Liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, este candidatul comun al PNL, USR și PMP pentru șefia Camerei Deputaţilor, decizia fiind luată marți seară.

HotNews.roFoto: Hotnews

Anunțul a fost făcut chiar de Raluca Turcan, la Parlament, alături de liderul USR, Dan Barna, și cel al PMP, Eugen Tomac. Ea a vorbit despre obligația pe care o are acum Opoziția față de cetățeni după votul de duminică.

„Votul arată că românii vor o agendă pro-europeană, iar această agendă trebuie transpusă obligatoriu în acțiune politică și în acțiune legislativă”, a spus Turcan.

„Desemnarea președintelui Camerei Deputaților reprezintă un moment de maximă responsabilitate pentru partidele din opoziție. Și nu mai vorbim de orgolii, ci de obligația pe care o avem. Pentru a avea șanse de reușită, trebuie să existe un efort comun”, a mai spus Raluca Turcan.

Anterior, PNL aprobase prin vot, în şedinţa Biroului Executiv Naţional de marţi, candidatura deputatei Raluca Turcan (liderul grupului parlamentar al PNL de la Camera Deputaţilor) pentru funcţia de preşedinte al Camerei şi a mandatat conducerea grupului parlamentar să poarte negocieri în acest sens.

Citește și:

Dăncilă îl vrea pe Ciolacu președinte al Camerei Deputaților, Stănescu, propus pentru funcția de președinte executiv / Premierul vrea să scape și de Vâlcov și de Carmen Dan (surse)

Cine va lua locul de deputat al lui Dragnea: Președintele asociației de pensionari a PSD Teleorman - surse