ludovic Orban, una dintre temele de discuţie fiind posibilitatea declanşării de alegeri anticipate. Întâlnirea va avea loc la ora 11.00.

Iohannis si OrbanFoto: Facebook PNL

”Eu cred că sunt posibile și mă voi implica pentru a promova conceptul de alegeri anticipate. Da, îmi doresc alegeri anticipate”, a declarat, joi, șeful statului.

Întrebat dacă îi va sugera premierului să-și depună mandatul, pentru atingerea acestui scop, președintele a spus că aceasta este o chestiune pe care încă nu a discutat-o cu Orban:

”Este evident că pentru a ajunge la anticipate cunoaștem prevederea constituțională. Este nevoie ca Guvernul să fie demis sau să se retragă și după aceea este nevoie de două încercări nereușite de formare a unui nou guvern. Este evident moțiunea de cenzură o variantă prin care se poate inițializa acest proces. Dar, tehnic, și demisia este o metodă prin care se poate inițializa acest demers. Aceste chestiuni le voi discuta, și cu Premierul, și cu alții. Chiar mâine voi avea, aici, la Cotroceni, o discuție cu Premierul Ludovic Orban și vom aborda aceste chestiuni”.

”Domnul Orban, din câte știu eu, își dorește alegeri anticipate, așa cum le doresc și eu”, a adăugat Iohannis.

Premierul Ludovic Orban a afirmat luni seară că e nevoie de un pact pentru declanșarea alegerilor anticipate, pentru a evita o posibilă situație în care parlamentarii mai multor partide să voteze învestirea Guvernului.

Fără o majoritate în Parlament, liberalii fac calculele pentru alegerile anticipate, Orban avansând chiar un moment pentru organizarea acestora: odată cu localele.

UDMR susține organizarea alegerilor anticipate, pentru ca România să aibă un guvern cât mai stabil din punctul de vedere al susținerii parlamentare, a declarat miercuri liderul deputaților Uniunii, Korodi Attila.