Prin decizia recentă Curtea aduce aminte că România a aderat la un set de valori și principii de care nu se poate dezice și că este competentă în a judeca dacă legislația națională este conformă cu dreptul Uniunii sau nu, din perspectiva respectării statului de drept și al independenței justiției.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene amintește Statelor membre că în virtutea dreptului UE și intepretării recente jurisprudențiale, toate Statele membre au obligația pozitivă pe de-o parte de a modifica legile care pot reprezenta un instrument de presiune pentru independența justiției, și pe de altă parte, de a evita luarea unor măsuri care pot fi percepute ca represive.
Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene, publicată recent, privind reformele pe Legile Justiției din România nu surprinde, ci se înscrie deja într-o linie jurisprudențială consolidată recent de judecătorii de la Luxembourg pe contenciosul privind statul de drept și independența justiției. Cu toate acestea, decizia este istorică pentru că aduce pentru prima oară răspunsuri asupra efectelor juridice a MCV. Decizia aduce răspunsuri comune la întrebările preliminare din șase cauze conexe. Curtea aduce câteva clarificări importante pentru speța specifică a României, aceea a unui stat aflat sub monitorizarea MCV.
Judecătorii de la Luxembourg au analizat cu foarte mare atenție riscul ca interferența politică să nu devina un instrument de presiune pentru sistemului judiciar. Aceasta este criteriul macroscopic care ne ajută să identificăm acele modificări legislative care pot fi contrare dreptului Uniunii.
Înainte de toate, se cere o explicitare a naturii acestei decizii. Acest aspect este foarte important pentru a disipa nelămuririle referitoare la limbajul pe care Curtea îl folosește, cu atât mai mult cu cât Curtea nu indică în mod clar soluția în cazurile amintite.
Decizia Curții este preliminară, și se face în temeiul temeiul articolul 267 TFUE. Altfel spus, judecătorii din diferite curți și tribunale naționale au solicitat Curții de Justiție de la Luxembourg să explice cum trebuie intrepretat dreptul Uniunii. Această obligație revine judecătorilor naționali prin tratate. Ori de câte ori se confruntă cu probleme de interpretare și aplicare a dreptului Uniunii, aceștia trebuie să adreseze o chestiune preliminară. Curtea va raspunde în termeni generali asupra modalităților prin care trebuie interpretat dreptul UE, urmând ca soluția finală să fie luată tot de judecătorii naționali, ghidați de interpretarea de principiu a Curții de Justiție a Uniunii.
Moștenirea încă prezentă a modificărilor legilor justiției de către legislator în perioada 2017-2019 continuă să umbrescă rapoartele Comisiei privind România în ce privește statul de drept și MCV ale României. În anii trecuți o serie de modificări legislative au avut menirea de a pune presiune asupra independenței judiciare. Regresia respectării statului de drept în România a preocupat decidenții europeni, cu atât mai mai mult în contextul degradării respectării statului de drept și în alte state ale Uniunii, de pildă în Polonia și Ungaria. Acest fenomen părea contagios, instrumentele de prevenție pe care Uniunea le avea la dispoziție păreau limitate, iar aici mă refer la votul unanimității necesar pentru a activa articolul 7 TUE.
Dincolo de această criză a liberalismului democratic, pentru Romania rapoartele MCV sunt foarte importante în încercarea României de a obține votul de unanimitate în Consiliu pentru aderearea la spațiul Schengen. Adesea, rapoartele negative MCV au fost folosite pentru a motiva întârzierea votului de admitere a României în spațiului Schengen.
Cu toate acestea, în cazul României, Uniunea Europeană are un instrument mai util. Încă de la aderare, prin Decizia 2006/928, România a făcut parte din mecanismul de cooperare și verificare, adică România a putut adera la UE condiționat de MCV. Altfel spus, fără acest mecanism din cauza întârzierilor în ceea ce privea la vremea respectivă reformele necesare luptei anticorupție România nu putea să adere în 2007. Această hotărâre aduce în sfârșit clarificări asupra efectelor juridice pe care le produce raportul MCV și celelalte rapoarte ale Comisiei. CJUE confirmă că dreptul UE garantează respectul principiul independenței judiciare și impune obligații pozitive dar și negative, așa cum am văzut în recenta decizie de la CJUE, privind clauza de non-regresie a respectării statului de drept și drepturilor fundamentale.
Ce elemente importante și clarificatoare conține decizia Curții?
De la aderarea la UE în 2007, România a făcut anul obiectul unui raport MCV de către Comisia UE, deoarece la momentul aderării nu îndeplinea toate cerințele împotriva corupției și a criminalității organizate, precum și pentru a consolida sistemul judiciar. Prin urmare, Comisia UE publică rapoarte anuale pe aceste teme, pentru România și Bulgaria, ultimul raport publicat fiind totuși în 2019 din cauza pandemiei. Deși nu a fost publicat un raport MCV în 2020 pentru România, Comisia a publicat în cadrul mecanismului privind statul de drept un raport privind respectarea statului de drept în România care a preluat majoritatea punctelor din MCV. Comisia a evaluat reglementările guvernului român din 2018 și 2019, care au modificat legile judiciare, în unele cazuri negativ. Prin urmare, mai multe instanțe române au dorit să știe de la CJUE dacă cerințele din rapoarte sunt obligatorii pentru România.
Obiectivele fixate în decizia 2006/928 sunt obligatorii și rapoartele Comisiei trebuie respectate prin prisma principiului enunțat la articolul 4(3) TFUE, principiul cooperării loiale. Decizia CJUE spune că obiectivele stabilite înainte de aderarea la UE sunt obligatorii din punct de vedere juridic pentru România, în schimb recomandările din rapoartele MCV nu sunt dar trebuie luate în considerare prin prisma principiului cooperării loiale. România trebuie să le ia în considerare în mod adecvat și să se abțină de la luarea de măsuri care ar periclita obiectivele formulate înainte de aderarea la UE.
“Această decizie este obligatorie în toate elementele sale pentru România atât timp cât nu a fost abrogată. Obiectivele de referință care figurează în anexa la aceasta urmăresc să asigure respectarea de către acest stat membru a valorii statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE și au caracter obligatoriu pentru statul membru respectiv, în sensul că acesta din urmă este ținut să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ținând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisie pe baza Deciziei 2006/928, în special de recomandările formulate în rapoartele menționate.” (sursa)
Speța românească seamănă desigur cu o parte din speță poloneză, de aceea, această decizie poate servi drept caz de școală pentru a enunța o interpretare care va putea fi folosita mai târziu și în alte spețe care vizează legislațiile problematice din Polonia sau Ungaria. De exemplu CJUE susține că este competentă să analizeze legislația națională care prevede procedurile de numire în funcții de conducere a procurorilor și menționează că dreptul UE interzice orice intereferente politice.
Cea mai evidentă argumentare este cea referitoare la secția speciala, Curtea intepretează în principiu când o astfel de entitate nu ar fi compatibilă cu legislația UE. O secție specială nu poate să fie compatibilă cu dreptul UE atunci când sunt utilizate ca instrument de control politic. Din punct de vedere juridic, este foarte important de remarcat recunoașterea din ce în ce mai mult în argumentare a Cartei drepturilor fundamentale.
„Articolul 2 și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale care prevede înființarea în cadrul Ministerului Public a unei secții specializate care are competența exclusivă de a ancheta infracțiunile săvârșite de judecători și de procurori fără ca înființarea unei astfel de secții să fie justificată de imperative obiective și verificabile legate de buna administrare a justiției și să fie însoțită de garanții specifice care să permită, pe de o parte, să se înlăture orice risc ca această secție să fie folosită ca instrument de control politic al activității respectivilor judecători și procurori susceptibil să aducă atingere independenței acestora și, pe de altă parte, să se asigure că respectiva competență poate fi exercitată în privința acestora din urmă cu respectarea deplină a cerințelor care decurg din articolele 47 și 48 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.” (sursa)
Desigur interpretarea Curții este una de principiu, dat fiind natura Deciziei în temeiul articolului 267 TFEU. În schimb, în ultimul raport MCV publicat in 2019, Comisia este foarte critică cu privire la felul în care Secția Specială a fost instrumentalizată politic în anchetarea unor procurori și judecători, cel mai cunoscut exemplu fiind ancheta fostului procuror șef al DNA, Laura Codruța Kövesi atunci când se pregătea să susțină audierea în Parlamentul European pentru postul de procuror șef al Parchetului european, post pe care îl ocupă în prezent.
În fine, Curtea face încă un rapel și al principiului întâietății dreptului Uniunii, care exclude inclusiv textul constituțional atunci când acesta se opune dreptului Uniunii. Aceasta nu este o interpretare nouă, ci una clasică, începând cu jurisprudența Costa c. Enel 1964 și Simmenthal 1978. În momentul aderării, orice incompatibilitate între Constituțiile naționale și tratate ar fi trebuit rezolvate prin revizuire așa cum a fost și cazul României, care și-a revizuit Constituția înainte de aderare la Uniune. Dincolo de cazul foarte excepțional al identității constituționale care nu este oricum lăsată la atitudinea arbitrară a Statelor membre, dreptul UE are întâietate, așa cum am putut observa în speța recentă ce viza Curtea federală din Germania și programul de achizitii PSPP. Și în acest caz, au prevalat dispozițiile dreptului Uniunii Europene.Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
