Fiul Andrei își vede tatăl Gheorghe amenințat, în casa unde se jucau împreună. Intră niște cadavre vii în casă și urlă: hai, bă, la pușcărie! Acolo unde Gheorghe scria poezii, unde îi vorbea lui Andrei despre dreptate, adevăr. Apoi, lui Andrei i se dă înapoi un coșciug. Ăsta e tac-tu, bă! Vezi cum te porți. Andrei încremenește la aceea vârstă. De-l vedeți e tânăr și azi. Unde ai fost tată? De ce nu ne mai jucăm tată? Mintea nu-nțelege. Mintea îi ia foc. N-are cui să i se plângă. Nu poate înjura în gura mare. Dumnezeu tace. Dumnezeu îl îngroapă pe Gheorghe. Andrei dă în judecată torționarii, criminalii, pe șefii lor. Andrei peste 30 de ani caută adevărul ăla despre care Gheorghe îi vorbise. Peste 30 de ani de judecăți și lupte cu mafia. Peste 30 de ani în care Andrei a devenit un Simbol al căutării adevărului, iar Justiția română a devenit tot mai analfabetă. Verdictul în dosarul Gheorghe Ursu îl puteți citi dînd CLICK.
Cutremurul din 1977? Toți o beliți cînd auziți de el. Ce frison vă dau articolele cu cutremurul, mamă-mamă. Mamă ce s-a mai murit atunci! Ce cool! Sper să nu o pățim și noi. Ce-a făcut Ceaușescu, băiatul care era șeful tuturor și avea doar el dreptate în 1977? De ce tremurăm când auzim de Cutremur? E povestea lui Gheorghe. În prima clipă a zis ceaușescu: aveți grijă de oameni. Apoi, a văzut că-i de durată și costisitoare chestia asta cu făcutul binelui. Așa că a zis criminal: acoperiți repede urmele și construiți cum spun eu. Gheorghe Ursu a zis: NU! NU! Tovarășe dictator! Respectă legile! Gheorghe Ursu a vorbit. ceaușescu n-a înțeles mesajul. Nu a priceput cum de i se opune lui un Ursu. Gheorghe a continuat: trebuie legea respectată. Ceaușescu a înțeles mesajul acum. L-a băgat la beci și și-a pus slugile să-i scoată Legea din cap. Deci, când vorbim de cutremur și ne e frică este pentru că doar vocea lui URSU a auzit-o dictatorul. Bătăușii lui Ursu au tăcut, judecătorii au tăcut.
Gheorghe cum să dea înapoi? El era specialist. Învățase carte.
Era tobă de carte. Știa că schimbările făcute de Dictator ar putea beli Bucureștiul din nou, la un nou cutremur. Gheorghe a fost dat pe mâna măcelarilor. Ce vrei, bă, Dreptate? Ai carte în cap? Ți-o scoatem! Adevărul? Du-te-n mă-ta, bă! Noi suntem adevărul, iar noi ne supunem doar lui dumnezeu nicolae ceaușescu. Îl făceau la rotisor. Îl făceau pastă, îl jucau în picioare. Era o distracție pentru bestii. Ursu e urs, spune adevărul, dar e om, cedează, moare. Bestiile zic: ce faci, bă, mori? Li s-a făcut frică de Ursu mort. Tremurau de frică. Criminalii erau morți fără Ursu mort. Ce fac cu cadavrul ăsta? Ore-n șir au încercat să-l facă viu pe Ursu. Și, cu frică, trimit Ursu în coșciug familiei.
Ce-o să zică familia? Păi, să zică merci că au ce plânge, zic cinici
Andrei rămâne ca un copil încremenit între un Gheorghe arestat din casă, părintele cu care tocmai se jucase, și un coșciug pe care scrie Gheorghe. Andrei rămâne de atunci la această vârstă. Priviți-l! N-a îmbătrânit deloc. Pentru că el caută de zeci de ani Dreptatea și Adevărul, alea de care tatăl său îi vorbise. Care dintre noi ăștia, care facem pe deștepții astăzi, ar face asta? Păi, doar Andrei. Ca și Gheorghe altădată, a fost lăsat singur în acești peste 30 de ani. Tatăl Gheorghe l-a învățat nu-i așa, cu adevărat ce-i Dreptatea și ce-i Adevărul.
În anii 1990 și 2000 mult timp Andrei s-a lovit de Mafie. I-a dat în judecată
Și și-au acoperit criminalii între ei urmele, și-au apărat oamenii. Criminalii lui Ursu au lucrat în Organe, Miliție și Securitate. Judecătorii, pe vremea aia, scriau cum le dicta Ceaușescu, nu? Judecătorii și ei știau cum se ucide, ce înseamnă să nu taci. În sensul ăsta a devenit Mafie Judecătorii și Criminalii, pardon, organele de anchetă și organele de judecată. Complicitatea tăcerii de pe vremea lui ceaușescu a continuat după anii 1990. Judecătorii și criminalii trăiseră pe vremea lui ceaușescu. A judeca nu înseamnă doar a aplica legea, nu, înseamnă a înțelege contextul, istoria.
Gîndeau mafioții care știau istoria: poate îmbătrânește Andrei, poate se duce la Mall și uită de termene, de obsesie. Judecătorii s-au temut de dovezile evidente. S-au temut de propria tăcere criminală. Judecătorii sunt oameni, au trăit și au tăcut anii în care ceaușescu a dictat, în anii în care Ursu a strigat: Legea! Judecătorii, tăcând, au urlat în cor cu criminalii: MORRRRI! Mori Gheorghe! Mori Andrei! Judecătorii trăiseră nebunia lui ceaușescu. Judecătorii cum să-și condamne propria conștiință, să-și condamne viața la zero. Cum să zică: am trăit ca niște lași, boi?
Procesul Gheorghe Ursu nu este procesul lui Andrei, fiul său. Nu, este procesul Timișoarei 1989. Revoluției 1989. Pieței Universității 1990
În niciunul din acest procese nu s-a dat vreo sentință. Toate sunt condamnate la Moarte clinică. Judecătorii își apărau aunci propria conștiință. Păi, ce, bă, a fost Revoluție? Ce, bă, s-a murit la Timișoara? La București? Păi, dacă au fost proști și au ieșit în stradă? Judecătorii ăștia au ieșit la PENSIE specială. Au transmis prin lașitatea lor în a da sentințe o lume de prejudecăți, de blocaje, de feluri de a exista. De aceea, s-a și dat legea SPECIALĂ a pensionării judecătorilor. Lașilor, v-am folosit! Luați-vă pensie.
Procesul Gheorghe Ursu a mers mai departe datorită obsesiei lui Andrei. Sunt tânăr, sunt cu Tata, sunt cu Adevărul. Domle, tatăl meu mi-a spus să merg mai departe.
În peste 30 de ani, judecătorii s-au schimbat de zeci de ori. Judecătorii au ieșit la pensie, cu conștiințele curate, nu? Ei sunt lașii anilor 1980 și 1990 știau bine ce s-a întâmplat, dar dacă nu există o sentință, nu-s vinovați. Ei puteau să judece, trăiseră viața aia, știau ce-nseamnă viața de slugă fiindcă o trăiseră. Știau ce-nseamnă să vorbești pe vremea aceea. Dar n-au vrut să-și complice pensia, imaginea în rândul copiilor, să-și compromită meschinele lor relații mafioate. Să-și complice viața lor și a prietenilor lor mafioții, criminalii, securiștii. Au tăcut. Și își halesc pensia.
Andrei nu s-a lăsat. Dar a venit o nouă grupă de judecători: Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu care astăzi motivează sentința astfel: „Victima nu a fost un opozant al regimului comunist atâta timp cât opiniile sale nu au fost făcute publice”.
Din interogatoriile admise și efectuate este evident că acești judecători nu au vrut să învețe istoria sau nu o știu. Un fel de analfabetism funcțional. Ei de unde să învețe istoria? E simplu de la Gigi Becali, Ioan Aurel Pop, AUR, Vadim Tudor. De la profii de istorie speriați de viață și influencerii de pe net înlănțuiți de ideea supremă de Națiune, ca de un cerc magic. Asta e istoria care șterge orice urmă de dizidență. Care spune că nu au existat oameni curajoși. Istoria o știu de la judecătorii care au dat sentințe anapoda în dosarul Ursu în trecut. Că doar răsfoiesc dosarele. Sentințe în care se citește că suprem ceaușescu e un erou, comunismul a fost AUR. La Drept te-nvață legile alde Victor Ponta, Adrian Năstase, generalul Oprea. Așa că tinerii judecători au continuat lălăiala pensionarilor judecători și au citit pe net istoria scurtă a comunismului. Tineri ei au nostalgia comunismului. Simt că atunci s-a trăit cu adevărat. Păi, dacă nu erau publice opiniile sale înseamnă că nu era opozant. Cu această sentință se vede bine analfabetismul funcțional. Cum poate cineva să gândească despre Dictatorul ceaușescu că îl lăsa liber să vorbească pe Ursu? Gheorghe a avut curajul de a cutremura Sistemul lui ceaușescu. Noua generație de judecători vroia ca declarațiile lui să fie publice în Scînteia, în presa lui ceaușescu. Nicio noțiune privind comunismul și cenzura lui nu există aici. Păi, cum să publici în Scânteia lui ceaușescu? Judecătorii încurcă presa comunistă cu Facebookul.
Astăzi, generația de judecători care a judecat cazul Gheorghe Ursu este o generație habarnistă. Se vede din multiplele amânări, din justificarea sentințelor anterioare. Istorie nu știe decât de pe net, de la influenceri, nu înțelege ce s-a întâmplat în ceaușism. Groaznică situație.
Achitarea criminalilor lui Gheorghe Ursu de astăzi deschide drumul achitării criminalilor care au ars eroii de la Timișoara, a celor care au tras în eroii de la București din 21-22 decembrie 1989, a celor care au fost împușcați în 13-15 iunie 1990. Care dintre judecători mai știe ce s-a întâmplat atunci?
Și nu e doar comunismul. Valerica Voica, Constantin Epure și Alin Sorin Nicolescu au dat în serie sentințe de scoatere din culpă a lui Gabriel Oprea, Piedone și alți oameni de frunte ai lumii noastre noi. Aceste sentințe le-au dat curajul să rescrie istoria, în cazul Ursu.
Suntem în situația în care ne întrebăm: Cine ucide la timpul lui NU pățește nimic, nu? de ce? Pentru că are victorie dacă sistemul se lălăie deliberat și se bazează pe complicitatea celor ca el. Judecătorii de astăzi NU sunt absolviți de vină că-s analfabeți funcționali. Nu. Problema este că preiau pe nemestecate judecățile, felul de a fi, prejudecățile foștilor judecători. Modelele funcționează în sisteme conservatoare ca instanțele. Voica, Epure, Nicolescu visează la Pensie specială. Își trăiesc viața în prejudecăți, de ce să se complice?
Securitatea lui Ceaușescu și MInterne și SRI-ul de astăzi (organe care au pus toate piedicile posibile) sunt eroi, ceaușescu e erou. Pentru că acești judecători dau sentințe în care se întrevede mafia și securitatea și ceaușescu. Trei fantome care bântuie România la peste 30 de ani de la Revoluție.
Mulțumesc Andrei Ursu! Nu toți am avut tată ca al tău. Mișto tată ai avut, dacă peste 30 de ani nu te-ai lăsat o clipă călcat în picioare. Mulțumesc!
7
18
