Am să spun direct, fără ocolișuri, pentru că, dacă noul Guvern va fi despre economie, atunci și noi avem datoria de a face măcar economie de cuvinte.

Adrian LucaFoto: arhiva personala

Așadar, m-am uitat imediat la videoclipurile pe care le-am găsit despre testele de rezistență/stabilitate, statice și dinamice, care se fac în aceste zile la marele pod suspendat de la Brăila. Nu cred să fie cineva să nu-i placă, să nu fie fascinat de poduri [1], mai ales când au așa o deschidere, când stau atârnate, ele știu cum, doar de niște fire. Iar camioanele acelea încărcate-ochi care se duceau cuminți fiecare la senzorul prestabilit, oameni cu mișcări precise care știau ce au de făcut... în sfârșit, era un mesaj de siguranță, de să facă cât mai improbabil scenariul în care vine mâine-poimâine șeful de șantier și-l vezi că ridică din umeri – asta e, noi am încercat, dar a bătut vântul mai tare, nu ne așteptam la reacția asta etc. etc.

Văd imaginile cu testele la pod, apoi, n-am ce face, revin la subiectul zilei, iar aud de rocadă ca extraordinarul exercițiu istoric de stabilitate politică, de încărcătura istorică de responsabilitate politică, cum țara stă suspendată pe doi piloni politici imbatabili, cum se deschide un pod economic pe care fiecare român salariat o să meargă cu minim 200 de euro în plus în buzunare etc. ... văd și nu pot să nu mă întreb: testele, unde sunt testele de rezistență, de stabilitate, statice, dinamice?

O lucrare de artă politică are, desigur, specificul ei față de una de artă inginerească. Aici principiile intră în câmpul de toleranță, în jocul politic. Nu venim imediat cu polobocu’ să verificăm - ”echilibrul între stimularea economiei şi justiţia socială prin Solidaritate (consolidarea clasei de mijloc) și Echitate (Nu lăsăm pe nimeni în urmă)”. Nu scoatem imediat dicționarul tehnic când înțelegem ce va să zică ”Productivism – dezvoltăm producția, investiții și locuri de muncă aici, în România.” [2]

Dar când ajungi la cifre, la variabile cantitative, e musai ca și politica să facă apel la senzori, la datele și indicatorii de care e plină-ochi administrația (INS, ANAF, BNR, chiar și consilierul ION suntem NOI trebuie să fi adunat ceva în ultimele trei luni de învățare) și să se întrebe dacă ține sau nu, dacă se clatină, cât e abaterea (a se citi deficit) tolerată?

Să spunem că eșafodajul economic suportă fără probleme o nouă creșterea a salariului minim. În definitiv, la ce penurie de oameni e, întreprinderile plusează ele singure la salariu, nu trebuie să vină guvernul să le impună. Business să aibă, să se-nvârtă roata economiei, că au ele grijă să-și atragă oameni buni. Dar chiar 30% dintr-un foc? S-au făcut ceva teste, niște calcule acolo! E fezabilă o creștere atât de mare într-un singur an, când mizezi că inflația va ajunge, totuși, la o cifră? Chiar o să aducă economia așa o mare valoare adăugată, într-un an suspendat electoral între nu știm ce va fi și măcar să nu fie mai rău? Iar ca să ne aducem aminte ce înseamnă puterea economiei noastre încă low-cost, invit la un simplu exercițiu – în drum spre tăierea panglicii la noul pod, să se ceară o situație a valorii adăugate ”made în România” în lucrări de o astfel de complexitate tehnică.

Din cele 233 de pagini ale prospectului de guvernare, s-a găsit loc pentru una singură, intitulată cel puțin sugestiv – ”De unde bani?” Răspunsul clasic ar fi că din voință politică – va crește bugetul (în paralel cu reducerea deficitului, nota bene!), se vor lua toți banii din PNRR (apropo, se rezolvă odată pentru totdeauna problema pensiilor speciale: în tot prospectul de guvernare nu se vorbește decât de pensii de serviciu) se accelerează recuperarea arieratelor (care se vor reduce cu o treime într-un an), se va reduce evaziunea (cu 7 miliarde, deci aproape la jumătate din cât estima anul trecut șeful ANAF), vor crește investițiile străine directe (vor fi 24 de miliarde de euro în 2023 și 2024, în condițiile în care, în cel mai bun an de până acum, în 2008, fluxul net de ISD a fost de 9,2 miliarde). Dar, dintre toate, cea mai interesantă mi s-a părut voința asta: vor fi ”Parteneriate public-privat pentru minimum 5 obiective de investiții majore. Trei miliarde euro pot fi accesate doar de la fondurile de pensii private din România, pe proiecte PPP fezabile”. Cuvântul-cheie (franceză?) este, desigur ”fezabile”.

Apropo de francezi: sigur că e seducător să vorbim ca ei de suveranitate economică, de patriotism de să fim ce-am fost și mai mult decât atât. Dar frazele, singure, nu fac minuni. Până și președintele Macron, în mega-discursul său de o oră despre reindustrializare, de acum o lună, a simțit nevoie să asigure asistența că Franța este acum bine privită la capitolul competitivitate, fiind pentru al patrulea an pe primul loc în Europa la capitolul investiții străine atrase, că țara este pe locul 2-3 la crearea de firme start-up etc, că țara stă bine la infrastructură, că are plan clar de reformă în domeniul școlilor profesionale etc.

Printre cuvinte mari trebuie să mai strecori și astfel de șuruburi, cât să ancorezi discursul de realitate.

Noul productivism și obiectivul al 13-lea

E bine să nu uităm de priza cu realitatea. Să nu uităm că întrebarea ”de unde bani?” are un singur răspuns real – de la plătitorii de taxe, cei de azi și cei de mâine. Iar până să apară plătitorii de mâine din proiectele cele fezabile, plătitorii de azi se simt ca pe-un hobanat scuturat de furtuna inspecțiilor fiscale, a procedurilor care se schimbă de la o zi la alta, cât să mascheze promisiunea ”nu ne atingem de valoarea taxelor”.

Mi-ar fi plăcut ca la fatidica întrebare ”de unde bani?” să fi găsit sus de tot – prin schimbări radicale în procedurile care ajută contribuabilul să se conformeze, fără să-și îngroape business-ul.

Dar, undeva pe la al 13-lea obiectiv din politici fiscal bugetare, la modernizarea, digitalizare și reforma ANAF, de-abia putem citi ”elaborarea de propuneri de ameliorare a procedurilor și normelor fiscale prin utilizarea de instrumente de inteligență artificială care folosesc datele rezultate din administrarea fiscală, control și inspecție fiscală, asistența contribuabililor, contestații și soluțiile instanțelor de judecată”. Citesc și recitesc ... ameliorarea procedurilor!

Dragi guvernanți, au trecut de mult vremurile în care poate mai era de ajuns o ameliorare. Întrebați-i pe patrioții francezi, ei doar cu ”ameliorare” atrag investiții, se bat pentru valoare adăugată?

Simplu fapt că suntem într-o Europă care se pregătește să se așeze fiscal pe doi piloni (unul o să fie algoritm de împărțirea profiturilor globale, altul impozit minim pe profiturile globale) – și asta fără a mai pomeni celelalte constrângeri geo-politice- înseamnă că suntem în ceasul al 13-lea în care să regândim radical total ce înseamnă competitivitate. Lupta a început să se dea acum între cine are proceduri mai bune, mai stabile, flexibile, mai rezistente într-un cuvânt între cine oferă un parteneriat real contribuabil-administrație! Și, credeți-mă, în toată Europa s-a pornit acum un productivism nemaivăzut, între cine produce un stat mai prietenos ca altul.

Așa cum mai ziceam, mi-ar mai fi plăcut să citesc – avem un calendar clar de consultare a părților interesate (contribuabili, consultanți fiscali etc.) pentru adoptarea celor mai bune practici europene de administrare fiscală! Parcă ar mai suna a factor de competitivitate, să atragă investitorii pentru proiectele fezabile etc. Parcă ar da mai multă liniște contribuabililor care au ajuns să se teamă acum de inspecții și controale ca de anul electoral! -Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contribuotrs.ro