Negocierile pentru procurorul șef european, funcție vizată de Kovesi, se amână. Siegfried Mureșan: Cel mai probabil, se vor relua după alegeri / Intrăm cu prima șansă în prelungiri
„Cum era de așteptat, după negocierea de săptămâna trecută în care Consiliul a arătat zero flexibilitate, negocierea de azi nu are loc, deoarece nu are sens ca negociatorii Parlamentului și ai Consiliului să se reunească și să constate că sunt pe poziții divergente, că nu există spațiu de manevră. Parlamentul are un singur candidat, stabilit ca urmare a unei proceduri transparente și democratice. În plus rezultatul procedurii din parlament e în concordanță cu rezultatul din comisia de selecție. Ca atare, noi avem o poziție pe care noi o considerăm mult mai puternică decât poziția Consiliului. Și nu renunțăm la ea”, a declarat pentru HotNews, europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan.
Potrivit acestuia, Parlamentul European are activitate până pe 18 aprilie, însă, realist vorbind, o negociere pe subiect nu mai are când să se desfășoare.
„Îmi fac datoria să vă spun că, dacă Consiliul își schimbă poziția și va veni la masa negocierilor cu o poziție schimbată, Parlamentul va fi dispus să negocieze. Dar nu este realist să ne așteptăm la acest lucru. Cel mai probabil negocierile se vor relua după alegerile europarlamentare”, a spus Mureșan.
În opinia sa, discuțiile s-ar putea relua în iulie sau septembrie, în funcție de cât de rapid se constituie Parlamentul.
„Un lucru cert este că prioritățile politice ale Guvernului Franței, după alegeri, când se va negocia un pachet care să cuprindă poziția de președinte al Comisiei Europene, al Parlamentului European, al Consiliului European și al Băncii central Europene, prioritățile la acel moment vor fi altele, nu funcția de procuror șef european. Acest subiect nu a stârnit niciun fel de interes public în Franța și nu are nicio miză majoră reală pentru Guvernul francez”, a precizat Siegfried Mureșan, în condițiile în care contracandidatul lui Kovesi este francezul Jean Francois Bohnert.
„Nu am câștigat până acum, nici n-am pierdut, dar intrăm cu prima șansă în prelungiri”, a mai spus el.

Scandalurile care au marcat la tot pasul scurtul mandat al lui Vlad Voiculescu
VIDEO Demonstrație cu un elicopter de atac la București. Elicopterul multirol pe care Airbus îl propune Armatei române: „E ca un briceag elvețian, bun la toate”
Scurt ghid de făcut Bugetul franjuri: 10 excepții fiscale care au sărăcit Educația și Sănătatea, tolerate de toți- de la PSD la PNL și USR-PLUS
Ce metode au folosit Franța și Germania pentru a vaccina cât mai multe persoane vulnerabile și cum s-ar aplica și în România
Nici viața de vegetarian nu e ușoară...fasolea, uleiul, pâinea și brânzeturile sunt în topul scumpirilor comunicate de INS
Dimpotriva, avand in vedere ca Parlamentul curent o sustine pe Kovesi dar compozitia sa se va schimba dupa alegeri iar Consiliul ramane acelasi, cred ca situatia nu se poate decat inrautati.
Frecusul asta intre Parlament si Consiliu (ocazional si intre Consiliu si Comisie) este la originea problemelor fundamentale din UE. Cazul procurorului european e foarte ilustrativ pentru ca originea problemei sta in coruptia si interesele speciale ale celor din Consiliu, care nu vor nici acum nici vreodata un adevarat luptator anticoruptie.
In ciuda sustinerii populare enorme a Codrutei, amanarea deciziei nu e motiv de optimism.