Nicușor Dan s-a reînscris în USR: „Fac tot ce ține de mine, legal, astfel încât Alianța USR-PLUS să fie pe buletinele de vot. Oamenii trebuie să poată face alegerea pe care și-o doresc”

de Clarice Dinu     HotNews.ro
Vineri, 8 martie 2019, 9:52 Actualitate | Politic


Nicusor Dan
Foto: Hotnews
Nicușor Dan s-a reînscris în USR, aceasta fiind soluția juridică găsită pentru a contrasemna, în mod legal, protocolul Alianței USR-PLUS. „Indiferent de ce cred eu despre această alianță, atâta vreme cât ea reprezintă o opțiune electorală pentru o parte a alegătorilor, fac tot ce ține legal de mine ca Alianța să se regăsească pe buletinele de vot, iar oamenii să poată face alegerea pe care și-o doresc. Așa este într-o democrație”, a declarat, pentru HotNews.ro, Nicușor Dan.

Decizia lui Nicușor Dan vine după ce BEC a respins cererea de înregistrate a Alianței USR-PLUS.

Biroul Electoral Central a publicat decizia de respingere a înregistrării alianței electorale USR-PLUS, în care arată că, potrivit mențiunilor din Registrul partidelor politice, Nicușor Dan este cel în drept să reprezinte USR, iar Dan Barna nu are calitatea de reprezentant al partidului. În cazul PLUS, BEC susține că Raluca Danes este reprezentantul partidului, nu Dacian Cioloș.

Nicușor Dan a anunțat, joi, că va contrasemna în mod legal protocolul Alianței USR-PLUS, precizând că, deși nu garantează că acest lucru va însemna că va fi admisă contestația Alianței, va face tot ce ține de el pentru ca Alianța să se regăsească pe buletinele de vot la europarlamentare.

„Am găsit, împreună cu echipa juridică (aceeași din 2016), soluția care să îmi permită să contrasemnez în mod legal protocolul Alianței USR PLUS. Nu garantez că, în urma semnăturii mele pe protocol, contestația Alianței USR PLUS va fi admisă. Fac însă tot ce ține de mine, în situația data, că o opțiune electorală îmbrățișată de o parte a populației, să poată fi prezentă pe buletinele de vot în 26 mai”, a scris Nicușor Dan, joi, pe Facebook.

Anterior Nicușor Dan a comentat următoarele:

  • 1. Am plecat din USR prin demisia semnată la 1 iunie 2017. Din acel moment nu am mai avut vreo responsabilitate în numele USR, cu atât mai puțin responsabilitatea de a opera modificări în Registrul Partidelor în numele USR.
  • 2. Timp de cinci luni USR-ul a avut un președinte interimar, Elek Levente. Nu înțeleg de ce acesta nu figurează ca președinte în Registrul Partidelor Politice, după demisia mea.
  • 3. Interpretarea care circulă în spațiul public “congresul din octombrie 2017 a fost contestat de fidelii lui Nicușor Dan” lasă să se înțeleagă că membrii USR care au contestat congresul ar fi dirijați de mine.

Pe această chestiune țin să precizez:

  • a) Am considerat și consider că în octombrie 2017 congresul USR a fost viciat prin anularea alegerilor delegaților Municipiului București la Congres și refacerea alegerilor pe alt sistem de vot. Este singura critică pe care am adus-o USR-ului în doi ani de când am plecat din partid.
  • b) Membrii USR care au contestat congresul sunt oameni maturi care și-au exercitat un drept constituțional. Înainte de Congres au solicitat o mediere juridică la o casă de avocatură externă, pentru a evita litigiul în instanță, dar au fost refuzați. Au contestat acum un an și jumătate, nu își închipuiau că cererea va avea impact acum. Nu este în niciun caz vina lor că litigiul în instanță a durat un an și jumătate.

















15983 vizualizari

  • +40 (52 voturi)    
    Una dintre ultimele etape (Vineri, 8 martie 2019, 10:02)

    andrei31 [utilizator]

    inainte de instalarea comunismului este eliminarea opozitiei. Daca USR-PLUS nu se vor prezenta la alegeri, inseamna sfarsitul rezistentei si intoarcere in 1945 !
    • -18 (36 voturi)    
      Comment sters de user (Vineri, 8 martie 2019, 10:54)

      Lok [anonim] i-a raspuns lui andrei31

      • 0 (0 voturi)    
        N-au ratat (Sâmbătă, 9 martie 2019, 9:48)

        parush [utilizator] i-a raspuns lui Lok

        S-a incercat oprirea lor in mod ilegal. ICCJ le-a facut dreptate.
    • -14 (22 voturi)    
      USR-PLUS (Vineri, 8 martie 2019, 11:04)

      Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui andrei31

      oricum intrau in alegeri, dar nu ca alianta.
      Iar Dragnea si Dancila sunt prea slabi ca sa distruga opozitia. Un miting de 200-300.000 de persoane poate fi fatal lui Dragnea si la propriu si la figurat. N-o sa mai fie nici un proces de genul ,,Targoviste". Se rezolva rapid, in aceasi seara, la Bucuresti.
    • -9 (19 voturi)    
      Sunt cu USR, dar greseala de incepatori (Vineri, 8 martie 2019, 12:43)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui andrei31

      Am votat cu USR, ii sustin ca sunt anti-psd, dar asta este o greseala de incepatori si le-au dat ocazia psd-ului sa conteste pe temei. Chiar nu este nimeni pregatit care sa se ocupe de o procedura pe care au urmat-o 40 de mii de partide pana acum? Poate s-au ocupat aia din Gorj d-abia intrati in partid, interlopii aia.
    • -6 (16 voturi)    
      Cand te intorci acasa si nu recunosti nimic (Vineri, 8 martie 2019, 13:43)

      cenzuratul [utilizator] i-a raspuns lui andrei31

      Nicusor Dan si-a dat demisia din USR si s-a reinscris in USLGBT.
      • +1 (1 vot)    
        Ati pierdut referendumul mai pacalicilor (Sâmbătă, 9 martie 2019, 9:47)

        parush [utilizator] i-a raspuns lui cenzuratul

        Ha...ha...ha...
  • -21 (33 voturi)    
    Bălăcăreală dâmbowitzeană... (Vineri, 8 martie 2019, 10:04)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Asta dacă nu o fi vreun nou „victor ciorbă" infiltrat ca să distrugă usr.
    • +22 (22 voturi)    
      nicusor dan (Vineri, 8 martie 2019, 10:39)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      a dovedit de multe ori ca NU e cu hotii!
    • +11 (11 voturi)    
      Boss, omul asta a creat USR (Vineri, 8 martie 2019, 12:10)

      Maspp [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      Nu-l compara cu caricaturile gen Ciorbea.
  • +69 (69 voturi)    
    Gest nobil (Vineri, 8 martie 2019, 10:09)

    zece_plus [utilizator]

    Bravo Nicusor Dan. Asta inseamna sa pui interesele obstii inaintea orgoliului personal.
    • -9 (11 voturi)    
      serios? (Vineri, 8 martie 2019, 14:04)

      zou [utilizator] i-a raspuns lui zece_plus

      ce sunteti asa de papagali?serios asta vrea binele omenirii!!???
  • -19 (39 voturi)    
    ce facusesi Nicusoare, (Vineri, 8 martie 2019, 10:14)

    ...!?! [utilizator]

    incerci sa le carpesti nefacutele!?
  • -16 (44 voturi)    
    Comment sters de user (Vineri, 8 martie 2019, 10:20)

    Lok [anonim]

    • +32 (46 voturi)    
      h8R (Vineri, 8 martie 2019, 10:29)

      Ademordna [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Nicusor a plecat singur, nu l-au dat afara. A fost mare pacat.
      Dar uite ca tot raul e spre bine. Persecutiile astea disperate ale PSD imping oamenii adevarati impreuna, chiar si atunci cand au mici conflicte.
      USR cu Nicusor sunt mai puternici impreuna decat separat.
      • -5 (15 voturi)    
        Comment sters de user (Vineri, 8 martie 2019, 10:58)

        Lok [anonim] i-a raspuns lui Ademordna

        • +8 (8 voturi)    
          Nu stiu daca a avut vreodata capacitate (Vineri, 8 martie 2019, 12:13)

          Maspp [utilizator] i-a raspuns lui Lok

          de leadership politic dar in mod sigur administrativ, ar fi facut mult mai mult decat orice primar in Bucuresti. Sper ca va candida la PMB, pentru ca doar in el am incredere. PMB are nevoie de incapatanarea acestui om in a se schimba ceva in acest oras.
        • +4 (6 voturi)    
          fii clar (Vineri, 8 martie 2019, 12:54)

          Ademordna [utilizator] i-a raspuns lui Lok

          Tu ai spus ca a fost data afara. Nu e adevarat.
          Eu am spus ca a plecat singur. Ceea ce e adevarat.
          Nu am spus ca "nu o fost deloc o presiune". Nu-mi pune cuvinte in gura si fii precis in exprimare, altfel ne certam si ne despartim in loc sa luptam cot la cot contra mafiei.
          • -4 (8 voturi)    
            Comment sters de user (Vineri, 8 martie 2019, 13:34)

            Lok [anonim] i-a raspuns lui Ademordna

            • +1 (1 vot)    
              Propaganda PSD (Sâmbătă, 9 martie 2019, 9:44)

              parush [utilizator] i-a raspuns lui Lok

              Noua alianta e mafia. Mai luati o pauza mai penibililor. Va e frica de de noua alianta.
      • -6 (8 voturi)    
        ehem (Vineri, 8 martie 2019, 14:00)

        Point [utilizator] i-a raspuns lui Ademordna

        poate ne aduci aminte si de ce a plecat.ca noi uitaram.si mai ales de ce nu a fost de acord cu directia luata de usr.
        usr-ul a devenit o adunatura de leftisti modernisti,fara sa declare deschis acest lucru.
        alipirea lui ciolos si a ''partidului'' lui nu face decat sa le incurce si mai mult ''doctrina'' care o mai fi si aia.si mai ales nu uitati de conservele si adormitii
        care au fost impusi la conducere.pnt,pnl,va mai spune ceva?sau opozitie controlata?
        aaaanyway a dat cu pixu' ca primaru',sa traiasca!
        decat cu mafiotii,mai bine cu stangacii mondiali
        • +1 (1 vot)    
          A plecata ca un loser (Sâmbătă, 9 martie 2019, 9:43)

          parush [utilizator] i-a raspuns lui Point

          Dupa ce a pierdut competitia.
      • -4 (6 voturi)    
        serios (Vineri, 8 martie 2019, 14:05)

        zou [utilizator] i-a raspuns lui Ademordna

        glumesti
    • +12 (18 voturi)    
      deci (Vineri, 8 martie 2019, 10:41)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      1 - iti stiu nikul si tu esti cu psd... asa ca nu mai minti si manipula aiurea pe aici
      2 - un vot anti sau o abtinere USR+ inseamna un vot pentru PSD... asta nu inteleg cei ce nu se prezinta la vot: absenteismul ESTE o alegere!
      3 - nu a fost vina lor... again dovedesti ca esti postac psdist undercover: este la latitudinea tribunalului, ce a tinut de ei au facut!
      • -9 (13 voturi)    
        Comment sters de user (Vineri, 8 martie 2019, 11:34)

        Lok [anonim] i-a raspuns lui liviu_

        • -5 (13 voturi)    
          I-au furat partidul lui Nicusor (Vineri, 8 martie 2019, 12:27)

          Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui Lok

          El este creatorul miscarii civice anti sistemul corupt din administratia locala si centrala. Uniunea salvati bucurestiul infiintata de Nicusor s-a creat anti mafia imobiliara a militienilor securisti care au devastat bucurestiul si marile orase ex Constanta si gruparea Mazare-Borcea-Savulescu.Barna si militienii lui au furat pur si simplu partidul organizand un Congres la care au participat numai militienii delegati din centrele unde detineau conducerea. Nicusor si-a dat demisia din USR pentru ca era vizibila confiscarea de militieni. Acum soarta il razbuna pe Nicusor si el este din nou presedinte !!!.Militianul Barna fost secretar de stat in guvernul de militieni Ciolos si-a luat pedepasa.Oricum trebuie votat cu PNL.Sunt ticalosi dar nu sunt militieni.
          • -6 (6 voturi)    
            Comment sters de user (Vineri, 8 martie 2019, 13:19)

            Lok [anonim] i-a raspuns lui Frank777

          • +6 (8 voturi)    
            părere (Vineri, 8 martie 2019, 15:17)

            bocristi [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

            Între timp partidul a fost invadat de 8000 de membrii onești ca și mine care continuă mișcarea civică. Noi avem impact real pentru că votăm deciziile partidului în sistem electronic. Ultima oară am votat cine să ne reprezinte pe listele pentru alegerile parlamentare. Și am făcut-o în cunoștință de cauză după ce am ascultat pledoariile candidaților; nu a negociat dl Barna singur. Oricum, USR și PLUS vor mătura pe jos cu vechea clasă politică pentru că vin mii și mii de tineri care nu numai că nu au fost milițieni dar au o viziune total diferită de ce ați văzut până acum. Lucrurile se mișcă mai repede decât vă imaginați așa că lăsați poveștile cu securiști și milițieni. Nu mai prind la publicul țintă, adică noi oamenii liberi care nu servim Antena 3.
            • -5 (5 voturi)    
              Vise (Vineri, 8 martie 2019, 18:35)

              Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui bocristi

              USR este asa : multi cetateni de buna credinta care vor ceva nou in politica. O clica de militieni care i-au furat partidul lui Nicusor si care mimeaza democratia si votul general in deciziile partidului.
              Ai votat cine sa te reprezinta pe listele de la parlamentare EU? Bravo, nu a contat ce ai votat. Au facut ei alta lista.Nu crezi? O sa vezi.
              • +1 (1 vot)    
                Ce haios (Sâmbătă, 9 martie 2019, 9:40)

                parush [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

                Un militian ca tine sa-i acuze pe altii ca sunt militieni. Lasa vodca ma baiatule.
          • +1 (1 vot)    
            Minti ca un militian (Sâmbătă, 9 martie 2019, 9:41)

            parush [utilizator] i-a raspuns lui Frank777

            ND a pierdut alegerile, nu i-a furat nimeni partidul.
        • +3 (3 voturi)    
          figurau? si PRM-ul figureaza cu Vadim? (Vineri, 8 martie 2019, 19:22)

          AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Lok

          Chiar te faci ca nu intelegi ca motivul e de genul
          "nu ati avut dosar cu sina"?
          Chiar nu intelegi de ce Ciolos a trebuit sa recurga la trickul cu +PLUS? Fiindca altfel nici in ziua de azi nu ar fi avut partid inregistrat.
    • +3 (3 voturi)    
      vezi prost, (Vineri, 8 martie 2019, 19:06)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      Si daca doar pentru el ai votat USR gandesti prost.
      Si daca nu stii sa citesti motivatia cretina a respingerii aliantei de catre BEC inseamna ca minti oricum si nu ai votat cu USR ci doar cu PSD sau cel mult ALDE
    • +1 (1 vot)    
      Minciuni pesediste (Sâmbătă, 9 martie 2019, 9:46)

      parush [utilizator] i-a raspuns lui Lok

      ND a plecat singur dupa ce a fost invins intr-o competitie democratica. ICCJ a dat dreptate aliantei, deci s-a incercat oprirea lor ilegala, nu a facut nimeni pe victima.
  • +19 (37 voturi)    
    Legal, dl Nicusor Dan e inca presedintele USR? (Vineri, 8 martie 2019, 10:26)

    animatron [utilizator]

    Asa rezulta din tot ce se intampla, de asta s-a si reinscris formal pt ca in actele depuse la tribunal nu exista un nou presedinte ales statutar, chestiunea pare sa fie inca in litigiu !

    Cineva din conducerea USR a facut grave erori, a "uitat" sa inregistreze noua conducere (daca e statutara), cu dl Barna presedinte (sau macar cu dl Elek Levente).

    Indiferent ce decizii s-au luat la nivel de partid, cat timp ele nu sunt recunoscute la tribunal si inregistrate ca atare in Registrul Partidelor Politice, aceste decizii raman niste discutii intre amici si cam atat.

    Ar fi o extraordinara rasturnare de situatie sa-l vedem pe fondatorul USR (fost USB) repus in functie prin decizie judecatoreasca, el are sustinerea unei parti minoritare in USR-ul actual.

    Abia acum se vad efectele negative ale acelor scandaluri in jurul demisiei dlui Nicusor Dan, fortat sa plece de catre un grup venit din proximitatea dlui Ciolos (dl Ghinea Cristian, ex-ministru) si care vroia ca USR-ul sa ia pozitie anti-referendum familie.

    Dl Dan e o persoana de mare onestitate, dar fara carisma sau dinamism politic.

    Bravo pt ceea ce face in acest moment, e de un mare fair-play, mai rar in politica romaneasca !
    • +15 (21 voturi)    
      din ce am inteles (Vineri, 8 martie 2019, 11:06)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      (posibil sa ma insel)
      nu e vorba ca Dan nu a fost inregistrat ca nou presedinte, e vorba ca e un litigiu si pana la rezolvarea lui , Nicusor e presedinte!
      Deci nu e vina USR, e pur si simplu o smecherie judiciara... nu spun ca a fost intentionata, desi cam asa pare
      • -11 (15 voturi)    
        Comment sters de user (Vineri, 8 martie 2019, 11:26)

        Lok [anonim] i-a raspuns lui liviu_

      • -6 (12 voturi)    
        PSD 2.0 (Vineri, 8 martie 2019, 13:08)

        BogdanNicolaescu [anonim] i-a raspuns lui liviu_

        asta cu smecheria judiciara e demna de PSD... oricum nu e prima data cand USD manipuleaza in cel mai pur stil PSDistoid
    • +1 (1 vot)    
      Fortat sa plece? (Sâmbătă, 9 martie 2019, 9:40)

      parush [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Usurel cu dezinformarile, a plecat singur dupa ce apierdut alegerile. ICCJ a dat castig de cauza aliantei, deci BEC a facut un abuz, nu a existat vreo vina a lui Barna si Ciolos.
  • +17 (21 voturi)    
    Bun asa. Ne vedem la vot (Vineri, 8 martie 2019, 10:29)

    Jolly Roger [utilizator]

    Știe cineva - se va folosi sistemul electronic, ca in 2016?
    Sau sistemul autocarul traditional?
    • +10 (14 voturi)    
      acu e psd la butoane... (Vineri, 8 martie 2019, 11:07)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui Jolly Roger

      o sa foloseasca orice sistem ii ajuta sa fure mai mult!

      si-au pus psdist la conducerea agentiei electorale... o sa se fure ca-n codru!
      • -10 (12 voturi)    
        Comment sters de user (Vineri, 8 martie 2019, 11:28)

        Lok [anonim] i-a raspuns lui liviu_

      • +4 (6 voturi)    
        Se poate da testare pentru expert electoral. (Vineri, 8 martie 2019, 12:21)

        Jolly Roger [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        Intri ca presedinte de sectie de votare si macar poti sa fii sigur ca in sectia ta totul va fi ok.
        La numaratul general... sa speram ca si acolo vor fi prezenti oameni de buna credinta!
  • -2 (28 voturi)    
    Ia-le partidul sinecuristilor (Vineri, 8 martie 2019, 10:46)

    Klima [utilizator]

    Nicusor Dan a creat partidul USR, sinecuristii au avut grija insa sa-l elimine. Iar, acum dau vina pe Dragnea si PSD ca nu pot inscrie alianta la BEC, cand toti cei 5 judecatorii de la ICJ din BEC s-au opus pe nerespectarea procedurii legale de inscriere a aliantei. Cand te gandesti ca Barna este jurist de profesie, Ciolos fost premier, si nu stiu procedura legala de inscriere la BEC, cum vor fi in stare sa guverneze o Romanie atat de fracturata.
    Negociaza dur cu cei doi sinecuristi Barna si Ciolos si ia-ti partidul din mana lor. Numai asa voi vota USR si PLUS. Daca, nu, in Romania mai sunt inca 30 de partide politice, diferite de PSD, ALDE si UDMR pe care sa pun stampila. https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_partide_politice_din_Rom%C3%A2nia
    • +6 (8 voturi)    
      De ce sa negocieze (Vineri, 8 martie 2019, 12:14)

      Maspp [utilizator] i-a raspuns lui Klima

      Omul a facut un gest pentru alianta , daca ei au caracter, atunci il vor sustine la PMB.
      • -4 (8 voturi)    
        Militieni cu caracter? (Vineri, 8 martie 2019, 13:04)

        Frank777 [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

        Nu s-a vazut inca. Militienii au doar o burta mare care trebuie umpluta.E nesatula si vesnic umbla dupa ceva de rontait.Burta de militian este organul cu care gandesc.Deci Nicusor nu va fi sustinut la Primaria Bucuresti. Va fi tot un militian din banda infractorilor mafiei imobiliare securisto-militienesti cu care Nicusor este in razboi.
    • 0 (2 voturi)    
      Minti (Sâmbătă, 9 martie 2019, 9:37)

      parush [utilizator] i-a raspuns lui Klima

      ND a PARASIT partidul , nu a fost dat afara. A plecat cu coada intre picioare dupa ce a PIERDUT alegerile.
  • -10 (24 voturi)    
    Ce penibili ! (Vineri, 8 martie 2019, 10:55)

    mentopic [utilizator]

    Adica ei vor sa conduca tara, dar nu sunt in stare sa completeze niste simple acte ? Si apoi arunca vina pe psd si dragnea ? Si apoi se milogesc sa vina inapoi nicusor ? Ce patetici ! Si astia au aderenti ? Ha ha ha !
    • +3 (7 voturi)    
      Destui (Vineri, 8 martie 2019, 12:15)

      Maspp [utilizator] i-a raspuns lui mentopic

      Ca sunt haotici, asta e , dar macar nu sunt hoti, asta e mare lucru.
    • +4 (4 voturi)    
      ai inteles gresit sau poate nu poti sa intelegi (Vineri, 8 martie 2019, 19:29)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui mentopic

      BEC-ul acuza inscrierea acelor presedinti in registrul bla-bla adica o formalitate. Asta nu ii face pe Barna sau pe Ciolos mai putin presedinti si semnaturile lor mai putin valabile.
      Deci USR_PLUS au completat tot ce se putea completa numai ca nu au avut basca(sau cravata, sau dosar cu sina, etc)
  • +4 (12 voturi)    
    Ce gaselnita pt Nicusor de a reintra in partidul (Vineri, 8 martie 2019, 11:43)

    Susufler0 [utilizator]

    din care i-a parut rau "din prima" ca a demisionat !
    In rest nu cred ca musca vreun om inteligent figura cu faptul ca ND, simplu membru si-a pastrat insa calitatea formala de Presedinte al USR.

    PS. Juristii aia sunt de doi bani pt ca accepta sa faca pe prostii !
  • -6 (10 voturi)    
    muc cel mic (Vineri, 8 martie 2019, 11:51)

    DanTeo [utilizator]

    si ORDINUL CEL MARE. Aferim!
    • +7 (9 voturi)    
      Voteaza-o pe Firea in continuare (Vineri, 8 martie 2019, 12:32)

      Maspp [utilizator] i-a raspuns lui DanTeo

      Ca ce oras frumos ti-a facut.
  • -8 (10 voturi)    
    nu cred ca s-a reinscris (Vineri, 8 martie 2019, 11:58)

    alex..i [utilizator]

    Nu inteleg cum ati ajuns la concluzia ca Nicusor s-a reinscris in USR. A spus doar ca o sa semneze pentru alianta USR-PLUS, deoarece BEC il considera inca drept fiind presedintele USR (chiar daca el nu e inscris in USR).
    Practic, isi da acordul pentru alianta, pentru ca asa considera BEC ca ar fi necesar.
  • +5 (11 voturi)    
    s-au activat trollii (Vineri, 8 martie 2019, 12:57)

    Ademordna [utilizator]

    Se pare ca PSD s-a prins ca au facut o mare greseala si ca l-au adus inapoi pe Nicusor Dan in USR cu persecutia lor.
    Asa ca s-au mobilizat ca sa otraveasca si sa tulbure apele. Iata, e plin subsolul articolului de comentarii de la postacii profi ai PSD.
  • -5 (17 voturi)    
    Diverse (Vineri, 8 martie 2019, 14:00)

    RaduMischie [utilizator]

    Sunt mai multe chestii de remarcat aici:
    1. Baietii astia din USR si PLUS sunt niste amatori. Adica baietii care vor sa salveze Romania nu se intreaba si ei inainte sa depuna protocolul "bah, astia au cum sa ne-o traga?". Si il depun asa, iar apoi se lamenteaza ca niste babe.
    2. Sau sunt niste super-smecheri si l-au depus asa stiind ce vor pati, ca apoi sa urle ca sunt persecutati.
    3. Nicusor Dan pare un om altruist, care a zis ceva gen "copilul meu a ramas pe maini proaste, iar acum sta sa isi sparga capul. Intru eu sa-l salvez, desi el m-a scuipat intre ochi"
    4. Sau poate si asta a fost o strategie. Sa nu uitam ca niste fideli ai lui Nicusor au incurcat numirea lui Barna. Poate acum e payback time.
    • +5 (9 voturi)    
      .... (Vineri, 8 martie 2019, 14:12)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui RaduMischie

      Am inteles, pentru tine orice ar face sunt niste nenorociti, doar cauti motivele.
      Dat fiind ca oricum nu erai in target, ce mai conteaza. Nu mai bine iei tara la pas sa strangi semnaturi pentru ALDE, sunt disperati? Treceam ieri pe langa un cort de-al lor si intreaba o doamna, pentru cine strangeti? ALDE. Doamna, ingrozita: aoleu, nuuu! :)). Zero semnaturi pe foaie :))
      • -3 (7 voturi)    
        Nu, boss (Vineri, 8 martie 2019, 17:11)

        RaduMischie [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

        Nu fac decat sa constat o situatie de baza. Poate la USR inteleg, s-au certat, nu s-a putut inregistra Barna. Dar la PLUS?
        Nu sunt deloc sustinator PSD/ALDE. Dar pot sa observ ca astia sunt pusi cu raul pe noi si pe opozitie. Cu PNL nu trebuie sa-si bata capul, cu USR si PLUS da. Si atunci, USR si PLUS trebuie sa fie brici, nu sa dea prilej PSD sa le-o traga la gioale. Si aici n-au fost deloc brici.
  • -7 (9 voturi)    
    serios (Vineri, 8 martie 2019, 14:08)

    zou [utilizator]

    voi chiar vreti sa va reprezinte un om, care atunci cand se vede cu picioarele in apa fugeee???sunteti patetici
  • +2 (8 voturi)    
    Caracter (Vineri, 8 martie 2019, 16:11)

    Razvan_M [utilizator]

    Respect, Nicusor Dan.
  • -2 (10 voturi)    
    Respect ND (Vineri, 8 martie 2019, 18:56)

    wintershadow [utilizator]

    Ai facut ce trebuia pentru a nu face jocurile PSD.

    Insa dpdv moral nu meritau cei din USR, la modul in care s-au descotorosit de tine si tinand cont de atitudinea mizerabila avuta la referendumul de anul trecut.
    • -1 (3 voturi)    
      ND a dat bir cu fugitii dupa ce a pierdut (Sâmbătă, 9 martie 2019, 9:34)

      parush [utilizator] i-a raspuns lui wintershadow

      Nu s-a descotorosit nimeni de el, a pierdut alegerile si a plecat. Iar referendumul a fost un succes al tolerantei fata de primitivismul BOR, CPF, PSD.
      • +1 (1 vot)    
        Desigur (Sâmbătă, 9 martie 2019, 12:35)

        wintershadow [utilizator] i-a raspuns lui parush

        Asa de bine a "pierdut alegerile si a plecat" ca au avut acum nevoie de el inapoi :)))))

        Iti urez in continuare somn usor si tolerant :)
  • +4 (10 voturi)    
    usr nu a gresit cu nimic (Vineri, 8 martie 2019, 20:27)

    gemart [utilizator]

    Incredibil cum sar postacii ca usr sau plus au gafat. N-au gafat cu nimic, a depus toate actele la timp insa legile aberanta intarzie inregistrarea noii conduceri la tribunal fie din tergiversari fie pe motiv de contestatie.

    Si mai aberanta este decizia BEC - nicio lege nu zice ca cererea de inscriere a partidelor sau aliantelor trebuie semnata de cel (cei) ce apar in registrul partidelor. Registrul e doar un catastif ce se actualizeaza foarte lent, presedintii actuali sunt legal si statutar alesi. Punct.

    USR si PLUS nu aveau cum sa previna aceste decizii aberante, au depus toate hartiile la timp. restul nu mai depinde de ei sunt doar manevre ordinare ale dictaturii psd cu toti acolitii lor..
  • -3 (7 voturi)    
    lovitura de partid (Vineri, 8 martie 2019, 22:28)

    johnescu [utilizator]

    v-ati grabit sa preluati puterea in partid in mod nedemocratic !
    ca sa va rasplatiti sponsorii !!!
    in locul dlui. Nicusor Dan va trageam un sut in fund si va trimeteam sa faceti un partid, nu sa veniti ca niste atarnatori la dea gata, rusine !!!
    oricum nu va mai votez pentru ca stiu ca-mi deturnati votul !
    nu aveti calitatile necesare sa ma reprezentati, nu sunteti cinstiti !!!
    lucrati pentru sponsori !!!
    Pa !
    • -1 (3 voturi)    
      Minti (Sâmbătă, 9 martie 2019, 9:32)

      parush [utilizator] i-a raspuns lui johnescu

      Au fost alegeri in partid, nu lovituri.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version