Liderii PSD au votat în unanimitate în Comitetul Executiv pentru nominalizarea Olguței Vasilescu, la Ministerul Dezvoltării Regionale, și a lui Mircea Drăghici, la Ministerul Transporturilor. Totodată pentru a evita un nou blocaj, social-democrații le cer colegiilor Paul Stănescu și Lucian Șova să-și depună demisiile de onoare din funcțiile de miniștri.
Paul Stănescu a anunțat că nu se grăbește să-și dea demisia. Premierul Viorica Dăncilă a declarat că va trimite la Cotroceni noile propuneri de miniștri, nemaifiind nevoie de transmiterea cererilor de revocare pentru Paul Stănescu și Lucian Șova.
„Am trimis deja deciziile de revocare pentru cei doi miniștri. Bineînțeles că acum trimit numirea. Nu mai trimit o dată ceea ce am trimis. Eu sper ca ceea ce a decis premierul României să fie luat în calcul. În cazul în care refuză o să acționăm constituțional. Eu sper ca domnul președinte să facă aceste numiri. Să nu uităm că am intrat în linie dreaptă pentru preluarea Președinției Consiliului UE. Astăzi am avut o primă întâlnire cu Consiliului Președintilor. Eu cred că în acest moment nu ne putem juca cu deciziile pe care le luăm. Eu sper să luăm în calcu toți aceste lucruri și președintele să facă aceste nominalizări, având în vedere faptul că toți de la Guvern de la cu Colegiul Comisarilor", a spus Dăncilă.
CITEȘTE ȘI: Olguța Vasilescu s-a întors împotriva „amicului” Stănescu: „Ce e prea mult e prea mult” / Ce spunea fostul ministru în urmă cu două luni despre relația sa cu vicepremierulDragnea îl amenință cu suspendarea pe IohannisLiviu Dragnea l-a amenințat voalat, din nou, pe Klaus Iohannis cu suspendarea dacă nu dă curs noilor propuneri ale PSD pentru Dezvoltare și Transporturi. "Ne-am obișnuit cu domnul Iohannis să fie în stare să facă orice, dincolo de Constituție și lege, dar ar fi o încălcare flagrantă a legii și a deciziei CCR. În cazul în care va calcă cu picioarele pe Constituție, o să ne întâlnim și o să vedem ce o să facem. Să ajungem în situația respectiv, nedorită de noi, și vedem".
HotNews a transmis LIVETEXT desfășurarea evenimentelorUPDATE 18:45 Lia Olguța Vasilescu a declarat că a votat în CEX împotriva lui Paul Stănescu și pentru cererea de demisie a acestuia. „Ceea ce e prea mult e prea mult”, a spus ea. Recent, Vasilescu declarase că nu va vota împotriva lui Stănescu niciodată.
În ședința, social-democrații au decis să le ceară celor doi miniștrii încă în funcție, Paul Stănescu și Lucian Șova să demisioneze. Cu unanimitate de voturi , liderii PSD au votat ca cei doi să-și depună demisia de onoare, în caz contrar aceștia vor fi pasibili de sancțiuni are pot duce până la excludere, susțin sursele Hotnews.ro care au participat la discuții.
UPDATE 18:32 Liviu Dragnea, întrebat dacă un refuz al lui Iohannis este motiv de suspendare: „În cazul în care refuză, o să acționăm constituțional. Dacă va sări din nou cu picioarele pe Constituție ne vom întâlni și vom decide”
UPDATE 18:23 Viorica Dăncilă prezintă propunerile PSD: Lia Olguța Vasilescu și Mihai Drăghici, la Dezvoltare, respectiv Transporturi. „Am observat că nu contează ce competențe cred eu că are o persoană, ci ce crede președintele României. Am propus-o Lia Olguța Vasilescu pentru Ministerul Transporturilor pentru că am văzut că e foarte implicată. De ce acum la Dezvoltare? Dacă nici un fost primar nu e calificat pentru acest post, atunci cine?”, a spus Dăncilă.
ora 18:08 Liviu Dragnea ar fi propus ca Lia Olguța Vasilescu să fie nominalizarea pentru Dezvoltare iar Mircea Drăghici să fie nominalizarea la Transporturi. Social-democrații au votat în unanimitate.
ora 17:00 Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu au sosit împreună la ședința CEX. "Pe Olguța o susțin în totalitate și nu de acum", a spus Dragnea înaintea ședinței.
Cei doi miniștrii Paul Stănescu și Lucian Șova nu participă la ședința CEX. Sursele Hotnews.ro susțin că ei doi au fost invitați de către conducerea partidului.
Liviu Dragnea a spus că l-a invitat pe ministrul Justiției la ședința CEx ca să îi "lumineze” pe social-democrați în privința remanierii guvernamentale.
"L-am rugat să vină ca să ne lumineze, să ne spună care e calea de urmat în această situație inedită”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat despre motivul prezenței lui Toader la CEx.
Întrebat dacă PSD va reclama un conflict constituțional pe tema remanierii, liderul PSD a răspuns: "De-aia avem un ministru al Justiției foarte bun”
ora 16:58 Ministrul Justiției, Tudorel Toader participă la ședința Comitetului Executiv Național al PSD. "Am promis că la 17.00 sunt aici", a declarat acesta. Ministrul Justiției a refuzat să spună de ce a fost chemat.
Surse social-democrate au declarat pentru Hotnews.ro că cele două propuneri făcute de vicepreședinții PSD nu sunt pe placul anumitor lideri din teritoriu apropiați de Liviu Dragnea.
Liderul PSD Neamț, Ionel Arsene, apropiat al lui Liviu Dragnea, este nemulțumit că după respingerea lui Ilan Laufer la Dezvoltare, conducerea PSD a propus-o pe Lia Olguța Vasilescu. Arsene ar fi susținut de președintele PSD și ar urma, potrivit surselor Hotnews.ro, să facă o nouă propunere pentru portofoliul de la Dezvoltare.
Comitetul Executiv al PSD are loc în contextul în care președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți, că nu va semna decretele de numire în funcția de ministru al Transporturilor pentru Lia Olguța Vasilescu și pentru Ilan Laufer, care a fost propus de PSD pentru portofoliul Dezvoltării Regionale.
Conducerea PSD s-a reunit marți și au votat ca Lia Olguța Vasilescu să fie propusă pentru Ministerul Dezvoltării, iar Mircea Drăghici pentru portofoliul Transporturilor.
Citește și:
- Noi tensiuni în PSD. Refuzul lui Iohannis de a-i numi pe Laufer la Dezvoltare și Olguța Vasilescu la Transporturi încurcă planul lui Dragnea de a-i mulțumi pe liderii din teritoriu
Au fost semnalate o serie de nereguli la Referendumul lu' Dracnev, dar nimeni nu a fost penalizat... UE ne tot avertizeaza si incepe sa ne ameninte cu tot de la irfingement pana la Art. 7... PSD niet.
Pai atunci la ce mai sunt bune legile, CSM, CCR, UE (si institutiile sale) daca ei oricum fac numai dupa bunul plac?!
un individ atat de ..avid de putere in folos propriu nu am mai vazut si nu am mai auzit!!
Trebuie eliminat cat mai repede, inainte de a ne elimina el pe noi ca natiune!!! URGENT!!!!!
Poate să nominalizeze pe oricine. Până nu se tranșează treaba revocărilor la CCR, nu va putea face nimic. Își ia dragnea o MU13 de la Iohannis, de nu se vede. Trece o lună până se rezolvă cu revocarea, după care iar o respinge pe volguța.
Deci Fifor nu a fost inlaturat . El a plecat din propria vointa.
Mai mult : E posibi ca Fifor insusi l-a sfatuit pe Dragnea sa vina la Partid : ,,Neamule !, maine - poimaine te aresteaza astia si trebuie sa pregatesc succesiunea mea la Conducerea Partidului, ca sa nu ne trezim ca un roman ne ia postul de sef la PSD ".
Asta cred ca inseamna ca Fifor este clar ,,Omul 2 in Partid " indiferent ce ranguri oficiale poarta la vedere. Ca la Ambasadele Sovietice in strainatate . Ambasadorul era doar de forma cel mai important personaj din Ambasada . Adevaratul personaj important era un functionar nesemnificativ care avea functia secreta de ,,Rezident KGB al Ambasadei".
Deci Mihai Fifor isi merita numele in PSD de ,,Fifor, printul mostenitor"
Mai există PSD-iști în PSD ?
sau fa-te mic cum ne-ai obisnuit deja.
Singurul lucru pe care puteti sa-l mai faceti este sa contestati la CCR. Sunt curios cat va mai canta in struna CCR-ul?
Cred ca tot mai des si pe buna dreptate vi se inchid usile in nas.
Pacat de cei care si-au dat vietile de-a lungul istoriei pentru a se ajunge aici!
Oare este vreo sansa ca noi, cetatenii obisnuiti sa-l dam pe mainile unui tribunal international??!! Marita el, si toti netrebnicii care il inconjoara, sa nu mai vada lumina zilei niciodata
Dupa care gloata asta isi va lua beizadelele in strainatate, carandu-se cu banii romanilor cu tot. Unii vor fi atat de tampiti incat chiar vor crede ca asa e bine,fara UE.
Cred ca in momentul in care o noua putere politica va lua conducera din mainile acstor trogloditi, va fi nevoita sa dea o lege prin care sa le interzica accesul in functii publice pe veci.
numirea olgutei nu are NICI UN SENS... daca era buna d c au remaniat-o? daca era proasta d c au reangajat-o?!
bataie de jos la adresa noastra
Inainte de ,,Nominalizari" trebuie mai intai ,,Revocare" si pentru ,,Revocare" trebuie sa se intruneasca Camerele Parlamentului pentru a vota o ,,Rezolutie de Revocare" a lui Stanescu. Iar fara votul Grupului Parlamentar PSD a lui Stanescu nu se poate obtine majoritatea in Parlament.
Se va ajunge la situatia de ,,Convietuire" in Guvern a doua factiuni politice adversare din PSD, si care trebuie sa convietuiasca una cu alta. Stanescu e romanul /olteanul si Dancila / Dragnea sunt rusii. Deci, o sa vedem cine o sa ramana din aceste doua factiuni la putere. Eu zic ca romanul / olteanul e mai rezistent si mai tenace.