PSD Brașov cere excluderea lui Nicolae Bădălău din partid

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 14:15 Actualitate | Politic


Niculae Badalau
Foto: Agerpres
PSD Brașov cere excluderea lui Nicolae Bădălău din partid, din cauza declarațiilor legate de românii care muncesc și trăiesc în diaspora: „Reformarea PSD nu se face cu declarații defăimătoare la adresa românilor din țară sau din străinătate”.

În urma declarațiilor făcute de președintele PSD Giurgiu, Nicolae Bădălău, cu privire la românii care muncesc și trăiesc în diaspora, organizația județeană a PSD Brașov cere excluderea din partid a acestuia, relatează Mediafax.

„România este una singură, suntem un singur popor, indiferent că suntem acasă sau peste hotare. Considerăm ca incalificabile declarațiile făcute de Nicolae Bădălău și nu susținem un astfel de limbaj la adresa cetățenilor români din străinătate. Ne disociem de aceste declarații și suntem convinși că opinia domnului Bădălău este singulară la nivelul PSD. În opinia noastră, toți cetățenii români din Diaspora sunt oameni onești, oameni care muncesc din greu pentru familiile lor. Ei trebuie să fie ajutați și motivați să se întoarcă în țară, însă prin măsuri concrete, nu prin declarații defăimătoare”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de PSD Brașov.

Potrivit acestuia, exprimarea „fetițele alea" ar trebui mai degrabă „să ne îngrijoreze prin prisma fenomenului traficului de persoane, fenomen agravant”, care trebuie combătut cu fermitate de autoritățile statului.

„Fetițele alea" sunt victime care au nevoie de ajutor, „nu de declarații defăimătoare”, arată PSD Brașov.

„Îi transmitem domnului Bădălău că în străinătate trăiesc și muncesc tineri, antreprenori, cercetători, medici și profesori, oameni care își construiesc vieți noi în țările adoptive. PSD nu se va putea reforma cu adevărat atâta timp cât astfel de derapaje sunt acceptate. Poziția noastră este naturală, mai ales că mâine sărbătorim Ziua Națională, prilej de reflecție și de celebrare a unității poporului român”, se mai arată în comunicat.

Liderul PSD Giurgiu, Niculae Bădălău a declarat vineri, într-o conferință de presă, că este „o nebunie” să se mărească numărul parlamentarilor de Diaspora, în străinătate fiind 700.000 de români cu domiciliu în străinătate, restul până la trei-cinci milioane fiind „fetele alea de le duc ăștia”.

Președintele intermediar al PSD, Marcel Ciolacu, a reacționat la afirmațiile făcute de Bădălău, atrăgând atenția membrilor PSD că partidul e în reconstrucție, iar astfel de afirmații nu pot fi tolerate.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3068 vizualizari

  • +9 (9 voturi)    
    Lol (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 14:29)

    mitg [utilizator]

    Pesede nu mai este dorit in ardeal. Oricate mucheme ar face penibilii de la brasov, sunt invitati sa-si ia conducerea (plus pe liviu alexe de la cluj) si sa fuga de urgenta in teleorman sau unde or mai fi doriti.
  • +8 (8 voturi)    
    rasplata (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 15:06)

    anion [utilizator]

    Dati-i inapoi sacii de porumb sau grau furati si confiscati de autoritatile comuniste pentru care a fost condamnat. Sobolanul sa se retraga intr-o vizuina de sconcs si sa manance cativa ani buni de acum inainte fara sa-i mai auzim ineptiile.
  • +3 (3 voturi)    
    toleranta (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 16:16)

    nevada [utilizator]

    Si in ce ar consta faptul ca PSD prin Ciolacu zice „Astfel de afirmații nu pot fi tolerate" . Dupa asta ce urmeaza? inca un chef cu manelisti,la care sa fie prezent tot activul PSD ca lucrurile sa fie clare?
  • +6 (6 voturi)    
    Atat timp cat in psd vor exista...... (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 16:32)

    gigiN [utilizator]

    ..personaje sinister precum vasilescu,stefanescu,radulescu,nicolicea,ciordache,badalau,plesoianu,bacalbasa...(ma opresc din...lipsa de spatiu) acest partid va continua sa fie cel mai mare dusman al Romaniei.
  • +3 (3 voturi)    
    Hai sa va vedem.... (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 18:25)

    astronaut [utilizator]

    psd-eilor , aveti ce va trebuie sa luati atitudine impotriva acestui ''MALASTROC IMBECIL''si sa-l trageti macar pe linia de asteptare sau mergeti inainte cu el pana la ''victoria finala'' ?
  • +2 (2 voturi)    
    Nu stiu cine e presedinte la psd Brasov (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 20:11)

    kokos [utilizator]

    insa asa cum ii stiu pe pesedisti , asta va zbura din functie , nu javra de badalau.
  • +2 (2 voturi)    
    Deci (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 20:27)

    Akylas [utilizator]

    Pai asa e, nu prea e loc de enumerat toate nevoile din PSD, eu as zice mai pe scurt: Cei putini oameni normali din PSD sa treaca la alte partide si acest grup infractional organizat sa fie dizlovat, o data pentru totdeauna !!!
  • +2 (2 voturi)    
    marlanul de Giurgiu... (Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, 21:06)

    acasa1284285656193 [utilizator]

    Din pacate,nu e singurul marlan din acel partid.Daca-i dati afara pe toti,zau ca ma inscriu in PSD ! Un pensionar cu capul pe umeri !!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by