Deputatul Cătălin Rădulescu a solicitat coaliției PSD-ALDE, liderilor grupurilor și președinților Camerei Deputaților și Senatului, Marcel Ciolacu și Călin Popescu Tăriceanu, să fie introdus în procedură de urgență și adoptat proiectul său de lege privind castrarea chimică a pedofililor și violatorilor.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Văd ca acum se pune in discuție din nou, sa cerem un referendum pentru castrarea chimica a pedofililor și violatorilor. Cum așa, când eu am depus de 4 ani inițiativa legislativă privind castrarea chimica a pedofililor și violatorilor, și zace în Parlament, și a primit aviz negativ de la Ministerul Justiției în timp? Iar aceasta lege exista de 60 ani în SUA, și acum in marea majoritate a țărilor europene inclusiv in R. Moldova”, a scris Cătălin Rădulescu, sâmbătă, pe Facebook, potrivit Mediafax.

Deputatul PSD a mai spus că deși în ultimii 7 ani a avut inițiative legislative „controversate” și „hulite de unii sau de alții”, proiectele au fost ulterior cerute de majoritatea românilor.

„Am inițiat în ultimii 7 ani legi așa-zise «controversate» în momentul în care le-am depus, hulite de unii sau de alții, poate pentru că le-am depus eu și nu vreun securist, dar care ulterior au fost cerute de marea majoritate a românilor. Așa am inițiat legea privind înființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție , asa am inițiat legea răspunderii magistraților (măcelărită ulterior ca să nu poată fi aplicată), legile de modificare a incompatibilității, conflictului de interese și a prescripției acestor fapte, prin care primarii să nu își mai piardă mandatul pentru tot felul de inepții și tot așa am inițiat și depus această lege de castrare chimică a pedofililor”, a completat Rădulescu.

El a adăugat că deși nu știe dacă a fost „un vizionar”, inițiativele sale s-au dovedit a fi necesare și solicitate de toată lumea.

„Nu știu dacă am fost un vizionar, dar știu sigur ca toate aceste inițiative depuse de mine mai devreme sau mai târziu au fost necesare , utile și cerute de toți. Așa că, le cer tuturor colegilor din coaliția PSD-ALDE cât și oricăror colegi parlamentari ai altor partide, președintelui Camerei, liderilor Camerei și Senatului, conducerii Camerei și Senatului să introducem urgent în procedură de urgență dezbaterea și adoptarea acestei legi de prevenție medicală care să ne ferească copiii de pedofili și violatori”, a conchis social-democratul.

Cătălin Rădulescu a cerut, vineri, demiterea și punerea sub acuzare a directorului și a operatorului STS, care se fac răspunzători de faptul că nu au intervenit la timp în cazul crimei din Caracal, precum și a conducerii Poliției din județ și a agenților.

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă a anunțat, sâmbătă, că ia în calcul posibilitatea convocării unui referendum de consultare a românilor în vederea înăspririi drastice a pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie, în contextul crimei de la Caracal.