Olanda, țară celebră, printre altele, pentru cultura intensivă a coalițiilor politice, are, de la începutul anului, un nou guvern, cu patru noi poziții ministeriale, câte unul de fiecare partid: pentru Locuință și Planificarea Teritoriului, pentru Politici anti-sărăcie, participative și de pensii, pentru Climă și Politici Energetice, pentru Natură și Politica azotului. Par insolite aceste titluri compuse, mai ales dacă suntem obișnuiți cu imaginea tradițională de MINISTER: ce va să zică să fii, spre exemplu, ministrul Azotului, când poți să fii, la modul general, ministrul Mediului? Zice însă, pentru urechile alegătorilor/contribuabililor, ale investitorilor ba chiar și ale organismelor de la Bruxelles, zice că la probleme noi e obligatoriu să cauți formule noi! O țară ca Olanda nu are nevoie să reinventeze, spre exemplu, ministerul Finanțelor (cu mici adaptări, își poate păstra statutul de nod financiar global), dar are mare nevoie să arate că tratează chestiunea oxidului de azot, gazul care nu mai provoacă deloc râsul, ba dă grozave migrene politice: cum să rezolvi criza emisiilor toxice ale puternicului sector agro-alimentar, fără să sufoci economia națională?

Adrian LucaFoto: arhiva personala

După această scurtă escapadă în Țările de Jos, e natural să ajungem și la întrebarea: dar o țară plină de crize, care nu e nici nod financiar, nici putere agricolă ș.a.m.d., cum ar trebui să-și numească ministerele, pentru a începe să le spună ... ceva nou alegătorilor/contribuabililor, investitorilor, ba chiar și organismelor europene?

În aceste zile, la ministerul Finanțelor Publice e în dezbatere proiectul de HG”de modificarea și completarea HG34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, precum și pentru modificarea și completarea HG 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF”.

Primul punct este tocmai schimbarea titlului HG din 2009 ”privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor”. Implicit, așadar, noua denumire a instituției din Bd. Libertății 16 devine Ministerul Finanțelor și atât. Actuala Coaliție consfințește, astfel, denumirea dorită și de precedenta Coaliție, în acel ”rebranding” lipsit de imaginație de la sfârșitul lui 2020 (când Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și-a schimbat denumirea în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației).

În rest nu găsim niciun rând, în nota de fundamentare, care să ne dea un mic indiciu despre spiritul acestei operațiuni de tăiere a cozii ”Publice” introduse acum 20 de ani de guvernul Năstase și întoarcere la forma clasică, cunoscută în România sub toate regimurile și epocile. Tăierea să fie recunoașterea că acest minister se ocupă, practic, de finanțele fiecăruia? Să fie semnalul că, de-acum, interesele private sunt la fel de importante precum cele publice? Să fie doar un capriciu politic? Crede fiecare ce vrea.

Rândurile explicative ar fi fost necesare în primul rând pentru susținerea următoarelor 7 pagini de măsuri de reorganizare! Aș vrea să fiu bine înțeles – nu spun nici că măsurile din cele șapte pagini sunt corecte, nici că sunt greșite per se. Pot fi și una, și alta, într-o logică a administrației românești prea puțin schimbată de-a lungul regimurilor și epocilor. Ce spun doar e că aceste măsuri eșuează să transmită, ele singure, acel CEVA NOU așteptat.

Când administrația se pregătește de dispute ...

Fraza-cheie din toată nota de fundamentare mi s-a părut acesta: ”La nivelul conducerii ministerului se previzionează o însemnată creștere de activitate și în ceea ce privește domeniul juridic”. Pariez că oricărui contribuabil i-ar fi plăcut să descopere apoi și un răspuns la întrebarea ”De ce se previzionează această însemnată creștere?”, dar lucrurile ar fi chiar prea simple, nu-i așa? Ar trebui să ne mulțumim să aflăm că ”În acest context, se justifică menținerea Direcției generale juridice”.

Acum că lucrurile sunt clare, mergem mai departe. Se statuează că activitatea de soluționare a contestațiilor se mută de la ANAF la MF. Așa cum sugerează și nota de fundamentare, exista până acum un potențial conflict de interese, atâta timp cât de contestațiile la actele de control se ocupau tot organele emitente ale actelor respective. Și este bine că se face această împărțire a apelor, mai ales în condițiile în care MF-ul are, ca emitent al textelor legislative, o marjă mai mare de acțiune în rezolvarea unei spețe în acord nu doar cu litera, dar și spiritul legii.

Și totuși, doar cu o mutare de deschidere, oricât de bună, nu se termină jocul! Contribuabilul britanic, spre exemplu, nu are neapărat o problemă că de rezolvarea contestației lui se ocupă tot Fiscul/HMRC: pentru că, dacă e în continuare nemulțumit, are la dispoziție culoarul unei instanțe specializate în rezolvarea spețelor de fiscale (First-tier Tax Tribunal) sau a unui sistem alternativ de rezolvare a disputelor, în care se poate ajunge la soluții pragmatice de compromis [1]. Or asta am fi așteptat, mai degrabă, să ni se povestească despre un nou sistem integrat și funcțional de soluții puse la dispoziția contribuabilului, dacă tot se așteaptă să crească (din diverse motive) disputele cu Fiscul.

Mai vin cu un exemplu, un detaliu care face diferența între un tip de administrație și altul: există și la noi, prin Codul de Procedură Fiscală, așa-numita Soluție fiscală individuală anticipată (SFIA), actul administrativ în vederea soluționării unei cereri a contribuabilului referitoare la reglementarea unor situații fiscale de fapt viitoare.

Prin proiectul de reorganizare de care vorbim ni se spune doar că ”Direcția de prețuri de transfer și acorduri de preț în avans (APA) se va reorganiza la nivelul intern ANAF, predând (MF) atribuțiile de emitere a SFIA și preluând atribuțiile cu privire la combaterea erodării bazei impozabile”.

Din nou, nu ne putem pronunța anticipat despre acest aranjament predare-primire între cele două părți administrativ afiliate. Așa cum nici Fiscul nu se poate ante-pronunța doar pe baza unei raportări despre un aranjament între filiala și compania-mamă din grup (e nevoie de investigații pe caz, de explicații pe context etc.) Și apropo, termenul aranjament n-are nicio conotație, acesta e echivalentul utilizat de directiva supra-transparenței DAC6 pentru tranzacțiile caracterizate de anumite semne distinctive, una din acele multe noi directive prin care contribuabilului i se cere să-și explice și intențiile în ceea ce (nu) a făcut.

Revenind la substanța aranjamentului – Unde sunt semnele că, de-acum, chiar se va debloca emiterea de SFIA și APA (Acorduri de Preț în Avans), adică vom avea nu doar pe hârtie aceste instrumente uzuale (la alții) prin care contribuabilul își câștigă dreptul la predictibilitate fiscală? Fiindcă la acest moment, programele SFIA si mai ales APA nu prea funcționează cum ar trebui, din păcate. Mai are rost să spunem că pe simplul contribuabil (de la mic la mare) asta îl interesează: să vadă că i se îmbunătățește, efectiv, viața de contribuabil? În rest, dacă interesele administrative o cer, predare-primire să fie!

... iar contribuabilul încă își dispută un loc în inima administrației!

Interesele administrativului sunt legitime, asta e limpede! Dar poate găsim și noi o chimie între „realizarea eficientă a funcțiilor autorității”, cum spune nota de fundamentare a HG, și respectarea intereselor legitime ale contribuabilului, acel „personaj” care, o spun toate analizele serioase, are nevoie și de încredere pentru a-și exercita funcția de plătitor de taxe!

Când contribuabil apare practic doar în sintagma ”direcția generală de administrare mari contribuabili”, dați-mi voie să repet - n-aș ști să spun dacă, după reorganizare, va fi mai bine ca înainte. Va fi mai bine cu o direcție generală ECOFIN ruptă din direcția generală relații financiare internaționale, formându-se acum două direcții generale? Poate, dacă noua DG ECOFIN va putea, spre exemplu, să prezinte periodic buletine publice cu tendințele în materie de directive fiscale europene și să ajute mai bine contribuabilul român să se pregătească pentru ce vine [2]

Ce putem spune altceva decât că sună bine că ”se înființează Serviciul coordonarea și monitorizarea implementării componentei Ministerului Finanțelor din PNRR”. Da, PNRR-ul acela, de care acum toată lumea vorbește, are o miză importantă pentru Finanțe, cuprinzând ”5 reforme și 8 investiții, cu un buget total de 371,8 mil. euro”. Dar dacă tot suntem la cifre, n-ar fi fost bine să citim, în acea notă de fundamentare, că ne pregătim să facem și noi ca italienii care angajează 500 de ”profesionisti” (specialiști) pentru a trece mai cu spor la treabă cu PNRR-ul lor?

Că veni vorba, nu ne spune mai nimic faptul că în prezent MF are un număr aprobat maxim de posturi de 1.715 (exclusiv demnitari) sau că la ANAF sunt 22.244 (inclusiv demnitari). E mult, e puțin? Întrebarea e în raport cu ce măsurăm? În raport cu obiectivele, în raport cu deficitele? În raport cu funcția autorității sau cu nivelul de încredere a contribuabilului (dacă se gândește cineva să măsoare așa ceva)?

Pot spune însă că 8 posturi, din care două vacante acum, alocate pentru soluționarea contestațiilor marilor contribuabili (adică a celor care asigură la 40% din încasările la buget, sursa aici) sau că 17 posturi alocate pentru emiterea SFIA (adică a acelui instrument necesar unui mediu fiscal predictibil), ei bine ... acestea sunt date extreme, cum spunem în studiile de comparabilitate internațională. Ce să mai povestim aici că, în HMRC, este alocat un customer compliance manager pentru fiecare mare contribuabil!

Închei cu un semn al schimbării, poate cel mai promițător de până acum –”cea mai importantă cale de a reforma ANAF este formarea și perfecționarea personalului”, drept pentru care se va înființa ”Școala de Fiscalitate”. Sper doar ca primul curs, cu prezență fizică și generală, să fie Contribuabilul: Ce este și cum se tratează!

PS.Declar deschis concursul de rebranding, cu speranța că propunerile primite vor avea legătură cu dezideratele noastre, nu cu starea de fapt actuală. Mai jos, câteva variante, cu scurte explicații.Trec repede peste ministerul Economiei și Finanțelor (Italia, Franța). Transmite viziunea unei abordări unitare, integrate, dar e nefezabil, în condițiile algoritmului politic (deși, în Olanda, ca să rămânem la exemplul nostru, titularul Finanțelor este acum de la un partid, iar responsabilul pe fiscalitate, de la altul). Așadar, mai pot fi încercate:

1. Ministerul Finanțelor și al Funcției Publice. (Spania). Avantaj - funcția publică e un concept mai modern decât autoritatea publică. Riscuri - MLPDA devine doar MLPD. Sau MDPL?
2. Ministerul Finanțelor și al Noilor Tehnologii. Avantaj – transmite direct mesajul că abordarea fiscală vrea să fie una de ultimă oră, la pachet cu introducerea tehnologiei (inclusiv inteligență artificială). Riscuri - presupune desființarea portofoliului separat al Inovării (orice s-ar spune, inovarea trebuie să aibă un țel concret, altul de a fi minister separat).
3. Ministerul Finanțelor și al Bunei Guvernanțe. Avantaj – țintește sus, în linie cu direcțiile europene de echitate fiscală, semn de conștientizare a nevoii de parteneriat autoritate-contribuabil. Principii cerute și de OECD, iar dacă tot se spune că suntem în prag de aderare.... Riscuri – să nu ajungem victima propriului succes, cum aud că se întâmplă cu PNRR-ul. Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro