PSD: Atacurile prezidenţiale - un "amatorism total" în materie diplomatică și o "deconectare completă" de la interesele României pe plan extern

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 25 martie 2019, 22:02 Actualitate | Politic


Liviu Dragnea
Foto: Agerpres
PSD consideră că "atacurile" preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la poziţia exprimată de prim-ministrul Viorica Dăncilă în legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim denotă un "amatorism total" al şefului statului în materie diplomatică şi "o deconectare completă de la interesele României pe plan extern".

"PSD condamnă afirmaţiile recente ale preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la poziţia exprimată de prim-ministrul, Viorica Dăncilă, în legătură cu mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, toate atacurile prezidenţiale pe acest subiect denotă un amatorism total al preşedintelui Iohannis în materie diplomatică şi o deconectare completă de la interesele României pe plan extern. După ce Iohannis a servit propaganda rusă afirmând că cetăţenii din Republica Moldova ar reprezenta un popor distinct de poporul român, astăzi vine să submineze relaţiile dintre România şi statele arabe, insinuând că poziţia exprimată de doamna prim-ministru ar fi în opoziţie cu lumea arabă", se arată într-un comunicat al PSD difuzat luni seară și citat de Agerpres.

PSD susţine că România a avut, pe plan extern, în mai multe rânduri, poziţii similare cu cele susţinute de Israel sau în favoarea Israelului, fără ca acestea să fie considerate ca gesturi de ostilitate faţă de lumea arabă.

"De exemplu, în anul 2011, când Ministerul Afacerilor Externe era condus de un liberal (fost PDL), România nu a susţinut iniţiativa unilaterală de declarare a statului palestinian la Organizaţia Naţiunilor Unite, fără ca această poziţie a României să fie interpretată ca o ofensă adusă statelor arabe. Dimpotrivă, România a încercat să cultive în permanenţă relaţii de bună înţelegere şi respect reciproc atât cu Israelul, cât şi cu statele arabe, fapt demonstrat şi de deplasările externe ale premierului în aceste ţări, care au urmărit întărirea relaţiilor diplomatice şi economice. În acelaşi timp, România îşi doreşte consolidarea relaţiilor cu partenerii săi strategici, Statele Unite ale Americii şi Israel, fapt salutat chiar astăzi de vicepreşedintele SUA, Mike Pence, care i-a mulţumit premierului Viorica Dăncilă atât pentru poziţia exprimată în legătură cu intenţia de mutare a Ambasadei României la Ierusalim, cât şi pentru sprijinul şi angajamentul faţă de relaţia transatlantică, precum şi pentru contribuţiile operaţionale şi conceptuale atât în regiunea Mării Negre, cât şi, mai larg, în plan internaţional", menţionează sursa citată.

Potrivit PSD, preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să asigure un cadru instituţional adecvat pentru ca România să adopte o poziţie clară faţă de acest subiect.

"Înainte de a critica poziţia exprimată de PSD şi de premierul Viorica Dăncilă în favoarea mutării Ambasadei României la Ierusalim, preşedintele Iohannis ar trebui să asigure un cadru instituţional adecvat pentru ca România să adopte o poziţie clară faţă de acest subiect. Mai gravă decât orice decizie pe acest subiect este lipsa oricărei decizii, din care România nu ar avea nimic de câştigat în plan diplomatic şi geostrategic. Ni se pare total deplasată şi atitudinea administraţiei prezidenţiale care a scos din comunicatul de presă privind vizita Sanctităţii Sale, Papa Francisc, în România, întâlnirea acestuia cu prim-ministrul Viorica Dăncilă", relevă comunicatul citat.

De asemenea, social-democraţii susţin că "declaraţiile iresponsabile" exprimate de preşedintele PNL, Ludovic Orban, în legătură cu acest subiect "pot afecta grav relaţiile dintre România şi partenerii săi strategici cei mai importanţi".

"Totodată, critica fără niciun fel de menajamente exprimată de Ludovic Orban cu privire la clasarea dosarului privind plângerea penală depusă de acesta împotriva premierului reprezintă un atac direct la independenţa procurorilor care au instrumentat acest caz şi demonstrează că optica PNL privind diplomaţia se rezumă tot la cătuşe. Dacă secţia de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ar avea o atitudine echidistantă faţă de partidele politice, atunci ar trebui să se sesizeze imediat pentru a apăra independenţa şi reputaţia procurorilor DIICOT faţă de atacul inconştient al preşedintelui PNL", menţionează PSD.


Preşedintele Klaus Iohannis consideră că, prin declaraţiile referitoare la mutarea Ambasadei României din Israel la Ierusalim, prim-ministrul Viorica Dăncilă "demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranţă în domeniul politicii externe", potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale transmis duminică.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, că premierul Viorica Dăncilă a reuşit să pună pe "butuci" relaţia cu lumea arabă, arătând că Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei s-a simţit jignit de declaraţiile acesteia şi, de aceea, şi-a anulat vizita pe care urma să o efectueze în România.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1768 vizualizari

  • +13 (13 voturi)    
    Asa să fie? (Luni, 25 martie 2019, 22:09)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Amatorism, dar nu HOȚIE, CORUPTIE si jaf ca la banda ticăloasă numita PSD+ALDE: Si nici prostie a la slug Dancila.
  • +10 (10 voturi)    
    Comment sters de user (Luni, 25 martie 2019, 22:19)

    DiDiRo [anonim]

  • +7 (7 voturi)    
    Coincidente (Luni, 25 martie 2019, 22:23)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Toti stim coincidentele benefice PSD. Cum e si decizia completurilor care nu il va avantaja pe Dracnev, dar il avantajeaza, dar nu pe el, ci pe altii, printre care si el, dar el neaga in continuare. De ce? E o simpla coincidenta. Si nu e singura.

    Tot prin coincidenta, pozitia presedintelui este aceeasi cu a uniunii Europene. Sa inteleg ca si UE da dovada de un amatorism nemaiintalnit? Nici UE nu stie ce interese are? Nici UE nu vrea binele Romaniei si ale statelor membre si vecine?

    Am inteles.
  • -8 (8 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Luni, 25 martie 2019, 22:32)

    [anonim]

    • +5 (5 voturi)    
      Asa pare... (Marţi, 26 martie 2019, 8:50)

      blackarrow [utilizator] i-a raspuns lui

      doar, Iohannis are dreptate, dar e mereu atacat pt ca e singurul care li se opune , e atacat indiferent ce spune si ce face.
    • 0 (2 voturi)    
      E foarte bine (Marţi, 26 martie 2019, 13:33)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui

      cand postaci ca tine indruga verzi si uscate, pana si in cazul acesta.
      Abia sunt mai multi romani revoltati de prostia si minciunile psd.
      Jos ciuma rosie: psd-alde-udmr !
  • +12 (12 voturi)    
    Cat tupeu poti sa ai (Luni, 25 martie 2019, 22:34)

    cetateanulmodern [utilizator]

    PSD zice ca Iohanis a servit interesele rusilor! ))))))))))))))))))))))), pai ei daca erau liberi la butoane vindeau tzara de 5 ori pana acum
  • +12 (12 voturi)    
    “Decat” atat (Luni, 25 martie 2019, 22:35)

    Soljenitin [utilizator]

    “Decat” atat: ne vedem la vot, dragneo. Abia astept.
  • +12 (12 voturi)    
    a (Luni, 25 martie 2019, 22:46)

    dona13 [utilizator]

    amatorism ? Poate. Dar fara banditism. Mars in puscarie, condamnatilor ! Inafara hotiei numai la tupeu sinteti mai "iscusiti" ! Faceti Romania de ris in lume, nemernicilor ! Jos labele voastre murdare de pe Tara Mea !
  • +5 (5 voturi)    
    care atac bre'? (Marţi, 26 martie 2019, 0:15)

    MG [utilizator]

    presedintele a raspuns promisiunilor nefondate facute de neghioaba; auzi, "opinie personala" intr-o conferinta unde reprezenta guvernul roman..

    Du-te la tine la bloc, acolo poti avea opinii personale!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version