Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis miercuri ca semnăturile strânse de USR pentru iniţiativa de revizuire a Constituției "Fără penali în funcţii publice" să fie trimise la Curtea Constituţională pentru a urma procedura legală, însă este sesizat şi Parchetul General pentru a verifica autenticitatea celor un milion de semnături. Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care este noul chestor al Camerei, susține că USR ar fi falsificat în jur de 600.000 de semnături.

HotNews.roFoto: Hotnews

''În urma probelor evidente şi în urma verificărilor făcute de Secretariatul General al Parlamentului timp de trei-patru luni, deci o muncă efectivă, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a fost sesizat vizavi de aceste aspecte care au natură penală. Ceea ce am făcut noi în Biroul permanent a fost ca să cerem reprezentantului USR din Biroul permanent să facă ceea ce cer ei de vreo doi ani de zile, şi anume să accepte ca aceste liste să fie verificate de Parchetul General în urma unei plângeri penale şi dacă Parchetul General şi procurorii vor decide că nu sunt probe care să ateste că au fost falsificate semnăturile, atunci este foarte bine, dar dacă procurorii vor constata acest lucru va fi foarte grav. Reprezentantul USR nu a mai fost de acord şi a cerut numai către CCR să fie trimise aceste liste. Prin vot s-a decis că va pleca instant atât către CCR, dar şi către Parchetul General, în urma plângerii penale pe care probabil o va semna domnul vicepreşedinte Iordache în numele Biroului permanent, urmând ca procurorii să decidă'', a anunțat Rădulescu.

El susține că USR a falsificat "peste 500.000 - 600.000" de semnături pe inițiativa Fără penali.

"Dacă erau două, trei, 10 semnături, înțelegeam să facem discuția asta. Dar devin penibili, pentru că la 600.000 de semnături deja este o chestiune gravă. Știți cum e, penalii strigă penalii. Atât USR, cât și PNL, au plângeri penale și începerea urmăririi penale la tot ce înseamnă finanțările ilegale la cererea AEP-ul. Aceste dosare sunt depuse de vreo câteva luni de zile, procurorii se pare că nu sunt interesați. Penalii care strigă totdeauna penali ar trebui să-și dea demisia”, a mai spus Cătălin Rădulescu, potrivit Mediafax.

USR acuză o nouă încercare a PSD de blocare a inițiativei Fără Penali, prin sesizarea Parchetului General pentru a evalua autenticitatea celor un milion de semnături de susținere.

În 20 septembrie 2018, USR a depus la Parlament o primă tranșă de 335.000 de semnături pentru inițiativa cetățenească Fără Penali, iar pe 21 septembrie a fost depusă și cea de-a doua tranșă, cu 446.000 de semnături. În 25 octombrie, USR a depus la CCR inițiativa "Fără penalii în funcții publice”, cu 850.000 de semnături.