Biroul Electoral Central a publicat decizia de respingere a înregistrării alianței electorale USR-PLUS, în care arată că, potrivit mențiunilor din Registrul partidelor politice, Nicușor Dan este cel în drept să reprezinte USR, iar Dan Barna nu are calitatea de reprezentant al partidului. În cazul PLUS, BEC susține că Raluca Danes este reprezentantul partidului, nu Dacian Cioloș.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit deciziei, la BEC au fost depuse pe 6 martie, respectiv 7 martie, cereri din partea Ralucăi Daneș și a lui Elek Levente, aceasta din urmă după expirarea termenului.

Elek Levente a declarat pentru HotNews.ro că a depus o ratificare prin care a specificat că semnăturile lui Dan Barna și Cătălin Drulă care au fost desemnați de Biroul Național să semneze protocolul sunt valabile, pentru că ei sunt membri ai Biroului Național.

„Dacă nu consideră valabilă semnătura lui Dan Barna, eu, ca președinte interimar, că eu sunt președinte interimar, eu confirm că cei doi au calitate să semneze”, a declarat el.

Întrebat de ce această notificare nu a fost depusă odată cu cererea de înregistrare a alianței, Elek Levente a răspuns: „Nimeni nu s-a gândit atunci că cineva va contesta calitatea de președinte a lui Dan Barna, având în vedere că multe acte s-au mai depus de Dan Barna și nimeni nu și-a pus problema asta niciodată”, a spus el, precizând că pe ultima sută de metri useriștii au realizat că poate interveni această problemă.

CONSULTĂ AICI DECIZIA BEC