​Premierul desemnat Ludovic Orban are la dispoziție, conform Constituției, 10 zile pentru a cere Parlamentului votul de încredere asupra programului și a întregii liste a Cabinetului. Potrivit regulamentului, birourile parlamentului stabilesc data ședinței comune pentru votul de învestitură, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului.

Ludovic Orban, în ParlamentFoto: AGERPRES

Fiecare candidat pentru funcţia de ministru, înscris în lista Guvernului, va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat, pe care îl vor prezenta candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Respectivele avize vor fi depuse la cele două birouri permanente care dispun difuzarea lor deputaţilor şi senatorilor. Dacă, în urma audierii, un candidat pentru funcţia de ministru a primit aviz nefavorabil, prim-ministrul desemnat poate prezenta o nouă propunere sau poate să menţină propunerea iniţială. Dacă prim-ministrul desemnat a nominalizat o altă persoană pentru funcţia de ministru, respectiva persoană va fi audiată.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

„Am parcurs primul pas spre învestirea Guvernului, şi anume desemnarea persoanei care este învestită să formeze guvernul. Paşii următori sunt negocierile politice, nu pot să vă prezint înainte de debutul acestor negocieri politice nume de candidaţi, pentru că în aceste discuţii, pe care le vom purta cu toate formaţiunile politice care sunt participante la efortul de susţinere a moţiunii de cenzură şi alături de care am dat jos Guvernul PSD, nu putem şti exact care sunt toate condiţiile, ce formaţiuni politice îşi doresc să intre la guvernare. De asemenea, ce elemente doresc să introducă în programul de guvernare pentru susţinerea guvernului”, a declarat premierul desemnat Ludovic Orban.

El a precizat că numele ministrilor vor fi anunțate abia după negocierile cu partidele. „Ca atare, nu-mi cereţi nume. În momentul în care vom finaliza negocierile politice, vom prezenta lista Cabinetului”, a mai spus Orban.

Președintele PSD al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-a declarat convins că opoziția nu va avea cvorum la ședința din parlament în care Orban va veni pentru votul de învestire a noului guvern. "Au demonstrat la moțiune că au avut cvorum. Dacă nu au cvorum, parlamentarii PSD nu vor participa la ședință", a spus Ciolacu.