Un fapt divers, difuzat de media mainstream și, cu precădere, de familia media a Antenei 3-CNN, a creat în ultimele zile multă emoție, reacții și dezbateri în spațiul religios evanghelic din România și din diaspora. Faptul în sine nu este cu nimic ieșit din comun: este vorba despre o știre în legătură cu un presupus trafic de droguri (al nu știu câtelea în România!) în care este implicat Vladimir Puștan Jr., fost agent de poliție în București și apoi în Beiuș, fiul pastorului penticostal Vladimir Pustan din Beiuș. Pustan Jr. este arestat preventiv pentru suspiciune de trafic de droguri și substanțe interzise vândute mai ales minorilor.
Știrile de tip fapt divers inflamează în general media și cresc audiențele, dacă ar fi să ne gândim numai la formatul celebrului Jurnal de la ora 17, lansat de ProTV cu ani buni în urmă, după modelele de televiziune occidentale. Caracterul macabru, negru, ascuns al acestora dopează audiențele televiziunilor de România. Dacă tendința internațională a publicului este de a încerca să se dezintereseze de faptul divers negativ, în România este încă ora faptului divers negru, știind că, nu toate faptele diverse devin știre dacă ar fi să ne uităm la numărul cotidian de crime și infracționalitate. Atunci, de ce un caz că acesta devine știre pe agenda mediatică mainstream în România? Răspunsurile pot fi numeroase, iar unul pare să se profileze imediat: pentru că este vorba despre fiul unui pastor cunoscut, un copil de om „al lui Dumnezeu”, el însuși vlogger religios și creștin. Însă, dincolo de explicația că faptul acesta divers poate fascina publicul pentru că reflectă realitatea unor devianțe din lumea religioasă la care ne putem gândi că există sau care chiar există, sau că știrea rezumă problemele vieții în societate, a exceselor posibile ale omului în comunitate, perturbat de impulsurile sale, așa cum suntem cu toții, putem avansa un alt scenariu, foarte probabil, în contextul electoral al lui 2024 care va fi marcat puternic de prezența religiei în alegerile din România (am mai scris despre aceasta în Hotnews & Contributors și în Labirintul Magazin). Acest fapt divers devine deci excepțional pentru că trezește o emoție puternică în mediul religios românesc, în contextul în care tatăl celui implicat este angajat direct în campanii de susținere a unor figuri politice în cursele electorale ale anului.
Pe scurt, Vladimir Puștan-tatăl este un predicator foarte mediatic, de succes, fondator al unui sistem de biserici de tip „big church” în România și Marea Britanie, cu un imperiu financiar și un capital de influență în mediul evanghelic foarte bine stabilizat. El este, de asemenea, proprietar de media, influent nu numai în sfera religioasă, dar și politică. Stăpânește foarte bine „Amvonul digital”, fiind o personalitate religioasă angajată, între altele, în susținerea liderului politic AUR, George Simion, dar și a acțiunilor „patrioților” populiști precum Mihail Neamțu, care promovează ideile populiste de identitate națională religioasă (creștină), construite însă pe un fond de speculație ideologică marxistă, așa cum rezultă ea chiar din analiza lui Marx: „Religia este suspinul făpturii asuprite, sufletul unei lumi fără inimă, la fel cum este spiritul condițiilor sociale din care spiritul este exclus. Ea este opiul poporului. Abolirea religiei ca fericire iluzorie a oamenilor este cererea formulată de fericirea lor reală. A cere să renunțe la iluzii despre situația lui înseamnă a-i cere să renunțe la o situație care are nevoie de iluzii. Critica religiei este așadar, în germen, critica acestei văi de lacrimi a cărei aureolă este religia” (Karl Marx, 1843).
Fiul lui Puștan senior este și el un influencer religios, un activist care a cochetat cu politica, candidând pentru funcțiile de consilier local și județean, fără rezultate însă.
Scandalul drogurilor în care este implicat fiul lui Vladimir Puștan a iscat o seamă de reacții de susținere din partea altor lideri religioși, care țin în mâna imperii financiare și „big churches” pentru că toți aceștia au ceva în comun: sunt implicați în promovarea unor partide, a unor politicieni și agenți de influență politică în viitoarele alegeri din România. Este vorba aici despre un fenomen similar cu cel din Statele Unite și din Brazilia, în care, pentru prima dată în mod foarte evident, prin media digitale, se experimentează vizibil în România explozia fenomenului predicatorilor evanghelici de succes care au obiective politice și infiltrează câmpul politic pentru a face campanie, direct sau indirect, actualilor sau viitorilor politicieni-candidați. Fenomenul acesta, născut în Statele Unite în a doua jumătate a secolului trecut și despre care am vorbit pe larg aici, este întâi importat în Brazilia prin figurile predicatorilor Jerry Falwell, Billy Graham și Pat Robertson. Brazilia dezvoltă mai apoi proprii lideri religioși, influenți politic, care l-au purtat la victorie, mai târziu, pe Jair Bolsonaro. Acest model neoprotestant, provenit din ecoul redeșteptării americane, exportat în Brazilia ca reacție la catolicism, ca nu cumva acesta să devină prea puternic politic (Gutwirth, 1988), este diseminat în timp și în Europa. În România, după 1989, el este puțin vizibil, dar existent prin inițiativele pastorului baptist timișorean Petru Dugulescu, deputat de Timiș în 1992 pe listele PNȚCD, susținător al lobby-ului politic pentru aderarea României la NATO, inițiator al unui ecumenism politic prin organizarea în 1990 a Marşului Învierii de la Timişoara. Fenomenul devine din ce în ce mai evident pe măsură ce se formează o „castă” a liderilor de influență religioși, adică pe măsură ce își fac apariția, mai ales în contextul dezvoltării consumului de media digitale, predicatori de succes, care construiesc adevărate fortărețe-biserici, în spatele cărora dezvoltă afaceri bănoase care le permit, mai presus de toate, să țeasă alianțe politice importante, mai mult sau mai puțin bazate pe interes personal. Dacă după 1989 figura lui Dugulescu era inspirantă prin conținut sociopolitic, religios și ținută morală, astăzi, devin vizibili cel puțin doi predicatori de talia celor americani și brazilieni pentru România și diaspora sa, care au, evident, carura vremurilor actuale, mai mediatică și mai edulcorată: este vorba despre Vladimir Puștan și Toni Berbece. Aceștia contează în alegerile viitoare pentru că puterea lor de influență este un real sprijin politic astăzi, de talia diferitelor personalități clericale ale Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Vladimir Puștan afișează o susținere netă pentru liderul AUR și acțiunile acestui partid populist. Toni Berbece face turul politicienilor, de la AUR la politicienii PSD, ultima opțiune fiind susținerea pentru senatorul în exercițiu Titus Corlățean, cunoscut pentru instrumentalizarea politico-populistă a religiei în mediul neoprotestant și pentru afișajul lui în bisericile neoprotestante ale tuturor denominațiunilor. _
