Liderii PSD urmează să aibă marți o serie de întâlniri la nivel de conducere în care să stabilească ce vor face după pierderea alegerilor europarlamentare și încarcerarea liderului Liviu Dragnea. Miza principală este stabilizarea majorității parlamentare. Conducerea PSD trebuie să evite dezertările din partid și intenționează să facă o înțelegere cu Victor Ponta și cu parlamentarii acestuia. Potrivit surselor HotNews.ro, liderii PSD vor să-i propună lui Victor Ponta ca un deputat de la Pro România să preia șefia Camerei în schimbul susținerii în Parlament, iar Sorin Câmpeanu ar fi varianta agreată de social-democrați pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Viorica Dancila, lideri PSDFoto: Agerpres

Prima discuție, are loc de la ora 11.00, în cadrul Biroului Permanent Național ce are loc la Palatul Parlamentului.

Diseară, de la ora 18.00, liderii de partid vor discuta situația și în Comitetul Executiv. "Mâine (marți) va fi convocată ședința Comitetului Executiv al PSD pentru a lua act de demisia lui Dragnea și numirea lui Dăncilă ca interimar", au declarat luni, pentru Hotnews.ro, surse de la vârful PSD.

Tot în cursul zilei de astăzi, va avea loc și o întrunire a grupurilor parlamentare reunite, pentru a stabili pe cine propun în locul lui Liviu Dragnea la șefia Camerei Deputaților și cum vor proceda în continuare în legislativ.

Social-democrații urmează să ia o serie de decizii importante. Primul punct pe ordinea de zi a ședinței este stabilizarea majorității parlamentare. Conducerea PSD trebuie să evite dezertările din partid și intenționează să facă o înțelegere cu Victor Ponta și cu parlamentarii acestuia. Potrivit surselor HotNews.ro, liderii PSD intenționează să-i propună lui Victor Ponta ca un deputat de la Pro România să preia șefia Camerei în schimbul susținerii în Parlament. Numele lui Sorin Câmpeanu, de la partidul lui Ponta, este varianta agreată de social-democrați pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Un al doilea punct pe ordinea de zi este solicitarea ca oamenii lui Dragnea să facă un pas în spate. Este vorba de secretarul general al PSD Codrin Ștefănescu, Mircea Drăghici și Cătălin Rădulescu - deputatul "Mitralieră".

O altă problemă care urmează să fie tranșată în ședința CEX este stabilirea propunerilor pentru cele trei portofolii rămase vacante în Guvern: Justiție, Fonduri Europene și Românii de pretutindeni. Surse de la vârful PSD susțin că Ana Birchall va fi propunerea în CEX pentru portofoliul de la Justiție.

De asemenea o alta probelmă care trebuie tranșată marți este stabilirea datei congresului pentru alegerea unui nou președinte al PSD. Sursele Hotnews.ro susțin că Viorica Dăncilă nu și-ar dori să candideze la congres pentru funcția de președinte al partidului, dar că echipa acesteia va propune liderilor PSD din teritoriu un proiect de reformare a partidului și de promovare în conducere a unor oameni noi și fără dosare penale.

Dăncilă a apărut luni în fața presei însoțită de mai mulți lideri ai PSD, între care Olguța Vasilescu, Marian Oprișan, Paul Stănescu, și de o parte a miniștrilor, și a anunțat că, potrivit statutului PSD, ea a preluat șefia partidului. Ea a susținut că PSD va trece cu bine peste aceste momente dificile, că este un partid unit și că nu există tabere. De asemenea, ea a spus că nu demisionează, iar Guvernul rămâne în picioare.

Gabriela Firea a lansat luni un apel la solidaritate în rândul social-democraților, spunând că ”Important este să nu ne sfâșiem între noi pentru putere”. ”Ne aflăm într-un moment de răscruce și avem de luat, sub presiunea evenimentelor recente, decizii importante, hotărâtoare pentru evoluția noastră ca partid, dar și ca doctrină politică”, a afirmat primarul Bucureștiului.

Ministrul Finanțelor Publice Eugen Teodorovici a declarat, luni, că PSD "sigur" nu va pierde majoritatea parlamentară, în urma rezultatelor obținute la alegerile europarlamentare, și în lipsa susținerii UDMR pentru coaliția PSD-ALDE. Totodată, el a spus că tema justiției este un subiect încheiat pentru PSD: "Cred că este un subiect încheiat, închis poate de mult timp, numai că s-a dorit foarte mult să se țină acest subiect pe agenda publică".