Plenul Senatului a respins marți cererea de reexaminare transmisă de președintele Klaus Iohannis pentru proiectul de lege al deputatului PSD Florin Iordache, prin care încetează interdictiile aplicate de Agenția Națională de Integritate parlamentarilor până în 2013. Camera Deputaților a votat respingerea cererii șefului statului și aprobarea, din nou, a legii.

Florin IordacheFoto: cdep.ro

Proiectul nu se afla la începutul zilei pe ordinea de zi, însă a fost adăugat în urma ședinței biroului permanent al Senatului de la ora 13.30. Raportul comisiei juridice, de respingere a cererii de reexaminare, a fost întocmit chiar astăzi, 10 aprilie, deși în programul Senatului nu figura o ședință a comisiei.

Au fost 69 voturi "pentru" respingerea cererii și 33 "impotriva". Votul a fost unul la limită, având în vedere că 69 este cvorumul necesar pentru o lege organică.

Conform inițiativei, adoptată în decembrie anul trecut, interdicțiile aplicate deputaților și senatorilor pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate și care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 - 2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013 pentru modificarea și completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, încetează de drept.

Senatul este camera decizională, iar căile de atac asupra acestei legi au fost epuizate.

Președintele aprecia, în cererea sa, că este vorba despre "o măsură de clemență acordată parlamentarilor" care afectează standardele de integritate și pune în discuție respectarea angajamentelor asumate de România în calitate de membru al Uniunii Europene.

ANI avertiza, la momentul adoptării proiectului, că soluția preconizată de această modificare legislativă va avea că efect diminuarea până la eliminare a sancțiunilor care decurg din încălcarea regimului conflictelor de interese și al incompatibilităților. ANI atrăgea totodată atenția că propunerea legislativă este contrară deciziilor Curții Constituționale 418/2014 și 81/2013, precum și recomandărilor adresate de Comisia Europeană prin rapoartele MCV.

Curtea Constituțională pe de altă parte a respins sesizarea formulată de parlamentari ai opoziției privind acest proiect de lege.

Ulterior, președintele a întors proiectul la parlament. Citește aici cererea de reexaminare.