UPDATE Budăi îi răspunde lui Mureșan: România nu putea candida pentru sediul Autorității Europene a Muncii după ce a condus negocierile pentru înființare sa / Mureșan: Este ca și cum ai spune că o țară care găzduiește Campionatul Mondial de Fotbal nu poate participa la competiție

de C.D.     HotNews.ro
Vineri, 10 mai 2019, 13:38 Actualitate | Politic


Marius Budai
Foto: Captura video
Ministrul Muncii, Marius Budăi, îi răspunde lui Siegfried Mureșan, susținând că România nu-și putea depune candidatura pentru a găzdui sediul Autorității Europene a Muncii(AEM) deoarece deține președinția rotativă a Consiliului UE, în mandatul căreia s-a înființat acest organism.

”Statul care asigură Președinția Consiliului Uniunii Europene nu poate înclina balanța în situații care l-ar favoriza față de celelalte state membre. Așadar, România nu își putea depune candidatura pentru a găzdui sediul Autorității Europene a Muncii (ELA), după ce a condus negocierile între Statele Membre ale Uniunii Europene, dar și cu Parlamentul European, pentru adoptarea Regulamentului de înființare a acestei autorități”, a scris vineri, pe Facebook, ministrul Muncii Marius Budăi.

Siegfried Mureșan: Este ca și cum ai spune că o țară care găzduiește Campionatul Mondial de Fotbal nu poate participa la competiție

Europarlamentarul PNL îl contrazice însă pe ministrul Muncii, despre care spune că „ori habar nu are regulile europene, ori minte deliberat pentru a-și ascunde incompetența”.

„Ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a apărat spunând o mare bazaconie: România nu s-a înscris în competiție fiindcă deținem președinția Consiliului Uniunii Europene și Guvernul trebuie să acționeze imparțial, ca arbitru între statele membre.

Nimic mai fals! Niciun regulament european nu-i interzice României să participe la competiție. Imparțialitatea despre care vorbește ministrul Budăi înseamnă să nu te folosești de președinție ca să influențezi decizia în favoarea țării tale, nu să nu participi la competiție. Este ca și cum ai spune că o țară care găzduiește Campionatul Mondial de Fotbal nu poate participa la competiție”, a scris pe Facebook Siegfried Mureșan, după argumentele ministrului Muncii.

Acesta a oferit și soluția prin care România putea participa la competiție: Guvernul României să nu prezideze ședința Consiliului în care se decide câștigătoarea competiției.

„Lucru asemănător s-a întâmplat la negocierile privind numirea procurorului-șef european. În mod normal, România, ca stat care deține președinția Consiliului UE, trebuia să conducă delegația de negociere cu Parlamentul European. Dar cum unul dintre candidați era din România, respectiv, Laura-Codruța Kovesi, s-a decis ca delegația de negociere să fie condusă de reprezentanții următoarelor trei președinții„, a explicat Mureșan.

„Ca să obții lucruri în Europa trebuie 1. Să cunoști regulile, 2. Să ceri lucruri. Ministrul Budăi nici nu cunoaște regulile, nici nu a cerut. De aceea, România iar ratează șansa de a obține beneficii pentru români în Europa. Când PSD vă mai minte că România este discriminată în Europa, să-i amintiți că a avut ocazia să obțină sediul Autorității Europene a Muncii și nici măcar nu a participat la competiție”, a mai scris acesta.

Siegfried Mureșan a acuzat vineri Guvernul că nu a depus candidatura pentru a găzdui Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) și i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să dea explicații în acest sens, acuzând guvernul PSD-ALDE că nu este capabil să obțină nimic pentru România. Mureșan spune că i-a cerut guvernului în mai multe rânduri să depună o candidatură serioasă pentru ca România să găzduiască AEM.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1669 vizualizari

  • -6 (8 voturi)    
    Asta nu conteaza pentru Siegfried, (Vineri, 10 mai 2019, 13:48)

    xrogo [utilizator]

    ce conteaza este ca el sa combata PSD-ul si cu asta basta, el combate, nu gandeste!
    • +3 (3 voturi)    
      Dixit doi banditi (Vineri, 10 mai 2019, 14:35)

      ruskimushki [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      budai si cu tine, cum te-o mai chema.

      https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/vitezomanul-ministru-al-muncii-marius-budai-lasat-fara-permis-chiar-langa-satul-budai--211904.html

      Ia du-te frumos si intinde mana prin Paris.
    • +1 (1 vot)    
      ai vazut (Vineri, 10 mai 2019, 17:31)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      raspunsul lui muresan?! e adaptat la IQu ministrului (si nu numai)!
  • +1 (1 vot)    
    ministru muncii (Vineri, 10 mai 2019, 17:31)

    liviu_ [utilizator]

    e un mare bou!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version