​Deputatul liberal Ovidiu Raețchi afirmă duminică, într-o postare pe Facebook, că este necesară lansarea unei dezbateri și totodată a unei inițiative legislative care să interzică și să sancționeze implicarea copiilor în activități publice care urmăresc un beneficiu politic și care îi pot supune unor tratamente umilitoare, el denunțând astfel cazul elevilor care au defilat vineri, la parada de la Simfonia Lalelelor din Pitești, în fața premierului, a doi miniștri și a primarului municipiului.

Copii la parada de Simfonia LalelelorFoto: Captura Recorder

"Cazul fetiței obligate de dascăli să facă tumbe pentru plăcerea și PR-ul doamnei Viorica Dăncilă, precum și elevii smulși de la ore pentru garnisirea pozelor oficiale cu puțin viitor luminos în manieră nord-coreeană - aceste lucruri nu pot fi lăsate la nivelul indignării de Facebook (foarte legitimă, de altfel), ci ne obligă să căutăm și soluții de prevenire și sancționare. Dacă Legea educației naționale permite profesorilor să oblige copiii să stea în cap în fața unor politicieni - ea trebuie schimbată rapid! Au fost informați părinții despre utilizarea copiilor lor în parade comunistoide? Și-au dat ei un acord scris pentru asta? Unde se termină "interzicerea politicii în școli" și de unde intră în scenă servilismul, oportunismul, iresponsabilitatea, parazitarea politică a structurilor educaționale?", a scris Ovidiu Raețchi pe contul său de Facebook.

El continuă susținând că "devin absolut necesare, în context, o dezbatere și o inițiativă legislativă (explicită și funcțională) prin care implicarea copiilor - de către profesori, în contextul sistemului de învățământ - în astfel de activități publice care urmăresc un beneficiu politic implicit sau direct, și care îi pot supune unor tratamente umilitoare, să fie interzisă și sancționată prin lege".

Marilen Pirtea (PNL): Sunt necesare noi prevederi legislative împotriva abuzurilor asupra elevilor

Și colegul său deputat Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL, a transmis presei un comunicat în care denunță parada desfășurată la "Simfonia lalelelor" drept un "spectacol grotesc ce anunță renașterea comunismului" și susține la rândul său că sunt necesare noi prevederi legislative împotriva abuzurilor asupra elevilor.

Comunicatul transmis duminică de Marilen Pirtea:

"Simfonia lalelelor" din Pitești, parada prin care profesorii au ajuns să se pună la dispoziția politicienilor, obligând-și elevii să joace un spectacol ce seamănă foarte mult cu manifestările dedicate pe vremuri dictatorilor ceaușești, nu este o întâmplare, ci este o nouă manifestare prin care se anunță renașterea comunismului. Trendul este deja vizibil. Naționalizare fondurilor de pensii, editura unică, pervertirea menirii dascălilor, toate sunt tresăriri ale răposatului comunism, care trage să reînvie sub grija conducerii mărețului partid PSDragnea.

Astăzi, când avem drepturi cetățenești garantate și control al politicului prin mecanisme civice și instituții imparțiale, astfel de spectacole, în care elevii ajung să stea în cap, la propriu și la figurat, în fața politicienilor pesediști, trebuie taxate. Cel mai important rol îl au părinții copiilor care au fost purtați pe bulevardele Piteștiului spre "gloria" doamnelor politiciene venite de la București și a domnilor politicieni locali de la PSD. Ei sunt primii care ar trebui să se revolte față de practicile Inspectoratului Școlar și ale conducerilor școlilor în care învață copiii aduși la "defilările" simfonice ale lalelelor de la Pitești.

Probabil că mulți dintre părinții acestor copii au tăcut din teamă atunci când copiii lor au fost obligați să se dea în spectacol înaintea politicienilor pesediști, nu au avut curajul și nu s-au exprimat public împotriva folosirii copiilor în scopuri politice. Poate că e de înțeles, nu vor să-și expună copiii unor repercusiuni nedorite, dar tăcerea profesorilor, cei care își expun profesia unei degradări morale și civice acceptând să tacă în fața abuzului politic, este cea mai gravă formă de corupție simbolică pe care PSD o impune în școala românească.

Consider că este necesar un control mult mai strict al modului în care școlile și profesorii ajung să ne implice copiii în acțiuni care se pot dovedi extrem de dubioase, precum cea de la Pitești. În calitate de coordonator al Comisiei de Educație a PNL, voi cere sprijinul tuturor parlamentarilor Partidului Național Liberal în identificarea celor mai potrivite modificări legislative, astfel încât măcar copiii noștri să scape de blestemul comunismului, care, culmea, dă semne de viață ori de câte ori Partidul Social Democrat acaparează puterea.

Citește și:Organizaţia de Femei a PNL: PSD-ALDE să înceteze a mai umili copiii pentru buna lor dispoziţie