Conducerea PSD urmează să stabilească data celor două ședințe la sfârșitul acestei săptămâni. Informația privind cele două ședințe vizează tranșarea a două probleme diferite pe care le are Dragnea: sancționarea dizidenților și remanierea acestora.
Pentru ședința politică, sursele Hotnews.ro susțin că se așteaptă propuneri de sancționare la adresa liderilor care l-au contestat pe Liviu Dragnea. Sunt vizați Adrian Țuțuianu, Marian Neacșu și Gabriela Firea, care controlează un număr consistent de parlamentari atât la Cameră cât și la Senat, fapt care poate bloca o serie de proiecte de legi cu miză pentru Dragnea și PSD.
Neacșu va fi înlocuit din funcția de secretar general și cel mai probabil va fi înlocuit cu Codrin Ștefănescu. De asemenea, Gabriela Firea ar putea fi înlocuită din funcția de președinte interimar la PSD București. Miza cea mare pentru Dragnea în ceea ce îi privește pe cei trei puciști este de fapt eliminarea acestora din CEX unde au drept de vot și unde se iau cele mai importante decizii, ca de de exemplu și remanierea guvernamentală.
Președintele PSD dorește să-l scoată din Guvern pe Paul Stănescu unul dintre adversarii săi politici. Stănescu alături de Adrian Țuțuianu și Gabriela Firea i-au cerut demisia prin intermediul unei scrisori prezentată în sedința Comitetului Executiv.