Camera Deputaților a votat marți să respingă cererea de reexaminare transmisă de președintele Klaus Iohannis pentru proiectul de lege al deputatului PSD Florin Iordache, prin care încetează interdictiile aplicate de Agenția Națională de Integritate parlamentarilor până în 2013.

Florin IordacheFoto: cdep.ro

Au fost 172 voturi "pentru", 85 "împotrivă" și 4 abțineri. Respingerea cererii de reexaminare a fost susținută de cei de la PSD, ALDE și UDMR.

"Este o lege de spălare, cu ținte precise, sunt oameni cu probleme penale pe care această lege îi scapă", a declarat deputatul USR Cătălin Drulă.

"Un membru PSD își salvează colegii din alianța de guvernare pentru că și-au dus acasă suma forfetară pentru că și-au angajat neamurile", a afirmat în plen și liderul grupului PNL, Raluca Turcan.

Conform inițiativei, adoptată în decembrie anul trecut, interdicțiile aplicate deputaților și senatorilor pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate și care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 - 2013, până la intrarea în vigoare a Legii 219/2013 pentru modificarea și completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, încetează de drept.

Camera Deputaților este prima camera sesizată, solicitarea de reexaminare urmând să ajungă la Senat.

Președintele aprecia, în cererea sa, că este vorba despre "o măsură de clemență acordată parlamentarilor" care afectează standardele de integritate și pune în discuție respectarea angajamentelor asumate de România în calitate de membru al Uniunii Europene.

ANI avertiza, la momentul adoptării proiectului, că soluția preconizată de această modificare legislativă va avea că efect diminuarea până la eliminare a sancțiunilor care decurg din încălcarea regimului conflictelor de interese și al incompatibilităților. ANI atrăgea totodată atenția că propunerea legislativă este contrară deciziilor Curții Constituționale 418/2014 și 81/2013, precum și recomandărilor adresate de Comisia Europeană prin rapoartele MCV.

Curtea Constituțională pe de altă parte a respins sesizarea formulată de parlamentari ai opoziției privind acest proiect de lege.

Ulterior, președintele a întors proiectul la parlament. Citește aici cererea de reexaminare.