UDMR susţine organizarea alegerilor anticipate, pentru ca România să aibă un guvern cât mai stabil din punctul de vedere al susţinerii parlamentare, a declarat liderul deputaților Uniunii, Korodi Attila, citat de Agerpres. El a precizat că șansele unui scrutin înainte de termen au crescut, în comparație cu toamna trecută, iar UDMR nu are nicio înțelegere cu PNL pe această temă.

Attila Korodi in studioul HotNews.roFoto: Hotnews

"Toamna trecută, datele arătau că nu există nicio şansă ca să fie anticipate. Acum, mult mai mulţi parlamentari cred că este important pasul acesta pentru că, cu un parlament atât de sfărâmiţat, greu pot fi duse decizii importante prin Parlament. Se poate face, dar deja prin mecanismele care au fost uzate de asumarea răspunderii pe foarte multe teme, cred că mai degrabă suferă democraţia decât să putem spune că se bifează decizii importante pentru funcţionarea statului. Aşa că suntem pentru anticipate. Desigur, nu este uşor de ajuns la anticipate. Dar dacă depinde de UDMR, UDMR va spune 'da'. Noi vrem anticipate, vrem ca în jurul alegerilor locale şi nu în aceeaşi zi, pentru că Curtea Constituţională nu permite, dar în jurul alegerilor locale să se bifeze şi acest pas şi atunci, din vară, România să aibă un guvern mult mai stabil din punct de vedere al susţinerii parlamentare", a declarat Korodi Attila.

Potrivit acestuia, UDMR a făcut o analiză în decembrie şi a ajuns la decizia că este raţional să sprijine organizarea de alegeri anticipate.

"Noi am făcut o analiză în decembrie, când a venit valul de decizii din PNL cu privire la asumarea răspunderii, şi atunci am zis că din punctul nostru de vedere este mult mai raţional atunci, dacă există şansa şi PNL poate să contureze o majoritate pentru a da drumul la procedură de anticipate, să sprijinim, pentru că este raţional", a mai spus Korodi.

Acesta a punctat faptul că Uniunea este pregătită pentru alegeri anticipate şi a susţinut că nu a făcut nicio înţelegere cu PNL şi nu a condiţionat susţinerea acestui demers. "Suntem pregătiţi (pentru alegeri anticipate - n.red.), pentru că noi, reprezentând o comunitate etnică, efectiv nu funcţionăm ca un partid politic, avem altă relaţie cu comunitatea maghiară decât poate să aibă un partid politic clasic şi suntem pregătiţi oricând să participăm la alegeri care sunt la termen sau înainte de termen. Nu a fost nicio înţelegere cu PNL, pentru că noi orice decidem, spunem şi public", a conchis Korodi Attila.