Președintele PNL Ludovic Orban spune că Ordonanța de Urgență anunțată de Tudorel Toader pentru repunerea în termen a celor condamnați de complete nelegal constituite nu are temei constituțional, iar "PSD-ALDE guvernează pentru infractorii condamnați și pentru cei necondamnați”.

Ludovic OrbanFoto: AGERPRES

"E clar că PSD-ALDE guvernează pentru infractorii condamnați și pentru cei necondamnați, în încercarea de a-i scăpa de pedeapsă atât pe unii, și cât și pe ceilalti. O astfel de ordonanță este neconstituțională. Decizia Curții este foarte clară. Practic se va lăsa la latitudinea instanței să considere cursul proceselor care se derulează, după decizia Curții, să hotărască care probe sunt administrate corect și care nu. Nicidecum nu creează bază constituțională pentru o astfel de Ordonanță. Cu siguranță nu există un temei constituțional pentru emiterea unei astfel de ordonanțe și vom încerca prin toate mijloace să ne opunem adoptării unui astfel de act normativ”, a afirmat Ludovic Orban, pentru Mediafax.

Liderul liberal a adăugat că PSD are obsesia amnistiei și grațierii, iar pentru că nu au reușit să emită o astfel de OUG, acum caută diferite forme de grațieri și amnistii.

Guvernul va da "în cel mai scurt timp posibil" o Ordonanță de Urgență în baza căreia cei care au fost condamnați definitiv de către completuri de judecată nelegal constituite să poată face recurs în anulare, a anunțat, duminică seară, la România TV, ministrul Tudorel Toader. El a mai spus că așteaptă motivarea deciziei Curții Constituționale privind protocoalele între Ministerul Public și SRI și că, cel mai probabail, se va proceda la fel - va fi dată o Ordonanță de Urgență.

Ordonanța de Urgență va viza, practic, sentințele definitive date de completurile de 5 judecători de la instanța supremă începând cu anul 2014.

Ordonanța este una cu miză pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, condamnat de un complet de 5 în dosarul Referendumului, în 22 aprilie 2016.

Liderul PSD a primit doi ani de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de patru ani. El a fost acuzat de DNA de "folosirea influenței sau a autoritătii de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau altul de foloase necuvenite".