Biroul ALDE Party, familia politică europeană a liberalilor și democraților, a decis, la Bruxelles, să monitorizeze situația din România, după ce un partid membru din Austria a cerut oficial excluderea formațiunii politice a lui Călin Popescu-Tăriceanu, ALDE, din această familie politică paneuropeană.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

Vineri, 7 septembrie, Biroul ALDE Party s-a întrunit la Bruxelles și a primit oficial solicitarea Forumului Liberal Noua Austrie (NEOS) de excluedere din această familie politică a ALDE România, partid aflat la guvernare, alături de PSD. Solicitarea liberalilor austerieci survine în urma violențelor de la București, de la mitingul din 10 august, când doi jurnaliști ai televiziunii de stat din Austria s-au plâns că au fost maltratați de jandarmii români.

Didrik de Schaetzen, de la Biroul de presă al ALDE, a confirmat, pentru HotNews.ro, primirea scrisorii de la NEOS, din Austria.

Mai departe, Consiliul ALDE Party, un for statutar mai mare, este îndrituit să ia o decizie în privința ALDE România.

La ședința de la Bruxelles din 7 septembrie 2018, Biroul ALDE Party a decis să monitorizeze îndeaproape evoluțiile din România cu repere foarte clare. Acesta va raporta Consiliului ALDE Party, care se ocupă de problemele de apartenență ale ALDE - Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (denumită în continuare ALDE Ro). ALDE Ro va fi invitată să-și clarifice poziția cu privire la evoluții, când și dacă este necesar. Altfel, statutul actual al al ALDE Ro, de membru, rămâne neschimbat”, a menționat familia politică pan-europeană Alianța Liberailor și Democraților pentru Europa (ALDE) într-o ”Declarație despre calitatea ALDE România de membru”, postată pe

site-ul oficial al ALDE.

La ședința de la Bruxelles nu a fost prezent niciun reprezentant al partidului lui Tăriceanu, pentru că ALDE România nu are niciun membru ales în Biroul ALDE.

De asemenea, nici reprezentanta NEOS, din Austria, europarlamentarul Angelika Mlinar, nu a fost prezentă la ședința de la Bruxelles, pentru că se afla într-o delegație în Orientul Mijlociu, din câte ne-a comunicat biroul de presă al ALDE.

Citește și:

Bizarul caz al liberalilor europeni: Au susținut modificările din justiție și pe Tăriceanu, în timp ce un mare lider de la ei ține România la poarta Schengen din cauza corupției